Anul acesta întâlnirea europeană a autostopiștilor e mai aproape de noi. În 5 august la Kare Dere, în Bulgaria, se vor aduna peste 100 de auto-stopiști.  Mai multe informații găsiți pe acest site: http://hitchgathering.org

Drum Liber susține acest eveniment și lansează o invitație. Pe 3 august e pre-meeting în Vamă. Pentru cei interesați ar fi un un bun loc de plecare spre Kare Dere.

Dacă invitația aceasta e mai greu de onorat atunci vă invităm la întâlnirea autostopiștilor din Romania 2011 de la Ocna Sibiului Geoagiu Băi. În curând vor apărea mai multe informații într-un articol separat. Anul trecut ne-am întâlnit la Ocna Sibiului și am avut 2 zile frumoase în care am plutin în apele sărate și ne-am plimbat în stațiunea ce se moderniza chiar în acel moment.

Citește mai departe

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Iată câteva dintre evenimentele culturale care se desfășoară în următoarele 2 săptămâni în Romania și pentru care, în funcție de preferințe, merită să ne mișcăm dosul pentru a le vedea/trăi:

Joi 21 iulie au început:

Gărâna Jazz Festival 2011 (21-24 iulie), un super festival de jazz la munte (satul Gărâna, Munții Semenic, aproximativ 50 km deasupra de Reșița, Caraș-Severin); detalii aici.
Folk You 2011 (21-24 iulie), muzica Folk (am văzut că sunt și câțiva invitați care nu se încadrează în peisajul Folk, vezi Puya, Guess Who) în Vama Veche; mie mi-a plăcut foarte mult ce am văzut acum vreo 2 ani, cred că în mare parte va fi la fel. Intrarea gratuită; detalii aici.
Delta Music Fest (21-24 iulie); 3 zile de muzică cu mai mulți DJ, la Sfântul Gheorghe (Tulcea). Ediția a 3-a. Intrarea gratuită. Detalii aici
Zilele orașului Hunedoara (21-24 iulie; lucrurile mai interesante încep în 22); detalii aici.
Zilele Romano ButiQ (21-28 iulie), teatrul de vară din Năvodari. Cultură, muzică, dans, port, fotografie și meșteșuguri țigănești; Intrarea gratuită; detalii aici.

Vineri 22 iulie au început:

Motorfest (22-24 iulie), un festival al motocicliștilor ieșeni; locația este, evident, Iași; detalii aici.
Florile Govorei (22-24 iulie) – zilele orașului Govora (Vâlcea); detalii aici.
OST Mountain Fest (22-24 iulie), la Râșnov; este un festival de rock supărat, metal; detalii aici.

Sâmbătă 23 iulie (azi):

Cursa trăzniților, ediția de vară este un fel de Red Bull Flugtag pe asfalt (am citat ddd); locația este Livada Poștei din Brașov, deci cam în centrul urbei de sub Tâmpa, la îndemâna oricui e în zonă; luați bilet, fondurile strânse se vor dona; detalii aici.

Duminică 24 iulie:

Ziua Lacului Sfânta Ana; ce aș da și eu o fugă aici (în funcție și de starea vremii, că e cam la 900 m altitudine; apropo, Lacul Sfânta Ana este singurul lac vulcanic din partea asta de Europă);

Miercuri 27 iulie:

Festivalul Sighișoara Medievală 2011 (27-31 iulie); detalii aici.

Miercuri 3 august:

Padina Fest (3-7 august); locația este Platoul Padina, Valea Ialomiței, Bucegi (aproape de Peștera și  de o peșteră interesantă pe care a pus laba Biserica – Peștera Ialomiței); detalii aici.
Citește mai departe

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Suntem în plin sezon estival și oficialitățile stațiunilor încearcă pentru o zi să facă puțină agitație în orașul lor. Dacă sfârșitul de săptămână tocmai trecut au fost Zilele Orașului Olănești, în cel care vine se sărbătorește stațiunea Băile Govora.

Cred că merită să aruncați o privire. Dacă tot sunteți acolo să vizitați și cea mai veche tipografie din România, cea care a scos Pravila de la Govora. Aceasta se află la Mănăstirea Govora, monument din secolul XV întemeiat se pare de Vlad Dracul (tatăl lui Vlad Țepeș).

Iată programul:

Citește mai departe

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

De câteva zile de când am aflat de proiectul lui VisUrât (Redescopera Romania pe doua roti) mă chinui să citesc despre tururile lui pe drumurile patriei. Acolo am descoperit cum faima unui blogger vrea să compenseze necunoșterea, lipsa lui de experiență într-ale călătoriei, graba și lipsa unei pregătiri temeinice.

Non personal: VisUrat, sper să nu iei personal mesajul meu, nu am nimic personal cu tine, ci cu ce ai publicat și cu felul în care se desfășoară așa-zisul proiect turistic.

Motivele declarate ale proiectului:
1. „Era clar ca motivul principal este faptul ca vrem sa ne plimbam si sa vedem toata tara”
2. „Promovarea turismului”… „Ne-am dat seama ca avem o tara extraordinara, cu zone in care frumusetea peisajelor te lasa fara cuvinte, cu monumente si ruine de mii de ani care, din cauza jigodiilor care ne conduc, nu sunt promovate destul. Asa ca le vom promova noi.”
3. „Promovarea sigurantei si respectului pe sosele”
4. Un scop caritabil

Citește mai departe

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Vă spunem de o inițiativă faină care ar putea atrage și alți doritori: cine vrea să dea o mână de ajutor la reconstrucția refugiului Piscul cu Brazi din Parcul Național Buila-Vânturarița, este bine-venit în această lună pe cărările Builei, în județul Vâlcea. Rog doritorii să foloseasca numărul de telefon din finalul articolului.

