De câteva zile de când am aflat de proiectul lui VisUrât (Redescopera Romania pe doua roti) mă chinui să citesc despre tururile lui pe drumurile patriei. Acolo am descoperit cum faima unui blogger vrea să compenseze necunoșterea, lipsa lui de experiență într-ale călătoriei, graba și lipsa unei pregătiri temeinice.
Non personal: VisUrat, sper să nu iei personal mesajul meu, nu am nimic personal cu tine, ci cu ce ai publicat și cu felul în care se desfășoară așa-zisul proiect turistic.
Motivele declarate ale proiectului:
1. „Era clar ca motivul principal este faptul ca vrem sa ne plimbam si sa vedem toata tara”
2. „Promovarea turismului”… „Ne-am dat seama ca avem o tara extraordinara, cu zone in care frumusetea peisajelor te lasa fara cuvinte, cu monumente si ruine de mii de ani care, din cauza jigodiilor care ne conduc, nu sunt promovate destul. Asa ca le vom promova noi.”
3. „Promovarea sigurantei si respectului pe sosele”
4. Un scop caritabil
Până aici toate bune și frumoase, chiar lăudabilă inițiativa. Bravo! Băieții vor să ne ajute fiindcă o parte din cele de mai sus ne mână și pe noi (și pe cititorii noștri) la drum. Felicitări de idee, dar implementarea e tare găunoasă!
De ce critic proiectul lui/lor? Fiindcă în diverse episoade, mai mult de jumătate din articole e ocupat cu aventurile lor până să obțină ștampila prefecturii. Fiindcă VisUrât nu și-a pregătit motocicleta pentru o astfel de călătorie, a plecat la drum lung cu defecte care le-au ocupat gândurile și timpul pentru o vreme. Pentru că nu au studiat nici distanțele și puteau rămâne fără benzină, iar din câte mi-am dat seama nu aveau un back-up. Pentru că nu au luat cu ei anumite lucruri necesare (vezi mai jos, la concluzii). Pentru că nu au întrebat pe cei cu adevărat cunoscători într-ale călătoriei (ori măcar să țină cont de comentariile primite) despre ce ar putea să vadă, pe unde să meargă și ce ar putea face în luna de călătorie.
Și probabil cel mai mult mă deranjează faptul că spune că ar vrea să promoveze locații superbe din România și nu face asta. Eu unul mă chinui să găsesc ce promovează ei în domeniul turistic, am rămas cu amara impresie că proiectul e doar o goană prin țară, fără a atinge chiar scopul principal. Adică într-o lună și jumatate chiar poți vedea foarte multe lucruri faine. După ce i-am făcut trafic cu vreo 10 articole încărcate de vreo 3 ori fiecare, am rămas în minte cu birocrația din câteva prefecturi, cu bunăvoința unora dintre funcționarii publici, cu faptul că se întâlnesc la bere/citro cu câțiva bloggeri din orașul în care poposesc (mai puțin în Arad unde au întârzit mult și în Craiova că nu au găsit locația). Care turism? Fiecare minut petrecut citind despre aventurile lor turistice îmi confirmă că totuși vesticii au dreptate când spun „fă domne ce știi să faci, iar ce nu știi, lasă să facă alții!”
Pentru o experiență turistică veritabilă, provocăm sponsorii să ne invite la drum! Credem că putem face mai bine, mai mult, poate chiar cu mai puține resurse. Desigur, nouă ne place România și chiar am vizita multe locații frumoase (la pas) :)
Dacă vă plac bicicletele, îl avem aproape pe experimentatul Anton Duma, iar lista poate continua.
Ca să nu zică lumea că nu am găsit și lucruri bune, iată-le:
1. Mi-au plăcut câteva comentarii care sunt mai aproape de subiect decât articolele
2. Printre povești am aflat și de 2 locuri de care nu știam (altele 300 de locuri de văzut în România îi puteam spune noi).
