Zimbrul este rudă cu foarte cunoscuta vacă, dar nu e la fel de răspândit ca aceasta, fiind o specie dispărută din sălbăticie. Zimbrii au fost treptat reintroduși în câteva păduri din Europa, dar specia încă este pe cale de dispariție. Bison Bosanus este de fapt varianta europeană a bizonului american și este cel mai greu animal de uscat din Europa. Unele exemplare de masculi se apropie de o tonă ca greutate. Vă fac o invitație la plimbare în rezervațiile românești în care putem admira acest impunător animal, zimbrul. Așadar, să aflăm unde se găsesc zimbri în România. Mă laud că la ora aceasta este cel mai complet articol despre zimbrii din țara noastră.

Update: am adăugat și o fermă cu doi bizoni.
Update 11 ianuarie 2017: am adăugat și ultima grădină zoologică unde găsiți zimbri.

Mai sunt câteva articole pe internet despre zimbri în România, dar niciunul dintre ele nu este complet (1, 2, 3). Vreau să fac puțină lumină în acest domeniu.

Zimbrul, marele zimbru, a fost vânat până la dispariția lui din păduri. Întâi în vestul Europei, apoi și în Est. Ultimul zimbru din Moldova a fost ucis în 1762, iar puțin mai târziu a dispărut și din Transilvania. Se pare că ultimul zimbru sălbatic din Transilvania (în limba germană) a fost împușcat de un braconier, în jurul anului 1790, pe versantul sudic al Munților Călimani. Alte înscrisuri ne spun că ultimul zimbru de pe meleagurile noastre a murit de bătrânețe în 1830, la parcul Schoenbrunn-Viena; fusese prins în munții Gurghiului prin 1830. În prima parte a anilor 1900, mai rămăseseră doar vreo 12 exemplare în lume, toate în grădini zoologice.

Odinioară era prezent pe tot continentul, cu excepția unor zone din Spania, Italia şi nordul Scandinaviei. Acum însă este mai rar decât rinocerul negru, doar 3403 exemplare rămânând in toată lumea, în anul 2015 (conform WWF), atât în libertate cât și în semi libertate sau libertate. România e una dintre cele 9 țări europene cu zimbri care trăiesc în sălbăticie.

Cronicile din Moldova, Transilvania sau Țara Românească confirmă răspândirea zimbrilor pe meleagurile noastre. Numele unor localități sau ținuturi a rămas să întărească acest lucru: Valea Zimbrului, Dosul Zimbrului, Izvorul Zimbrului, Zimbroaia, Zâmbrița, Clăbucetul Zimbrului și altele. Probabil munții în care erau mai răspândiți sunt Retezat, Harghita, Gurgiul, Călimani, Bistrița, Bârgău.

Norocul lor a fost că omul și-a dorit reintroducerea zimbrului, așa că s-au făcut înmulțiri în captivitate. Cei 12 au acum câteva mii de urmași, iar în România avem peste o sută, distribuiți în câteva locuri din țară.

Despre zimbri știm că în natură trăiesc cam 20 de ani, iar în captivitate ajung și la 30 de ani. Le cam priește viața în rezervații.


În România găsim zimbri în anul 2016 în 5 rezervații și la încă 2 grădini zoologice. Haideți să vă spun unde găsim zimbri în România:

1. În România, programul de înmulțire a zimbrilor a debutat în timpul comunismului în 12 noiembrie 1958. Prima pereche a fost adusă din Polonia, lângă Hațeg, la Slivuț („Slivuț„, nu „Silvuț” așa cum găsiți în unele surse mai puțin atente la informații). Este prima rezervație de zimbri din țara noastră. Eu acolo am fost martor și la hrănirea unui vițeluș, era tare simpatic.

