Scrie România continuă. Iată cum
Publicat duminică, 25 aprilie 2010 la 1:00Proiectul Scrie România aflată la ediţia întâi a fost prezent online cu câteva episoade, în care am călcat iarba de la Tropaeum Traiani-Adamclisi, am văzut Dunărea de aproape la Cetatea Capidava – asezarea de la cotitură, am prezentat pe scurt turismul în spaţiul religios din Dobrogea, am văzut începutul celui mai mare parc de centrale eoliene din sud-estul Europei, am citit despre Constanţa – Tomis-ul după 2 milenii, dar am avut şi două câştigătoare la concursul Scrie România care au vizitate Dobrogea şi au avut cazare la Constanţa gratis.
A venit o pauză cu alte subiecte şi acum vom termina seria cu 4 apariţii superbe în care vom vedea cum arată cel mai vechi oraş din România, Histria, dar şi o cetate care concurează la vechime pe aceasta (tot secolul VII î.Hr.). Vom vedea şi cum arată acum cetatea Enisala, cu drumul nou asfaltat şi gânduri de restaurare, dar vom regăsi aici şi o hartă corectată a drumurilor în Dobrogea. Va fi şi o mică surpriză în finalul seriei
Va urma…













Tweets that mention Scrie România continuă. Iată cum -- Topsy.com
25 aprilie 2010 la 03:17
[...] This post was mentioned on Twitter by drumliber.ro. drumliber.ro said: Scrie România continuă. Iată cum http://bit.ly/cS91TA [...]