Capitala României, și capitala Ardealului. Două orașe în care mulți se vor regăsi. Dar ce face omul care se trezește într-unul din ele, cu gândul la celălalt? Pentru studenți, pentru cei boemi, aventurieri sau doar curioși, am dezvoltat acest ghid al autostopului Cluj – București. Așadar completăm lista cu tutoriale despre autostop cu un traseu foarte frecventat de cei aflați la drum. Iar dacă pleci de acasă, poate te interesează și locurile unde poți să mănânci bine la drum.

Sunt 2 rute de a ajunge în București:
1. Cluj-Napoca – Târgu Mureș – Brașov – București (link)
2. Cluj-Napoca – Sebeș – Sibiu – Râmnicu Vâlcea – Pitești – București (link pe Google Maps; are un bug la Sibiu, dar în mare parte e bun traseul)

Fiindcă diferența de distanțe este mică (cam 20 de kilometri), alegerea traseului se face în funcție de preferințele personale, de timpul avut la dispoziție, de mașina pe care o prindeți (dacă prindeți mașină care merge spre Brașov ar fi poate bine să mergeți până acolo, chiar dacă traseul inițial era pe Sibiu). Mai contează și de unde pleci din București: dacă stai în Militari, cel mai probabil nu are nici un sens să pierzi o oră pe drum până ajungi la Ikea; la fel, dacă stai la Băneasa, nu are sens să pleci din Militari.

De exemplu Vlad preferă varianta care trece prin Brașov, iar eu o singură dată am fost pe acolo când am mers la București, în rest de fiecare dată am fost prin Sibiu. Odată știută o rută, e mai probabil să mergeți pe ruta respectivă fiindcă veți cunoaște mult mai bine drumul, locurile de oprit și astfel va fi mai comod traseul.

Varianta 1: Cluj – București via Brașov

Înainte de toate, trebuie calculată durata traseului. Un drum Cluj – București via Brașov poate să dureze oricât între 8 și 15 ore. De aceea, de preferat este să porniți de dimineață. Cât de dimineață depinde de perioada anului, în funcție de cât de ziuă e afară, dar și de trafic. Oricând între 5:00 si 8:00 e rezonabil.

Cluj-Napoca: Plecarea se face de la locul frecventat de toți autostopiștii, sensul giratoriu Calea Turzii – str. Observatorului. În cazul în care este prea multă lume la autostop în această locație, se poate urca puțin mai sus, după benzinăria LukOil. De asemenea, în cazul în care se dorește și preluarea traficului greu, se poate încerca și mai sus, între Baumaxx și benzinăria OMV. Nu neglijați o ocazie chiar și doar până în Turda, traficul se separa acolo (spre Tg. Mureș sau Alba Iulia), și e mai eficient.

Turda: Cel mai probabil veți fi lăsat cel puțin la sensul giratoriu din centrul Turzii, mașinile spre Alba Iulia făcând dreapta. De acolo, e recomandat să luați autobuzul nr. 13 (există automate de bilete) până la ultima stație, la ieșirea din Turda. Chiar acolo, la capătul liniei, e locul perfect pentru a prinde cel puțin până la Ludus. E de preferat a se refuza mașini doar până în Câmpia Turzii.

Câmpia Turzii: La ieșirea din oraș există o linie dreaptă lungă, drumul are o bandă și jumătate per sens, în caz de trafic există și o stație de autobuz. Eventual se poate merge pe jos până la ieșirea din oraș, la sensul giratoriu care face legătura cu autostrada A3, însă nu prea există loc de oprit după acel sens.

Luduș: La ieșirea din oraș spre Tg. Mureș, înainte de trecerea de cale ferată, chiar în dreptul clădirii ambulanței există un acostament mărit, locul e ideal, nu veți aștepta mai mult de 10 minute. Totdeauna întrebați dacă mașina merge spre Târgu Mureș sau Sighișoara, o mașină care va merge spre Sighișoara e posibil să ocolească Tg. Mureș pe ruta Ungheni-Acățari.