Cum se ajunge la Rezervația de Zimbri Hațeg Slivuț? Se iese din Hațeg spre Simeria, se urcă dealul și cam în vârf, într-o curbă largă, veți găsi indicatoare spre stânga. De acolo veți merge cam 3 kilometri pe un drum asfaltat, îngust, prin pădure. În capătul drumului veți fi ajuns la rezervație. Iată și harta cu traseul din Hațeg.

O bucată din istorie:
Din exemplarele de la Slivuț, în 1967 au fost duși 2 zimbri în pădurea Trivale de la Pitești, 4 au fost dați grădinii zoologice din București și 2 au fost duși la Poiana Brașov. La sfârșit am adăugat și grădinile zoologice unde veți găsi zimbri.

Trebuie să vă spun ceva interesant, despre convenția numirii lor. Toți cei aduși din Polonia au primit nume care începe cu PO. În schimb, cei născuți în captivitate în România sunt de obicei botezați cu nume care încep cu RO. De exemplu Romulus. Regula se aplică deseori și în prezent, a fost o convenție internațională să preia primele două litere de la numele țării de adopție. Am văzut că nu se aplică în toate cazurile, dar în general am regăsit nume de zimbri începând cu RO.

În toamna-iarna 2014 au avut o problemă cu boala limbii albastre și au murit câțiva zimbri. Au controlat lucrurile și astăzi la Hațeg-Slivuț sunt 7 zimbri; din 10 decembrie 2015 au din nou și urmași, au un pui. Ca parte a programului de schimburi internaționale, au primit o femelă din Germania în anul 2014.

Orar de vizitare: zilnic între orele 08:00 – 18:00.
Taxe de intrare: 6 lei – adulți; 4 lei – copii. Câteva detalii relativ actuale sunt aici.

Poze de la Rezervația de zimbri Hațeg-Slivuț:


2. La 10 ani de la debutul programului s-a deschis și rezervația din Moldova, în Parcul Național Vânători Neamț. Din câte am aflat, în 1974 se nășteau la Vânători-Neamț primii pui moldoveni: Rosina și Roco. În 1998, societatea zoologică din Londra a confirmat că acea zonă din județul Neamț este viabilă pentru readaptarea zimbrilor în sălbăticie. Așa se face că astăzi, pe lângă cei din țarc, lângă Târgu Neamț sunt și aproximativ 20 de zimbri aflați în semi libertate pe o zonă de 500 de hectare formată din păduri de foioase și pășuni. Administratorii au construit și un foișor de observație, iar dacă mergeți la Vânători-Neamț o să vedeți că au și alte animale în cadrul rezervației (veți găsi și o mică grădină zoologică): căprioare, cerbi, păsări, un urs, păuni, moțata olandeză (o specie de găină), etc.

În aprilie 2016 sunt 24 de zimbri în libertate (au avut 5 fătări până acum în libertate), 15 zimbri în semi-libertate într-un țarc mare de 180 de hectare; au și 6 zimbri în captivitate, în grădina zoologică din parc pentru a putea fi văzuți de vizitatori.

Cum se ajunge la Rezervația Vânători-Neamț: aveți 14 kilometri din orașul Târgu Neamț, pe direcția Nord-Vest. Este aproape de Mănăstirea Neamț.
Iată și harta cu traseul din Târgu Neamț până la rezervație.

Program de vizitare: zilnic între 8-17;
Taxe de intrare: adulți – 5 lei; copii – 3 lei.

Poze de la Parcul Natural Vânători-Neamț:


3. În anul nașterii mele, ’83, apare și o rezervație în Dâmbovița, la Bucșani, între Târgoviște și Ploiești. În momentul de față, este una dintre cele mai mari din țară ca populație de zimbri; în martie 2016 erau 32 de zimbri adulți (18 masculi + 14 femele) și 5 pui (3 fete, 2 băieți).

Rezervația din Neagra Bucșani, deși a fost înființată în 1983, abia după 1995 a fost deschis publicului. Suprafața totală este de 160 de hectare. Zimbri sunt hrăniți de om cu fân și uruială. În toamna 2015 au finalizat și un înalt observator, așa că îi puteți vedea și de la înălțime. Conform paznicului, de aici au fost trimise exemplarele de la grădinile zoologice (Târgoviște, Neamț, Resița, Hunedoara).

