Revin în acest articol cu propunerile de loisir pe care le-am încercat la Prin Brașovul Meu, bucurându-ne de un sfârșit de săptămână activ atât prin oraș cât și prin împrejurimile sale. Prima zi de distracții și relaxare a început cu o vânătoare de trufe și un potol tradițional românesc într-un cadru natural superb, la poalele Pietrei Craiului, a urmat apoi o plimbare prin Brașov, cu autobuzul turistic supraetajat, câteva momente de respiro prin centrul istoric, o cină surpriză, iar seara s-a încheiat cu cocktailuri, muzică și dans într-unul din cele mai în vogă club-pub-uri din oraș.

Priveliști de pe Drumul Poienii
Priveliști de pe Drumul Poienii

Sâmbătă dimineață, devreme… hai fie… la prânz, adică pe la 12 și ceva, aproape de ora 1, când s-a adunat toată trupa de literatori în față la Capitol, am primit primele indicații și primele instructaje. Cum au fost câțiva întârziați, am avut suficient de mult timp să stăm și de vorbă sau să mai moțăim/ronțăim în picioare, dar și să ne uităm unii la alții cât să ne reținem chipurile – cred că nu cu mult spor odată ce era să plece autocarul fără mine :)

Cele mai importante locuri de întâlnire în oraș, ale brașovenilor, sunt: în față la Modarom sau în față la Capitol, în Livada Poștei, la Biserica Neagră, la Fântână – în Piața Sfatului, sau în față la Aro.

Ovidiu Eftimie, șeful de grupă (așa se numește omul care coordonează un grup de vânători) a avut ca primă sarcină să ne strângă pe toți laolaltă (dintre sarcinile vizibile prin ochii unui participant, căci prin ochii unui organizator cu siguranță nu a fost prima din acea zi). După ce a rezolvat această problemă – cât de cât, ni i-a prezentat, pe rând, pe toți oamenii importanți în desfășurarea excursiei și ne-a invitat să pornim spre bătrânul Bastion al Postăvarilor, unde ne aștepta, pregătit pentru îmbarcare, un autocar mare și încăpător. În afară de Ovidiu – prinbrasov.com & eftimie.net și Cristian – floreacristian.ro, cei doi gentilhommes ce au pus la cale toată tereno-bloggereala aceasta, ne-au mai dat bună ziua și domnii Christian Macedonschi, Valer Rus, Cristian Iliescu, Alma și Dick – căutătorii noștri de trufe patrupezi și cei doi stăpâni ai lor.

Dr. Valer Rus – director al Muzeului „Casa Mureșenilor” Brașov, s-a ocupat de întregul fundal istoric al evenimentului nostru. Câte ar fi de spus despre acest muzeu al cărui mers îl dirijează domnul Rus! Mai ales despre activitățile culturale desfășurate aici. Nu mi-ar ajunge un site întreg să povestesc tot ce aș vrea, așa că mă limitez la a aminti, în fugă, doar despre Romana și Recitalul de la ora cinci.

Romana este un dans românesc de coloană, de salon, creat de academicianul Iacob Mureșianu pe la 1850 și readus la viață în 2008, exact în aceleași saloane în care în care s-a jucat pentru prima oară, pe când Recitalul de la ora cinci este un caleidoscop muzical cu ceai, cafea și fursecuri, oferit de Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov, Opera Brașov și Bistro de l’arte, în fiecare miercuri la ora 17.00. Prima manifestație, din prima stagiune, a avut loc pe 30 noiembrie 2005 în saloanele muzeului, iar în noiembrie 2008 se aniversau deja 100 de recitaluri. De curând, după o scurtă vacanță de vară, a început o nouă stagiune; dacă se întâmplă să fiți în Brașov, într-o zi de miercuri, vă recomand cu drag să vă eliberați amiaza și să vă răsfățați cu muzică bună și-un ceai delicios.

Cum nu a fost miercuri, ci sâmbătă noi nu am avut norocul să fim printre invitații din salon. Și apoi… nici nu s-ar fi potrivit în programul nostru de vânători!