Târgu Mureș: Ideal ar fi să fiți lăsați undeva pe str. Gh. Doja, care intră în oraș dinspre Luduș. Luați autobuzul 17 până la stația B-dul 1 decembrie 1918 (sau stația Regele Ferdinand, dar trebuie să vă întoarceți 100m înapoi, pe B-dul 1 dec. 1918). Mergeți tot înainte până la intersecția cu Calea Sighisoarei (după benzinăria Mol), chiar după intersecție este locul pentru autostop.

Sighișoara: Din orice loc, luați orice autobuz (toate ajung la ieșirea spre Brașov) până la ultima stație, lângă Ambient. La 100m în față, drumul se îngustează de la 4 la 2 benzi, și puteți găsi o mașină cel puțin până la Brașov.

Brașov: Dacă sunteți lăsat în oraș, întrebați de un autobuz spre Saturn. De la Saturn doar treceți strada, și după benzinărie se poate sta la autostop. Dacă sunteți lăsat undeva pe centură, puteți să intrați în oraș, și să luați autobuzul spre Saturn, sau puteți sta direct pe centură (preferabil cu o foaie cu București). Dacă sunteți lăsat la ieșirea spre Săcele, e perfect, mergeți doar puțin înainte, pe Calea București, sunt o mulțime de locuri potrivite pentru autostop. Din Brașov este de preferat să găsiți ceva direct până la București, sau măcar până pe Valea Prahovei, din momentul în care ați ieșit din munți, autostopul pe DN1 devine mai dificil din cauza vitezei cu care merg mașinile.

Nu uitați însă, aceste sfaturi sunt subiective, create din experiența mea (Vlad). Fiecare poate să-și găsească propriul traseul, cu mai multe sau mai puține opriri, pliat pe nevoile și simțurile sale. Drum bun, și la cât mai multe mașini oprite!

 

Varianta 2: Cluj – București via Sibiu

După cum spuneam, Florin preferă varianta care trece prin Sibiu – Vâlcea – Pitești. Iată cum merge el din Cluj spre capitală.

Din Cluj prefer să nu opresc înainte de Sebeș, fiindcă dacă iau toți timpii de așteptare și îi adun, probabil vor fi mai lungi decât o singură pauză, la plecare. Pe lângă acest argument, sunt șanse ca mașina să nu te lase exact la locul unde stai mai departe la ocazie și astfel ajungi să petreci timp și până ajungi la locul de unde cauți mașina următoare. Referitor la alegerea rutei prin Sibiu, mie personal îmi place și faptul că dacă merg spre Sebeș, acolo stau la ocazie fix după intersecția cu drumul clujului, deci nu pierd deloc timp prin oraș.

Așadar plecarea din Cluj se face din aceleași locuri, dar eu folosesc foile pe care scriu urmatoarele 2 orașe în care e convenabilă oprirea: Sebeș și Sibiu. Scopul este să ajung în șoseaua europeană ce vine de la Arad – Deva, cea mai circulată șosea a țării și pe care este ușor să găsești mașină. De fiecare dată când sunt întrebat ce faci în mașină, eu recomand să vorbești cu șoferul despre orice, inclusiv despre ruta ta. Dacă mașina merge spre Deva, e posibil să aleagă scurtătura prin Vințu de Jos și nu veți mai ajunge în Sebeș, ci câțiva kilometri spre Deva, pe drumul european. În acel caz aș sta la ocazie fix acolo, sigur va opri o mașină destul de curând. Altfel, dacă trece prin Sebeș, aș sta imediat după semaforul care deseori blochează traficul (pe drumul spre Sibiu). Mașinile circulă cu viteză mică acolo și îți va fi ușor să găsești un șofer care merge în direcția ta.

Sibiu:
Ieșirea din Sibiu, fie că e spre Brașov, fie spre Vâlcea, este aceeași. În mod normal „locul de ocazie” unde stau majoritatea traseiștilor este înainte de ieșirea din oraș, într-o parcare de lângă o benzinărie, în față la McDonalds. Mie mi se pare mult mai bine să stau puțin mai departe, la sensul giratoriu de după centrul comercial Panorama. E bine să ieși din mulțime, să nu te identifici cu puhoiul de navetiști care merge pe rute scurte. Orice localnic te poate ajuta să ajungi la la ieșirea spre Vâlcea / Brașov, nici nu e nevoie să memorezi vreo hartă.