Programul:

  • 2-5 Iulie – achiziția și transportul materialelor la baza traseului
  • 6 Iulie – instalarea taberei voluntarilor
  • 8-10 Iulie – Tabara principala 1 pentru transportul materialelor
  • 15-17 Iulie – Tabara principala 2 pentru transportul materialelor
  • 20-23 Iulie – Tabara de refacere a refugiului
  • 23-24 Iulie – Amenajarea și inaugurarea refugiului
  • In perioada 6-24 Iulie voluntari din Asociatiile Kogayon si Bouworde vor fi in permanenta in tabara din Poiana Piscul cu Brazi si vor asigura transportul materialelor necesare si sprijin la reconstructia refugiului. Sunt bineveniti si alti voluntari.

    Citește mai departe

    Share and Enjoy !

    0Shares
    0 0

    Update 19.08.2012 – Update la hărți – RO.A.D. 2012.40 a ieșit din cuptor. Iată principalele modificări:

  • Încă 17.241,53 de kilometri de drumuri.
  • Județele cele mai câștigătoare sunt Vaslui, Iaşi, Caraş-Severin şi Hunedoara.
  • Au apărut în premieră autostrada A3 între București și Ploiești cu legătura de la Snagov, autostrada A2 completă, inclusiv segmentul Cernavoda-Medgidia cu legătura de la Valea Dacilor, continuarea centurii A4 și legatura la A4 din Ovidiu, pasajul subteran Ștefan Gușe-Oituz din Bacău, pasajul rutier suprateran din Craiova, pasajul subteran de acces la Prisma-Hornbach de pe DN1 din Balotești, pasajul subteran de acces la Carrefour Tom din Ovidiu, podul rutier nou peste Cibin din Sibiu, străpungerea Popișteanu Cristian din București, accesul la centrele comerciale Maritimo din Constanța și Lidl din Fălticeni, legătura Coresi din Brașov precum și multe cartiere rezidențiale de dată recentă
  • 38 (treizeci și opt) de sensuri giratorii apărute între timp.
  • Modelul 3D cu Biserica Evanghelică Fortificată din Biertan.
  • Granițele, componența şi denumirile parcurilor și rezervațiilor naturale din România au fost și acestea reactualizate după cele mai noi limite publicate de Ministerul Mediului în 2011.
  • Elementele de detaliu ale cetăţii de epoca fierului de la Herneacova, ale așezărilor fortificate e-neolitice ale Culturilor Precucuteni de la Târpești – Râpa lui Bodai, Culturii Cucuteni de la Ruginoasa – Dealul Drăghici, Culturii Vădastra de la Vădastra – Dealul Cișmelei, Culturii Ceramicii Liniare de la Isaiia – Balta Popii, ale cetății de epoca bronzului și dacică de la Năeni – Zănoaga, ale cetăților dacice de la Pietroasele – Gruiu Dării şi de la Todirești – La Șanțuri.
  • Anunțul oficial este aici, iar aici este lista completă de modificări.
  •  

    Update 2, 20.05.2012 – mici completări și corecții (RO.A.D. 2012.30.1):

  • S-a corectat o întrerupere cauzată de un z-level incorect pe DJ687 la nord de Hunedoara (L34-082).
  • Au fost adăugate niște sensuri unice noi, numere poștale și restricții de manevră în Timișoara (L34-079), numere poștale în Barbu Văcărescu și clădirea The Lakeview (București) (L35-125).
  • Citește mai departe

    Share and Enjoy !

    0Shares
    0 0

    Magiunul de Topoloveni a primit în 8 aprilie 2011 distincția de Indicație Geografică Protejată Europeană iar astăzi a fost evenimentul public oficial de sărbătorire și lansare a noii etichete. Este primul produs românesc cu acest titlu, în acest moment fiind în lucru mai multe dosare. Sperăm că peste câțiva ani lista cu aceste titluri onorifice să fie mult mai lungă.

    Cu ocazia evenimentului de astăzi am putut afla o serie de povești despre începuturile magiunului de la Topoloveni, care se pare că a fost produs pentru prima dată în 1914. Iar actualii proprietari au crezut în 2001 că au cumpărat de fapt linia de producție de conserve, așadar habar nu aveau că au devenit proprietarii unei mărci de magiun. :)

    Oamenii responsabili de succesul brandului de la Topoloveni au fost invitați în fața noastră de către doamna Bibiana STANCIULOV (director general), apoi ceilalți vorbitori s-au întrecut în a lăuda produsul (și asta pe bună dreptate). De la domnul doctor Gheorghe MENCINICOPSCHI (director la Institutul de Cercetări Alimentare) am aflat că banala prună, dacă e din soiul potrivit, conține tot atâția antioxidanți câți are un pumn de afine. Și lista e lungă, printre cele care merită menționate ar fi și Borul, element care e destul de greu de găsit în mancărurile actuale. Procesul prin care se fabrică magiunul de Topoloveni încearcă, atât cât permite de știința în acest moment, să fie cât mai puțin distructiv pentru componentele naturale ale prunei. Conținutul de fibre al magiunului (coajă prunei, etc.) este foarte sănătos pentru eliminarea toxinelor din tractul digestiv (zică-se că cine consumă multe fibre nu are probleme cu cancerul de colon). Ba chiar ar fi potrivit și diabeticilor fără probleme grave, aportul energetic fiind mediu.

    Citește mai departe

    Share and Enjoy !

    0Shares
    0 0

    Știați că Mozaicul Roman de la Constanța va fi restaurat?

    Nu scăpa și noutățile din articol! Citește mai departe

    Share and Enjoy !

    0Shares
    0 0