La plecare, de la Capitol, din grupul nostru vânătoresc lipseau niște membrii importanți: hăitașii. Cum s-a întâmplat nu știu, dar pe Aleea Tiberiu Brediceanu, lângă Bastionul Postăvarilor, colegii mei de călătorie au tocmit patru: doi patrupezi și doi căutători de trufe. Dacă stau și mă gândesc mai bine este posibil ca Ovidiu sau Mace să fi butonat puțin pe mesele sau șevaletele multitouch din primul muzeu digital din România și să fi apărut de acolo. Credeți că este posibil?!

Bastionul Postăvarilor adăpostește acest muzeu inedit ce combină tehnologiile high-tech cu trecutul și istoria. Expoziția virtuală se întinde pe trei etaje, galeriile sale găzduind tururi virtuale ale celor mai importante monumente istorice din Brașov, albume cu imagini, cărţi poştale, fotografii, filme din colecţii private sau din Arhivele Statului, audio și video ghiduri cu oameni importanți din istoria orașului sau cu momentele și evenimentele deosebite ce s-au petrecut aici; de asemenea muzeul mai adăpostește și două gigapanorame ale Brașovului, utilizatorii putând explora orașul până la cele mai mici detalii.

Revin la realitatea fizică și vă spun că Alma – un lagotto romagnolo de culoare gri-cafeniu deschis și foarte creț și Dick – o combinație de brac german cu vișla (vizsla), ciocolatiu, zvelt și foarte ager, ne-au însoțit la Zărnești.

Ei sunt câini antrenați special pentru activități de vânătoare sau căutare de trufe, mirosul și temperamentul de căutători fiindu-le de un real folos. Cele două rase sunt recunoscute pentru mirosul lor extrem de sensibil și foarte bine dezvoltat, putând descoperi, pe baza stimulilor olfactivi, tuberculi îngropați la adâncimi destul de mari.

Drumul de la Brașov până în Plaiul Foii a durat vreo oră. Am povestit, am râs, am admirat peisajul, ne-am minunat la ce-am văzut pe geam, s-au spus multe glume – cam aceasta era atmosfera la noi în autobuz.

Accesul auto până la Cabana Plaiul Foii, din Zărnești, se face de-a lungul văii Bârsei, pe un drum pietruit – rută cu marcaj bandă roșie, distanța fiind de aproximativ 12 km. Situată la poalele Pietrei Craiului, cu fața spre versantul nord-vestic, pe malul stâng al Bârsei Mari, chiar la confluența Bârsei Groșetului cu Bârsa Tămașului, cabana este bază de plecare pentru numeroase trasee alpine din peretele de vest al muntelui.

Primele drumeții în Piatra Craiului se pierd în negura timpului, ele fiind făcute de vânătorii și ciobanii locului. Abia în 1844 apare o mențiune scrisă, într-un articol al lui Anton Kurtz, despre traseul unei excursii ce-și avea punctul de plecare în Plaiul Foii. Frumusețea deosebită a Pietrei Craiului și apariția primelor asociații montane fac ca numărul drumeților să fie tot mai mare. Și dacă, la început, pentru adăpost, erau folosite stânele ciobanilor, mai apoi încep să apară primele refugii și primele cabane.

În 1881, la doar un an de la formarea Asociației Carpatina Transilvania (Siebenbürgischer Karpaten Vereins) – SKV, membrii acesteia ridică, într-un fost pichet grăniceresc de pe malul drept al Bârsei, prima casă de adăpost. Era un refugiu de vânătoare, de tip adăpost, iar în apropiere mai existau două pichete grănicerești. În 1932, pădurarul Albu pune bazele primei cabane de la Plaiul Foii, însă abia în 1938 SKV, secția Brașov, ridică aici prima cabană adevărată, ca loc de întâlnire și adăpost pentru vânători.

În perioada 1998-1999 vechea cabană este demolată, clădirea principală fiind reparată și modernizată la standardele zilelor noastre, putând intra în circuitul turistic modern.

