Am descoperit România. Din mămăligă

În ultimele 4 zile, în paralel cu Târgul de Turism al României (ediția de primăvară), s-a desfășurat în București Congresul Internațional al Tradițiilor Culinare. 36 de țări au participat la acest congres, iar capitala este singurul loc din România din acest moment în care se găsesc sute de delicii culinare din toată lumea, la un loc.
Citește mai departe

Share and Enjoy !

0Shares
0 0
Tag the flag 2013!

Dacă ne-ați urmărit pe Facebook, știți că am fost în Sibiu, la invitația inimoșilor membri ai Asociației de Înfrumusețare a Orașului Sibiu. Vizita m-a purtat pe drumuri de țară, prin cetăți fortificate și ateliere țărănești tradiționale. Unul dintre ele avea să mă îndulcească cu un preparat străvechi, turta dulce.
Citește mai departe

Share and Enjoy !

0Shares
0 0
Tunelurile de la Șimleu Silvaniei

În urmă cu mii de ani, Șimleu Silvaniei a fost stăpânit de daci, apoi de dacii liberi. Acest teritoriu nu a fost cucerit de romani. Știm cu toții povestea în care Burebista ordonă arderea viilor pentru că dacii întreceau măsura. Două milenii mai târziu, la Șimleu nu doar că se cultivă vie, dar găsim și aproape patru kilometri de hrube săpate în stânca Măgurii care adăpostesc și protejează un preparat nobil – șampania. Te invit în adâncuri, să afli tainele acestei băuturi alese.
Citește mai departe

Share and Enjoy !

0Shares
0 0
Hai la lichiu: o bucată mie, una ție...

Astăzi vreau să vă recomand un desert ardelenesc, lichiul. Se găsește în zona săsească a Transilvaniei, regiune care se luptă și reușeste să îmbine cu armonie natura, oamenii și cultura tradițională, iar acum ne face poftă cu aromele acestei ușoare prăjituri.

De câte ori am trecut prin Mediaș, prin Sighișoara ori Sibiu și nu am auzit de lichiul? De multe ori. Până într-o frumoasă zi de primăvară când am fost luminat de o dragă amică și am cunoscut faimosul desert.

Ce e și cu lichiul acesta? Aparent, nimic complicat: se toarnă un blat rotund de zici că e pizza (dar din alt „material”), se pune ceva bun deasupra lui, iar cireașa de pe tort este de fapt româneasca prună. Da, se poate face și cu alte fructe, dar mie îmi place cel cu prune, îmbină așa bine dulcele ușor al blatului cu aroma prunelor încât salivez doar gândindu-mă la ele!

Lichiul arată cam așa:

Hai la lichiu: o bucată mie, una ție...
Hai la lichiu: o bucată mie, una ție…

Citește mai departe

Share and Enjoy !

0Shares
0 0
Gemal Memish și braga

Ieri treceam prin Slatina și am revizitat un loc plin de farmec, bragageria Atletul Albanez.

Dacă nu ați citit cum am ajuns să îl cunosc pe Gemal Hamish și ce e Atletul Albanez, iată povestea lor:

Cea mai veche afacere de familie străină din România cu activitate neîntreruptă de 320 de ani este Atletul Albanez. Aparține familiei Memish, originară din Albania. Găsiți acest local mirific în centrul vechi al Slatinei. Afacerea a funcționat fără oprire inclusiv pe vremea regelui, a lui Gheorghiu Dej sau Ceaușescu. Ba mai mult, pe vremea când Ceauseșcu își făcea ucenicia la Slatina, într-o cizmărie de lângă vechiul local, acesta mai făcea un ciubuc la bunicul lui Gemal, nepotul patronului și cel de la care am aflat de acest loc. Erau vremuri când expesia “ieftin ca braga” însemna ceva pentru români iar de la Memish Hashim, actualul patron, aflam la prima mea vizită că brăgageria albaneză din Slatina făcea cozi până în mijlocul străzii.

Trebuie să știm că termenul împământenit de „brăgărie” nu este cel corect, corect se spune bragagerie.

Citește mai departe

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Revin în acest articol cu propunerile de loisir pe care le-am încercat la Prin Brașovul Meu, bucurându-ne de un sfârșit de săptămână activ atât prin oraș cât și prin împrejurimile sale. Prima zi de distracții și relaxare a început cu o vânătoare de trufe și un potol tradițional românesc într-un cadru natural superb, la poalele Pietrei Craiului, a urmat apoi o plimbare prin Brașov, cu autobuzul turistic supraetajat, câteva momente de respiro prin centrul istoric, o cină surpriză, iar seara s-a încheiat cu cocktailuri, muzică și dans într-unul din cele mai în vogă club-pub-uri din oraș.
Citește mai departe

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Vă scriam, mai demult, aici și aici, că voi dezvălui, într-un articol, câteva secrete (poate nu-s tocmai secrete, căci oricine dorește să le afle este binevenit și o poate face) despre bunătăți din beciurile și cămările gospodinelor sau gospodarilor noștri. Despre câteva din ele am aflat la „Ziua satului românesc”, iar altele le-am adunat din pasiunea mea pentru viața tradițională și sănătoasă.

Câți dintre noi nu au sau nu au avut pe cineva „la țară”: părinți, bunici, o mătușă, o tanti? Și dacă nu aveți pe nimeni, sigur ați fost la un prieten, la țară, sau măcar ați gustat ceva adus de acolo. Și probabil că știți care este diferența dintre un fruct crescut liber și sănătos și unul din magazin; probabil că preferați brânzeturile preparate din laptele unei vaci crescute în bătătură sau preparatele din carnea animalelor crescute în gospodăria proprie; și sunt sigură că legumele, verdețurile sau ceaiurile culese din grădina „de la țară” își găsesc loc în bucătăriile voastre.

Citește mai departe

Share and Enjoy !

0Shares
0 0
Ciolan cu fasole in zona Sibiului

Unde se mănâncă bine când pleci la drum în România? La întrebarea aceasta o să îți răspund pe scurt, în rândurile următoare. Poți să ne ajuți și tu, recomandând alte locuri cu mâncare delicioasă, locuri descoperite în călătoriile tale.

Ultimul update: 17 aprilie 2017

De câțiva ani buni cutreier mult sau foarte mult drumurile țării și desigur că drumul te îndeamnă din când în când să oprești la un popas și să mănânci ceva bun și cald (mai ales acum, iarna).

Citește mai departe

Share and Enjoy !

0Shares
0 0