Mai jos pun unul dintre cazurile care mi-a sărit în ochi, iar la final, câteva concluzii răcoritoare :)
Un exemplu superb de cum nu se face turismul îl găsim în cadrul vizitei lor la Timișoara (http://www.visurat.ro/2011/07/04/redescopera-romania-pe-doua-roti-arad-timisoara/). Zice anume că nu vizitează muzeele, pentru că lumea oricum știe de ele. Sunt curios câți știu că sub Catedrala Mitropolitană din Timișoara e un muzeu cu obiecte religioase foarte vechi; nu că mă dau eu în vânt după religie (ba dimpotrivă), dar ele sunt parte a istoriei noastre și ultimele două dăți când am fost în respectivul muzeu un nene preot și-a câștigat caracterizarea de super-ghid, fără glumă. Nu peste tot în România găsești ghizi care vorbesc fluent engleză, sunt foarte atenți cu vizitatorii, explică tot ce trebuie, ba chiar și ce mai găseam noi de întrebat, deci foarte bine pregătiți și dornici să ne ajute; se poate să fi fost noi norocoși :)
De fapt faza interesantă vine imediat: merg oamenii din Piața Libertății spre Ceasul cu flori și chiar înainte de ceas, pe cealaltă parte a drumului, descoperă ce numește el Pomul breslarilor; de fapt e „Copacul breslelor” sau „Pomul breslelor”, iar gogomănia abia începe în povestea lui. Dă click pe poza de mai jos pentru a o vedea mare.
Dacă VisUrat nu stia ca poti bate un cui intr-o bucata de fier, uite că a aflat acum :)))))) De fapt acel pom al breslelor este doar o copie și nu e taman ca originalul, din lemn acoperit cu o tablă subțire din fier moale, ci din fier nesimțit, să nu se rupă când pune turistul român mâna pe el. Dacă omul ar fi intrat și în muzee, îl găsea pe cel original în Muzeul Banatului, unde se află din 1990. Sursa, Universitatea de Vest din Timișoara.
Ce să-i mai spui omului că în Piața Unirii fântâna are ț metri adâncime, 120 de ani vechime și zice povestea că ieșea pe la începuturi gaz odată cu apa, iar copiii mai speriau femeile care veneau după apă dând foc la gaz. Sau că dacă știe unde (o să vă spunem noi mai încolo cândva), poate vedea pe jos o hartă veche e cetății Timișoarei.
Dacă mai e nevoie de exemple, iată încă 2:
„Stiam ca lista celor mai prosti soferi contine judetele Alba, Caransebes, Vaslui si Suceava.”. A corectat ulterior în Caras-Severin. Să zicem că se poate întampla oricui (oricui nu a prea ieșit din casă).
„La Orsova am ajuns cand Robert mai avea doar 100 de grame de benzina”. Ce bine era dacă foloseau o hartă și ar fi aflat distanța. Sau sa aibe chiar și o canistră mică de rezervă.
Concluziile despre turismul care mă va face să visez urât
Printre cititori sunt cel puțin 3 tipuri de oameni:
- a) câțiva care judecă cele citite și îl corecteaza
- b) unii care îi completeză cu blândețe ideile (oare să nu îi supere?)
- c) o parte care (exagerez intenționat) îl pupă în locuri mai umbrite și îi laudă proiectul, că poate-poate primesc și ei invitația la un alt proiect sau măcar o chemare la citro atunci când trece o mare vedetă prin orașul lor.
Printre cei din ultima categorie de mai sus sunt și câțiva care au pus comentarii fără a citi articolul la care pun comentariul (Ex.: după ce e scris că au trecut de x oraș, cineva întreabă când vin drumeții pe acolo) :)
-
Oamenii chiar au plecat nepregătiți la un drum lung (pentru un amator chiar e drum lung) și mare parte necunoscut
- a) Logistic: Nici măcar motocicleta nu era pregătită de un drum ce teoretic trece și prin zone mai puțin populate, unde ajutorul specializat poate veni în grabă. Ca dovadă se strică cel puțin o dată și îi dă emoții că nu pornește în repetate rânduri. Spre deosebire de Top Gear, după ei nu umblă 2 mașini de intervenție cu super-meseriași care repară orice s-ar strica.
- b) Ignoranță de pseudo-turist: Ce să mai zic că au fost pe lângă atâtea locuri superbe și le-au ratat. De multe dintre ele pun pariu că nu știau și de altele au mai aflat din comentariile binevoitorilor, după ce au trecut de zona respectivă și au postat articolul despre ziua ce tocmai s-a încheiat.
Noi vă recomandăm lista Drum Liber cu locurile frumoase de vizitat în România. - c) Lipsa de experiență se vede cel puțin în episodul în care băieții campează la Moldova Nouă și intră pe net, fiind în roamning (așa zic ei). Orice călător trebuie să știe că în zonele de graniță ai șanse să „intre” rețeaua țării vecine, așa că e recomandat să setați telefonul pe selecție manuală a rețelei.
