Cheia Dracului făcută de Moș Pupăză

Omul simplu de la țară poate că n-a inventat rachete sau telefoane mobile, dar în simplitatea lui, a creat artă și obiecte inteligente care ne dau uneori de gândit. Vreau să vă arăt Cheia Dracului, un obiect dezvoltat de marele meșter popular Moș Pupăză, recent trecut pe lumea celor drepți și pe care am avut plăcerea să îl întâlnesc în drumețiile mele prin Maramureș.

Citește mai departe

Columna lui Traian din Roma desfasurata 001

În Roma încă mai găsiți o mare bucătă din istoria noastră din vechime, Columna lui Traian. Știm cu toții că istoria e scrisă de învingători, iar Columna arată desigur, măreția lui Traian și a romanilor care au îngenuncheat Dacia. Dar, alături de podul peste Dunăre de la Drobeta, arată încă ceva: războiul a fost atât de important și de greu pentru Imperiul Roman, încât s-au ridicat mărețe monumente în cinstea (sau pentru susținerea lui). În această perioadă, una din piețele din Roma găzduiește o expoziție inedită: Columna lui Traian, desfășurată. Prietenul Ovidiu mi-a făcut acest cadou grozav, așa că îi mulțumesc!

Este aceeași columnă la baza căreia știți că a dormit Badea Cârțan, iar dimineața, ziarele din Roma scriau că un dac a coborât de pe columnă.

Citește mai departe

Cum arată o casă din Viscri

„Vrem să rămânem ceea ce suntem”. Așa spune o inscripție din Luxembourg. De acolo se trag sașii veniți în Viscri și în toată zona Rupea. Au fost aduși în Transilvania să apere hotarele, iar pentru asta au construit sate, cetăți, biserici fortificate.

Unul dintre cele mai sărace sate din județul Brașov era cândva Viscri (pe germană – Weißkirch sau Deutsch-Weißkirch; o găsești în comuna Bunești, județul Brașov). În anul 2000 Citește mai departe

Legionar roman din TDA la FAT 2012

Zilele trecute am ieșit la o bere cu Gabi, membru în Terra Dacica Aeterna (TDA). În TDA el poartă numele Diurpaneus și este fie un tarabostes (nobil dac), fie un războinic dac (în luptele simulate). În cele ce urmează vreau să intrăm împreună în lumea dacilor, a romanilor și a altor nații care au trăit pe meleagurile noastre, așa cum le putem descoperi la festivalurile antice din România (următorul pe listă este la Constanța).
Citește mai departe

Biserica Albaneză Dintr-o zi

Ferită vederii, ascunsă după blocurile mari și gri, Biserica Albaneză „Dintr-o zi” din București (Sf. Nicolae „Dintr-o zi”) mi-a sărit în ochi, pur întâmplător. O plimbare simplă a făcut ca un monument vechi să mă atragă. Este lăcașul de cult al albanezilor de rit ortodox din București. I-am trecut pragul, iar acum vreau să vă arăt și vouă ce am descoperit.

Nu este un mister faptul că eu nu sunt din București. După o perioadă de opoziție, acum sunt în faza în care descopăr Bucureștiul, vreau să îi cunosc locurile frumoase cu istorie și povești.

Unul dintre ele se află pe Strada Academiei, acolo unde în urmă cu mai bine de trei sute de ani era o biserică albaneză despre care cronicarul Radu Greceanu scrie că era „o bisericuță dă lemnu, mititică foarte și veche dă mai cădea, care să chiema Biserica ” (sursa: Asociația Liga Albanezilor din România).

Biserica Albaneză Dintr-o zi
Biserica Albaneză Dintr-o zi

Citește mai departe

Palatul Unirii - opera lui Berindei (2008-2013)

La Iași am fost de câteva ori până acum. Exceptând proaspăta expediție în urbea moldoveană, ultima plimbare documentată foto a fost în 2008, iar ultima vizită, în 2009. La 5 ani de la vechiul album foto, am vizitat Iașiul la invitația Icar Tours (#vinlaiași) și am putut retrăi amintirile, am putut compara noul Iași cu vechiul oraș cunoscut în trecut, dar am putut vizita și locuri noi și fascinante.

Ce a însemnat ultima vizită la Iași:

  1. Am petrecut a trei zile cu un grup de tineri simpatici; împreună am bătut sute bune de kilometri, am povestit, am glumit, am râs, am băut vin bun, am aflat lucruri interesante despre capitala Moldovei.
  2. Am cunoscut o parte dintre cei de la Icar, cei care (și) prin școala de ghizi aduc o deschidere județului și orașului Iași.
  3. Am ajuns să cunosc unui oraș diferit față de cel de la vizitele anterioare. Este o schimbare venită atât din realitatea locală puțin diferită, dar și din faptul că am putut vedea și afla lucruri noi și interesante.
  4. Cred că cea mai mare realizare este alta: dacă până acum nu insistam să recomand turiștilor o vizită la Iași, „inspecția” recentă mi-a schimbat părerea. Iașiul este un oraș frumos, cu o poveste care merită trăită și spusă mai departe!

    Citește mai departe

Mănăstirea Piatra Scrisă - exterior (2)

La marginea drumului imperial care unea odată Oltenia de Banat, pe valea Timișului, între Caransebeș și Herculane, găsim o mică și cochetă biserică săpată în stâncă. Se ascunde după un nume simplu, Piatra Scrisă.

Venind la drum cu Catherine și Cristi am făcut popas la simpatica mănăstire, ca să avem ce povesti noi acum :)
Citește mai departe