Bisericuța lui Iosif

Buzăul de nord cuprinde multe chilii și biserici săpate în stâncă (rupestre), nu degeaba este numit Meteora României. Iar stânca nu este nici calcar moale, nici piatră fărâmicioasă ca cea din triunghiul rupestru din Argeș, de unde scriu aceste rânduri, târziu în noapte. Zona rupestră care m-a încântat cel mai mult este cea de la Nucu, din comuna Bozioru. În cele ce urmează, voi spune pe scurt cum ajungeți la cele mai importante și accesibile două obiective turistice din Nucu: Chilia lui Dionisie Torcătorul și Bisericuța (Sihăstria sau Peștera) lui Iosif.

Update, 28 iulie 2015: am actualizat articolul, am adăugat coordonatele GPS ale Bisericuței lui Iosif și coordonatele GPS ale Chiliei lui Dionisie Torcătorul.
Citește mai departe

Duminică s-a încheiat evenimentul început odată cu Conferința Internațională de Turism de la București, de miercuri, desfășurată sub egida Organizației Mondiale a Turismului (OMT). După conferință, oficialii, dar și grupul de jurnaliști români și străini, au petrecut câteva zile prin România. Am fost printre ei și până una alta, vă povestesc pe scurt ce a însemnat acest eveniment, dar și care sunt locurile prin care fost. Fiți pe fază, urmează o serie de articole…

Totul a început marți seara, cu cocktailul oferit de primăria capitalei, eveniment desfășurat cu bun simț la Marriot. Am avut parte de oameni aleși, de mâncărică, s-a cântat la nai, am savurat și puțin step asortat cu o comedie simpatică, dar și de introduceri făcute de gazde. Era un început bun pentru evenimentele care vor fi urmat.

Românce în costume populare
Românce în costume populare

Conferința, drumul
După conferința de miercuri, cum s-a făcut ora 15, drumurile ne-au purtat în Delta Dunării, la Tulcea. Atunci când stai lângă Dunăre, peștele este aperitiv, fel principal și, cine știe, poate chiar și desert. Așa am făcut și noi seara, fiindcă până atunci nu am mâncat atâtea tipuri de mâncare cu pește! În farfurie am numărat cel puțin 9 feluri de mâncare, toate cu pește și delicioase, toate!

Prezentări la conferință
Prezentări la conferință

Citește mai departe

O altă pasiune - șah

Duminica trecută am fost în zona Sucevei. Mi-am propus să fac un mic popas și la Fălticeni, oraș care se putea mândri în perioada interbelică cu cele mai multe case memoriale. Pofta de plăcinte de la Hanul Ancuței m-a dus cu gândul la Mihail Sadoveanu. Și cum casa memorială a scriitorului se află în zonă, mi-am zis: ce–ar fi să o vizitez?
Citește mai departe

Probabil cel mai cunoscut loc din județul Buzău îl reprezintă un loc parcă magic, selenar – Vulcanii Noroioși. Odată ajunși acolo vom descoperi „goliciunea” pământului, vom intra într-o zonă aproape fără vegetație (cu mici excepții, pe margine), vom lua contactul cu o minune a naturii, nu unică în România, dar de departe cea mai impresionantă din țara noastră.
Citește mai departe

Lacul Roșu

Cum vine weekend-ul, nu-i așa e că parcă-parcă aveți un dor de ducă? Ei bine, am o sugestie care sigur vă va încânta inimile: ce ziceți de un week-end la Lacul Roșu și Cheile Bicazului?

Ca să fug de căldură eu am pornit la drum săptămâna trecută, iar Lacul Roșu a fost primul obiectiv pe care doream să îl vizitez. Se mai numește și lacul Ghilcoș sau Lacul Ucigașului; elucidăm misterul împreună. ;)

Lacu Roșu este cel mai mare lac de baraj natural din România. S-a format prin surparea unui flanc al Muntelui Ghilcoș în anul 1837 însă la originea sa stau mai multe legende. După surpare, un pârâu s-a blocat și de atunci apa se strânge printre trunchiurile de copaci.

O legendă de-a locului zice așa: stâncile pornite la vale au acoperit un cioban omorându-i atât oile lui, cât și câinele și măgarul. Astfel, de la atât de mult sânge vărsat, apa a căpătat o culoare roșie iar numele lacului a devenit atât Lacul Roșu cât și Lacul Ucigașului.

Citește mai departe

Întâlnind caii de la munte

A fost odată o zi luminoasă de miercuri în care am fost luat fix de acasă de către Dragoș (sincer, nu mă așteptam, iar simpaticul Peugeot 301 a fost mai mult decât plăcut). Era abia începutul atelierului de fotografie pentru bloggeri de travel de pe Valea Doftanei.

Drumul ne-a dus spre Ploiești, loc unde ne-am înmulțit. De acolo am pornit spre Doftana. Penultima oprire – Lacul Paltinu, iar cea din urmă, la ATRA. Ni se face turul locului (toată lumea e wow!), apoi avem puțin timp să scăpăm de bagaje prin camere, iar Dragoș începe sesiunea teoretică. Au urmat alte două zile fantastice, iar la final, partea de editare foto. Cu Dragoș a început workshop-ul și tot cu el s-a terminat.

Voi insista prea puțin pe partea tehnică, fiindcă am participat la un workshop pentru bloggeri, nu pentru specialiști într-ale fotografiei. Iar scopul cred că nu a fost să ieșim noi ași în „pozare„, ci să îmbinăm utilul cu plăcutul, iar în final să iasă o experiență plăcută. O experiență plăcută, surprinsă în imagini reușite. În schimb, voi detalia câteva impresii, iar din loc în loc, voi imbrica și fotografii cu descrieri.

Citește mai departe

Velierul Adornate

De câteva luni sunt tachinat cu o vizită de studiu pe litoral, alături de alți bloggeri de travel. Timpul a trecut și suntem cu o zi înaintea plecării. Mâine, joi, la ora 13 ne îmbarcăm și plecăm spre Eforie Nord. #litoralulmeu, așteaptă-mă!

Marea mi-a plăcut întotdeauna și nu cred că oamenii se împart în oameni de munte și oameni de mare. Mie îmi plac la fel de mult ambele, din puncte de vedere diferite.

Marea Neagră
Marea Neagră

De data aceasta mergem în grup și avem programul făcut „de acasă”. Scopul e simplu: să „gustăm” câteva dintre serviciile moderne pe care litoralul le poate oferi, să ne lămurim ce poate însemna „mersul la mare” în anul 2013.

Fiecare zi are o altă tematică: avem o zi cu SPA, o zi cu activități (călărie, kaiac), o zi culturală cu vizite la câteva situri din Constanța și o zi cu temă gastronomică. Toate asortate cu piscine, masaje, saune și alte nebunii. V-am spus câteva lucruri și pe pagina de Facebook, ieri noapte (ne-ați dat like, da?). Fiindcă ne suprapunem cu infotrip-ul anual al agențiilor tour-operatoare, seara avem program comun cu oamenii din agențiile de turism, ne cunoaștem și povestim alături de aceștia.

Citește mai departe