Idee: dacă cumva mașina cu care ai venit tu nu intră în Sibiu, ci merge pe centură (e autostradă!), poate ca nu îți pică bine să mergi cu el și să te lase undeva unde nu poți găsi prea ușor mașină. Atunci mai bine cobori chiar la ieșirea de pe drumul european, la aeroport și stai chiar acolo să prinzi mașina următoare. Cu siguranță vor fi destule mașini care merg pe centură și au exact traseul tău. Cel putin TIR-urile nu au voie să intre în oraș și vor merge obligatoriu pe acolo.

Idee: Dacă mașina în care ești se duce spre Brașov, poti coborî în sensul giratoriu unde drumul Brașovului se desparte de cel al Râmnicului Vâlcea, la Tălmaciu (vezi pe harta de mai sus). Acolo poți și cu siguranță o să oprești foarte repede o mașină.

În Vâlcea nu e nevoie să intri în oraș, drumul tău merge drept înainte pe centura orașului. Dacă mașina intră în Vâlcea, coborâți chiar acolo și găsiți un loc unde pot opri mașinile. Veți găsi mai multe sensuri giratorii numai bune de stat la ocazie.

De acolo drumul merge spre Pitești. Piteștiul are centură cu regim de autostradă, așa că dacă mașina nu vă duce direct la București mai bine coborâți în Bascov, chiar înainte de a începe orașul (înainte de pasajul subteran). Puteți sta acolo la ocazie (prindeți tot traficul care merge spre București) sau puteți traversa cu autobuzul tot orașul până la ieșirea spre București – trebuie să ajungeți la Vamă. Varianta din urmă vă face să prindeți traficul ce vine din sudul țării, dinspre Craiova, sau cel care vine din interiorul Piteștiului. Ambele variante sunt funcționale, poate e bine să le încercați pe amândouă, să vedeți care vă place mai mult.

Important
Odată ajunși în București, metroul poate fi prietenul vostru cel mai bun. De reținut e că trebuie să ajungeți la capăt de linie până la ora 23, altfel riscați să nu mai circule metroul. Țineți minte că în jurul orei 23.30 pleacă pe toate direcțiile ultimul tren din stația Unirii.

Drum Liber!

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)
Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , .Articol scris de Florin Arjocu (fondator): vezi detalii despre autor.

4 gânduri despre “Tutorial autostop: Cluj-Napoca – București pe două rute (via Sibiu sau via Brașov)

  1. ERATA:
     Nu se intra in Targu Mures pentru ca are sosea de centura. Cel mai bine e sa folosesti rulta Ungheni – Acatari. este mult mai convenabil decat sa pierzi vremea in oras.

    PS: Brasovenii iau mai greu la ocazie. Fata de Sibieni si albanezi care iau foarte usor.

    Răspunde
    • @TiviDan
      Cunosc foarte bine ruta Ungheni-Acatari. Ani de zile am mers pe-acolo, insa timpul de asteptare e mai mare decat daca o iei prin Tg. Mures. Sunt multe TIRuri, care sau nu vor sa opreasca, sau nu prea au unde, la Ungheni. Prefer Tg. Mures in ultima vreme, este un autobuz care te duce de la un capat la celalalt, si traficul e mai bun. Articolul n-a fost scris pentru oameni cu experienta, ci pentru incepatori, si pentru ei e mai simplu prin Tg. Mures.

      Răspunde
  2. Eu am facut varianta Bistrita-Tg. Mures-Sighisoara-Brasov si pot spune ca e foarte ok. Imi amintesc la Tg Mures am stat la ocazia la iesire din oras si m-a luat cineva cu masina pana la Sighisoara.

    La Sighisoara am gasit un drum tare fain chiar la iesire unde am fost luat in mai putin de 5 minute.

    Din Cluj am mers la Bucuresti pe varianta cu Sibiul. E destul de ok ca poti sa gasesti masina usor pana la Sibiu. De acolo se complica putin situatia pana la Bucuresti. Sunt sanse mai mici sa gasesti direct spre Bucuresti. Mai e si puhoiul ala de navetisti care „..ut meciul” :D.

    Răspunde

Spune-ți părerea!

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong> 

necesar

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.