Cabana Plaiul Foii se află la o altitudine de 864 de metri și este punctul istoric de convergență al traseelor tuturor turiștilor, alpiniștilor și vânătorilor. Fie că sunt temerari sau simpli vizitatori, dornici de aventuri pe crestele montane sau simpli călători ce vor doar o relaxare plăcută în mijlocul unor priveliști impresionante, toți musafirii de la poalele Pietrei Craiului găsesc aici ceea ce caută. Decorul tradițional, de lemn cu elemente vânătorești oferă cabanei o atmosferă în acord cu peisajul montan. Restaurantul are specific tradiţional românesc şi vânătoresc, putând fi degustate mâncăruri tradiţionale din pui, porc, vită, peşte şi vânat.

Deși gazdele invită călătorii să guste mai ales ciorbele şi feluritele specialităţi ale bucătarului, pentru masa de prânz – de fapt o gustare târzie, noi ne-am putut delecta cu niște gustoase platouri tradiționale reci. Roșii, ceapă roșie, brânză de burduf (foarte bună), telemea, carne afumată, slănină cu boia, mezeluri de vânat și o pâine tare bună ne-au fost oferite spre degustare de Cabana Plaiul Foii (farfuria din imaginea de alături a stat așa cum o vedeți doar câteva clipe, cât am reușit să facem niște poze). La masa mea, ori eram cu toții înfometați, ori foarte pofticioși căci altfel nu se explică cum de am terminat tot ce era pe platou. Și cum ne părea rău să rămână platoul vecinilor pe jumătate plin, am făcut curat și pe acolo… Băieții și-au potolit setea cu câte o bere blondă sau brunetă.

Ne-am lungit destul de mult cu leneveala și cu masa și cum cei doi câini, Dick și Alma, împreună cu cei doi stăpâni ai lor ne așteptau deja afara, pregătiți să ne pună burțile în mișcare, Ovidiu s-a văzut nevoit încă odată să ne arate cine-i șeful de grupă (v-am precizat mai sus ce înseamnă aceasta, într-un grup de vânătoare) și ne-a anunțat ca avem fix cinci minute să ne prezentăm la intrucție.

Cei doi domni (regret nespus că nu le știu numele, însă am ratat etapa de făcut cunoștință de la Bastionul Postăvarilor – cum mă mișc foarte, foarte încet și cum porțiunea de mers de la magazinul Star până la bastion te obligă să iei în piept un ditamai dealul, era să rămân în Brașov; trebuie să-i mulțumesc domnului Christian Macedonchi pentru că m-au recuperat în grupul de plimbăreți) – gonacii, ne-au vorbit mai întâi despre trufe. Ce sunt acestea, unde se găsesc, cum se găsesc, ce prețuri au, cum se prepară – o mulțime de înformații noi și interesante. Deși sunt tentată să vă povestesc și aceste detalii, cred că ar fi bine să nu mă mai lungesc și să vă spun doar că această vânătoare ne-a fost oferită de Cetățean Brașovean și Căutătorii de trufe și că Brașovul oferă turiștilor săi și astfel de programe, numite trufi-turism, în care turistul are parte de o adevărată vânătoare, cu câini, drumeții, mers prin pădure, descoperit prada, capturat prada și gustat prada.

Aventura vânătorii cred că a fost pentru bloggeri destul de incitantă. Să urci câteva dealuri, prin pădure, alergând după câini, nu le-a fost tocmai ușor (eu am abandonat misiunea la primul deal – nu mă certați pentru lașitatea mea!). Dar sunt sigură că acel moment, când au descoperit prima trufă, a compensat din plin oboseala și efortul depus. După recuperarea prăzilor (da, la plural – mai multe!!!) ne-am grăbit înapoi spre Brașov. Trebuia să prindem ultima cursă a autobuzului turistic din oraș. Înainte de a porni la drum s-a făcut numărătoarea. 1, 2, 3, 4, 5… suntem toți sau a mai rămas vreunul pe-afară?

În autocar, aceeași voie bună, aceleași râsete și aceeași atmosferă minunată. Am admirat domurile monolitice de la Zărnești – ale lui Robert Kamner (cunoscute și ca OZN-uri), i-am cerut șoferului nostru câteva indicații la fața locului pentru a ști, într-o dată viitoare, cum putem ajunge la rezervația de urși și ne-am amuzat copios la cum ia curbele strânse, înguste și micuțe, un ditamai autocarul… Deși am parcurs aceeași distanță și același traseu ca la sosire, la întoarcere drumul mi s-a părut mult mai scurt.