Cum se ajunge la Rezervația de Zimbri Neagra-Bucșani: există 3 căi de acces – le-am notat cu a), b) și c); toate sunt drumuri de pământ, prin pădure, dar unele nu sunt practicabile pentru mașini mici. Citiți până la capăt, fiindcă dacă vă luați după hărțile de pe internet / GPS s-ar putea să rămâneți blocați.

  • a) În momentul de față, cel mai bun drum de acces e prin Rățoaia (comuna Bucșani); sunt 5 km de drum de țară relativ acceptabili prin pădure; până la Rățoaia drumul e destul de bun, deși mai sunt și porțiuni de drum cu denivelări. Iată harta cu accesul dinspre Ploiești. Veți găsi din loc în loc indicatoare – vedeți pozele din albumul de mai jos.
  • b) Mi s-a spus că ar exista un plan să asfalteze drumul către satul I.L. Caragiale, dar în acest moment, acel drum e foarte prost.
  • c) Există și un al treilea drum, care trece prin Vlădeni; este cel mai prost, impracticabil cu mașină mică fiindcă trece prin albia râului Cricov.

Program de vizitare: nu e afișat programul, ziua e deschis; e paznic permanent (dacă nu îl găsiți, s-ar putea să fie cu turiștii, la animale). Nu mergeți pe ploaie cum am fost eu, vă veți umple de noroi.
Taxe de intrare: adulți – 6 lei; copii – 3 lei.

Poze de la Rezervația Neagra-Bucșani:


4. În 2008 avea să apară încă un loc cu zimbri, la granița dintre județele Brașov, Covasna și Buzău, în satul Acriș (comuna Vama Buzăului). Este numită „Valea Zimbrilor„. Într-un cadru pitoresc își fac veacul câteva exemplare superbe de zimbru, iar pe lângă ei mai sunt și câteva căprioare. Am găsit și un ied de căprioară. Primii 10 zimbri au sosit în 2008-2009 din Austria, Elveția, Italia și Franța. În 2015 au avut 7 pui, iar în luna februarie 2016 erau câteva femele gestante și unele erau în călduri, așa că vor fi și mai mulți în viitorul apropiat. La vizita mea din februarie 2016 erau 34 de zimbri.

Cum se ajunge la Valea Zimbrilor: pe drumul dintre Brașov și Buzău, în orașul Întorsura Buzăului, după satul Brădet (e parte a orașului) faceți dreapta (dacă veniți dinspre Brașov) și mergeți doi kilometri. Rezervația e bine marcată și vizibilă, pe stânga drumului. E bine amenajată, are parcare și puteți ocoli complet țarcul zimbrilor, e o plimbare foarte plăcută. Din loc în loc sunt leagăne umbrite, iar prin spatele rezervației trece râul Buzău. Iată harta. O să observați și alte animale în rezervație: cerbi, căprioare.

Tot acolo este și centrul local de promovare turistică iar domnișoara de la centru vinde biletele și vă explică cele necesare. În sfârșit am găsit un centru de promovare rural funcțional.

Program de vizitare: zilnic între 8-20.
Taxe de intrare: 5 lei de persoană, indiferent de vârstă.

Fotografii de la Rezervația Valea Zimbrilor; cum am zis, cadrul natural este deosebit, rezervația este pe malul râului Buzău, iar în fundal se văd munții:


5. Unde se mai găsesc zimbri în România? Nu pot încheia lista până nu vă prezint și pe ultima dintre rezervații. În Comuna Armeniș, în Banatul Montan, între Herculane și Caransebeș, este Măgura Zimbrilor. În urmă cu doi ani au fost aduși zimbri și ei trăiesc în semi libertate într-un spațiu îngrădit și protejat de prădători. Este o primă etapă până la reintroducerea în libertate totală în Munții Țarcu. Viața își reia cursul, ei au deja câțiva pui.