-
Iată încă două situații care demonstrează cele de mai sus:
- Eu unul nu știu ce au făcut cu gunoaiele, fiindcă la bagaje nu am văzut nicăieri sacii de gunoi, sau măcar plase sau altceva în care să își strângă resturile de la mâncare, ambalajele rămase sau alte obiecte stricate/rupte/nefolositoare. Bine că în schimb au luat 2 seturi de scobitori :))
- Recomandarea săptămânii (probabil a celor cu vise urâte) pentru oricine pleacă la drum și mai ales pentru cei care ies la munte, cu rucsacul: grătarul Grillput de super-calitate, ușor și fabricat din inox rezistent. După o utilizare au constat că a ruginit. Rog pe cei care merg la munte cu rucsacul sa nu ia cu ei nici un fel de grătare. De fapt sunt aproape sigur că știu și ei asta. Mulțumesc!
Adevăraților drumeți, călători, turiști, eu le recomand în final un singur lucru: faceți o mică pregătire înainte de drum și o să vedeți că veți petrece mult mai bine, fiind fără griji inutile. Astfel veți vedea mai multe lucruri și locuri interesante și în final vă veți distra mai bine!
Drum Liber!
Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)
Probabil ca data viitoare se va pregati mai bine daca ii place sa calatoreasca, desi am impresia ca nu asta e pasiunea lui principala…
@Anca
Și eu cred la fel, pare că au o listă în care trebuie bifate orașele + 1-2 locuri mai puțin știute și atât. Poate data viitoare vor fi chiar călători pasionați de România în locul lor :)
probabil că până la urmă orice inițiativă de genul acesta e bună, în ideea că este foarte citit și poate conștientizează mai multă lume că avem ce vedea și ce face în țara asta. chiar dacă nu e un model de urmat.
@Narcisa
Dupa cum ai vazut, eu nu am criticat in sine ideea proiectului, aceasta e foarte buna. Ce gasesc ca nu e potrivit domeniului nostru de activitate este implentarea lui si faptul ca oamenii care il duc la capat nu au experienta si cunostintele pentrua face acest lucru in mod onorabil, pentru a atinge scopurile declarate de ei.
Nici mie nu-mi place blogul lor, ma rog, nu-mi place si gata, e scris chinuit, plus altele…dar pe de alta parte cred ca astfel de articole nu-si au sensul, m-am cam plictisit de atacuri, rautati etc, mai ales ca se presupune ca astia carora ne place sa vedem lumea ar trebui sa fim mai toleranti. Pana la urma faptul ca bucata aia de fier se numeste Pomul Breslelor sau Pomul Breslarilor e lipsit de orice importanta… parerea mea. Oricum faza cu cuiul e „de povestit nepotilor”, vorba lui Emil Gradinescu:)
@Dudian
Stilul lor e treaba lor, eu zic că intră în aceeași categorie cu știrile de la televizor. Trebuie să sune „clar”, să împungă, să facă „show”. Dar, în final, asta e treaba lor și a celor care îi citesc. Eu nu sunt printre aceștia.
În articol m-a interesat felul în care spune că face „turism”. Un proiect teoretic frumos și care ar fi putut aduce puțină lumină asupra unor obiective este de fapt un mare fâs. După ce citești articolele lor îți vine să stai în casă, nu să ieși la drum.
Sa stii ca pana la urma stilul de scris e cel care te face sa iesi la drum sau sa te incui in casa, pentru ca tot prin Romania umbla si alti oameni ale caror bloguri te fac sa-ti doresti sa te ridici de pe scaun si sa te urci in primul tren…succes cu blogul. numai bine. Alex
@Dudian
Pe tine te-ar face sa iesi din casa citirea povestilor despre functionarii publici sau cum a uploadat poze din roaming? Apropo, ultima e o greseala de incepator intr-ale calatoriei, cine a ajuns prin zone de granita stie povestea; iar cine e calator a ajnuns si pe langa granite. :)
Na, că a venit și dreptul la replică: http://s4h.ro/qxefq.
Înițial am crezut că acel Flo la care face referire ești tu. :)
Hehe, chiar ma asteptam ca samanta plantata sa dea pe undeva un raspuns la comentariile lui. Ce e interesant e ca au ignorat articolul de pe Drum Liber si e imposibil sa nu ii fi ajuns la urechi, mai ales ca au pingback si sigur sunt si cunostinte comune care au dat vestea mai departe.
Sa nu vrea sa intre in jocul asta fiindca nu au contraargumente solide, spre deosebire de reactia fata de acel Flo? :)