La bastion ne aștepta deja double deker-ul descoperit al Brașovului (adică autobuzul turistic, supraetajat și decapotat). Ne-am dat jos dintr-o mașină și ne-am urcat în cealaltă! După ce ne-am ocupat fiecare câte un loc, desigur, la etaj, am scos aparatele de fotografiat și am pornit iar la drum. O să vă mai povestesc despre autobuzul turistic! Până va ști toată lumea că prima linie de autobuze etajate de tip Double Decker din România este în Brașov. Inaugurarea lui a avut loc la mijlocul lunii mai, în 2008, are un total de 86 de locuri, 3,9 metri înălțime, 2,8 metri lățime și 12 metri lungime.

Traseul turistic pe care-l parcurge autobuzul supraetajat pornește de pe Aleea Tiberiu Brediceanu (Aleea de Sub Tâmpa) și continuă pe Bulevardul Eroilor cu Prefectura Brașov, Strada Nicolae Iorga cu Parcul Nicolae Titulescu, Strada De Mijloc, Strada Lungă cu Biserica Sfântul Bartolomeu și Casa Armatei, Șirul Livezii cu Livada Poștei, Calea Poienii, Strada Stejărișului la Belvedere. După o scurtă pauză la Belvedere returul se face pe Calea Poienii, Șirul Livezii pe lângă Biblioteca Județeană, Bulevardul Eroilor cu Rectoratul Universității Transilvania Brașov, Strada Mureșenilor, Piața Sfatului cu Muzeul de Istorie, Biserica Neagră, Strada George Barițiu, Șirul Gheorghe Dima, Strada Constantin Brâncoveanu, Piața Unirii, Biserica Sfântul Nicolae și Muzeul Prima Școală Românească, Strada Prundului, Poarta Ecaterina și Poarta Șchei, Aleea Tiberiu Brediceanu.

Toată această plimbare de vreo două ore, la înălțime, poate fi făcută contra cost, prețul unui bilet fiind de 5 lei, dacă se strânge un grup de 10 persoane. Dacă nu se strâng 10 călători, autobuzul vă face totuși turul, la cerere, cu condiția să achitați integral contravaloare celor 10 bilete. Joi și vineri are câte două curse în program, de la ora 12:00 și ora 14:00, iar sâmbătă și dumincă face câte patru curse pe zi: 10:00, 12:00, 14:00, 16:00. Iar ca surpriză veți avea explicațiile audio, oferite pe tot parcursul turului.

„Atenție la cap!” și „Capul!” au fost replicile cele mai dese, căci neastâmpărul nostru era mare. O astfel de plimbare, un astfel de tur, la înălțime, îți oferă o altă perspectivă asupra orașului: am văzut de aproape partea superioară și acoperișurile clădirilor istorice, Strada De Mijloc și Strada Lungă, văzute de sus, îți încântă privirea cu alte panorame și cu o cu totul altă trăire decât aceea dintr-un oricare mijloc de transport, apoi Șirul Livezii, cu case superbe pe marginea drumului (m-a fascinat întotdeauna această parte a orașului și am mereu sentimentul că acolo voi descoperi ceva neștiut, ceva important). Apoi Calea Poienii cu peisaje minunate ne-a atenționat că, în Brașov, vara și-a luat pensulele și-a făcut loc unui alt anotimp. Începutul de toamnă se vedea și în peisaj, dar și-n răcoarea de afară – ne-am înfofolit și ne-am ascuns cu toții, cât de tare am putut, în hainele cu care eram îmbrăcați.

La Belvedere, un loc ce a oferit momente romantice multor îndrăgostiți, a făcut față multor sărutări, uimiri și exclamări, am avut și noi un nou popas. O panoramă de sus, asupra întregului Brașov se arată aici, de fiecare dată când nu este ceață. După o pauză de câteva minute, poze de grup – grup mare sau grupuri mici, am făcut drumul înapoi. Din Livada Poștei am intrat în cetate pe Strada Vămii (Mureșenilor), am făcut cu mâna Casei Sfatului, am trecut pe lângă Biserica Neagră și-apoi am ținut drumul drept până la ieșirea din cetate. Am urcat în cele din urmă în Șcheii Brașovului, și după un mic tur, autobuzul ne-a lăsat tocmai în fața Porții Șchei.