La Măgura Zimbrilor nu puteți ajunge prea ușor, scopul fiind de a obișnui zimbri cu pădurea, nu de a-i observa în țarc. Zimbrii de acolo au o suprafață uriașă pe care se desfășoară. Viața acestor animale puternice este diferite în Munții Țarcului față de cea din alte rezervații unde trăiesc strict cu ajutorul omului.

Măgura Zimbrilor - Armeniș, Caraș-Severin
Măgura Zimbrilor – Armeniș, Caraș-Severin

Ce pot să vă spun e că se va putea ajunge la Măgura Zimbrilor în mod organizat, cândva în viitorul apropiat. Deja se face și o pensiune în sat, iar în viitor se pot organiza vizite chiar și cu o căruță. Vă țin la curent.

Program de vizitare: – nu se poate vizita în mod normal.
Taxe de intrare: – nu e cazul (încă).


6. La ce grădini zoologice mai găsiți zimbri în 2016?

** La Grădina Zoologică din Târgoviște, îl cheamă Rotaru (e mascul). Cei de la Târgoviște îl știu istoria și spun că probabil este cel mai în vârsta zimbru din România, are 24 de ani și probabil a fost adus de la rezervația Vânători-Neamț.

** Încă o pereche se găsește la Parcul Zoologic modernizat în 2013 din Reșița; cel puțin unul dintre cei doi a fost adus de la rezervația din Bucșani, Dâmbovița.

** Pe internet se găsește informația că și la Grădina Zoologică din București ar fi zimbri, dar informația este veche; am confirmarea recentă a custozilor că nu mai au zimbri.

** Update 11 ianuarie 2017: O pereche de zimbri se găsesc mai nou și la Grădina Zoologică din Hunedoara. Au fost aduși din Germania, masculul are 3 ani și femela 11. Planurile ar fi să mai aducă 2-3 femele, să facă un centru de înmulțire al zimbrilor și puii să fie eliberați în natură. E de urmărit subiectul.


Update:
Între timp am primit o informație că ar mai fi zimbri undeva, dar se pare că de fapt sunt doi bizoni canadieni. O fermă de lângă satul Jimbor, între Rupea și Vlădița, chiar la limita județului Brașov are o mini rezervație cu animale sălbatice din 17 specii (inclusiv lebede pe lac – da, există și un lac). „Ferma lui nea Karcsi” poate fi vizitată în weekend (sau, presupun, la cerere); se pot organiza evenimente tematice sau tabere pentru copii sau de altă natură. Există și spațiu de campare în incintă. E un colț de rai pe care vreau să îl văd și eu, abia ieri am aflat de el.
Contact: +40 727 203 122.
Pe hartă o găsiți aici. Iată cum arată iarna:

Bizoni canadieni la Jimbor, județul Brașov (între Rupea și Vlăhița)
Bizoni canadieni la Jimbor, județul Brașov (între Rupea și Vlăhița)

Mulțumesc, Bálint Emőke pentru sugestie.


Voi unde ați găsit zimbri în România sau în străinătate?

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)
Cuvinte cheie: , , .Articol scris de Florin Arjocu (fondator): vezi detalii despre autor.

7 gânduri despre “Unde găsim zimbri în România – lista completă

  1. Puneți un update,mai recent,pentru că există un mare număr de zimbri ,la sosea,lângă comuna Bobâlna din judetul Cluj.I-am văzut în trecere acum câteva zile ,le-am făcut și câteva poze.Sunt minim 20 de exemplare.

    Răspunde
  2. A TI auzit cumva de incrucisare intre bizonul american si zimbru?In USA s a facut cu vaci si femelele din prima generatie sunt fertile.

    Răspunde

Spune-ți părerea!

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong> 

necesar

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.