Micul nostru grup de bloggeri a pornit în sus pe Aleea Tiberiu Brediceanu, ocolind Curtea Liceului Sportiv și Arenele Ion Țiriac, coborând apoi pe Strada Castelului și pe Strada George Coșbuc, pe lângă Zidul vechi al Cetății. Au ajuns pe Strada Cerbului și-au făcut o nouă ședință foto la capătul Străzii Sforii. Eu, în încercarea de a mai fenta un deal, am luat-o la vale pe Strada Poarta Șchei și mi-am dat întâlnire cu restul lumii la celălalt capăt al Străzii Sforii. Ei la deal și eu la vale și tot în fața mea au ieșit! Șțiu că și aici am tras chiulul de la ce era mai dicifil, dar sunt sigură că-mi acordați clemență. :)

Timpul fiind îngăduitor cu noi ne-am făcut de lucru prin jurul Bisericii Negre și prin Piața Sfatului. În acea după amiază Piața Sfatului a fost gazda unei superbe expoziții de mașini de epocă. La sfârșitul celei de-a patra ediții a Kronstadt Classic Rally, raliu cu mașini de epocă, toate cele 50 de autoturisme au poposit în centrul istoric al orașului Brașov, iar noi am avut privilegiul să admirăm câteva din cele mai rare exemplare, printre ele și una din cele mai vechi Dacii fabricate în România.

După vreo două ore de program liber, seara a continuat la Restaurant Sergiana, aflat chiar pe colțul Străzii Mureșenilor cu Bulevardul Eroilor. Sloganul lor, „Bunătățuri din Ardeal” se potrivește perfect cu ospățul de care ne-am bucurat. Așa cum este tradiția în acest restaurant, clienții sunt întâmpinați la mese, din partea casei, cu jumări proaspete cu ceapă. În așteptarea trufarilor ce ne-au fost alături la Zărnești, eu mi-am luat un ceai. Aveam nevoie de ceva cald și s-a potrivit de minune.

Nu am apucat bine să ne terminăm băuturile că am și avut parte de următoarea lecție. De data aceasta una culinară: am urmărit pas cu pas cum se gătesc trufele. Date pe răzătoare și preparate cu brânză sau cu unt ne-au oferit o masă prețioasă. Aroma fină și subtilă a fost ceva mai greu de depistat în preparatul cu brânză, însă varianta cu unt ne-a dat ocazia să simțim în detaliu cum este gustul de trufă. Cum trufele nu se mănâncă până te saturi, cina noastră a fost una mult mai bogată, cu fripturi, grătare, cartofi în două feluri, murături și varză acră. La sfârșit toată lumea și-a potolit setea cu o bere Ciucaș. Poveștile, schimburile de idei și de contacte și multă activitate pe rețelele de socializare (că doar eram între bloggeri!) au mers ca unse după masa copioasă.

Chiar dacă aveam locuri rezervate într-unul din cele mai în vogă pub-cluburi, Times Brașov, la invitația domnului Cristian Iliescu, eu am ales să mă retrag glorios, înainte de a mă lua somnul. Părerile celor care au onorat invitația, asupra atmosferei din acea noapte sunt împărțite. Unii s-au simțit foarte bine, alții mai puțin bine. Totuși, regula generală, în Times, este aceea că nu te poți plictisi. Musafirii noștri, fie că s-au retras după cină, fie că după o noapte de bumți bumți, au avut camere la Pensiunea Luiza și Aro Palace.

Lungă, activă și cu mult nou pentru noi – așa a fost prima zi a unui sfârșit de săptămână extrem de frumos. Dacă vă inspiră vreuna din aceste idei m-ar bucura nespus să vă citesc poveștile. Călătoriți și încercați tot ce vă iese în cale! Doar așa puteți fi siguri că nu ați ratat ceva extraordinar…

Să aveți peisaje frumoase!


Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)

Spune-ți părerea!

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong> 

necesar