În Târgu Mureș am găsit o clădire mai faimoasă decât oricare alta din oraș: Palatul Culturii. Vreau să vă demonstrez că este clădirea potrivită unei zile de duminică din viața oricărei familii, va da ocupație și stare bună atât celor mici, cât și părinților ori blajinilor bunici.
De ce spun asta? Pentru că într-o singură clădire superb decorată cu fresce, cu basoreliefuri și ornamente de valoare, protejată cu țiglă colorată, cu grijă împodobită atât pe afară, cât și pe interior, găsim cinci mici universuri, fiecare potrivit fix pentru cineva din familia noastră imaginară, pusă pe vizite.
Să începem cu cei mici. După ce vor face derdeluș pe marmura de Carrara din parterul lung cât jumătate de stadion de fotbal, vor obosi descoperind legendele secuiești ascunse în vitraliile din Sala Oglinzilor, aflată puțin mai sus. Vitraliile acestea nu sunt tocmai banale, ele sunt legate de o expoziţie internaţională de artă din San Francisco, din anul de grație 1914.
Tot în minunata Sală a Oglinzilor, ca să nu strice armonia momentului, din când în când, cei mici se vor mai înstrâmba la uriașele oglinzi venețiene care străjuiesc sala. Desigur, toate acestea se întâmplă sub privirile atente ale bunicilor, n-am vrea să strice ceva.
Scăpați pentru o după-amiază de chicotele celor mici, părinții se duc să-l asculte pe tânărul Enescu, v-am povestit de el chiar săptămâna trecută! În urmă cu o sută de ani, ținea concerte și în actuala Sală a Filarmonicii din Târgu Mureș. Doar el știe cât au mai vibrat corzile viorilor sub asediul Rapsodiei Întâi Române!!! Ba mai mult, vor putea merge liniștiți și la bibliotecă, să citească în surdină, fără agitația de acasă.
Să nu îi uităm pe bunici. Când vor scăpa de copiii, aceștia se vor plimba prin Galeriile și Muzeul de Artă. Vor descoperi o viață în fiecare tablou, un colț de rai pe fiecare pânză pictată ori stâncă transformată în operă de artă! Poate își vor aminti chiar de tinerețea când, la fel ca artistul, și lumea lor era limitată doar de imaginație.
Și unde să meargă cu toții? Răspunsul este simplu: la etajul doi a Palatului Culturii! Acolo este Muzeul de Istorie, acolo se va distra întreaga familie. Casa omului preistoric, uneltele folosite de el, podoabele valoroase din vechime și toate celelalte obiecte antice fac deliciul vizitatorului.
Așa-i că v-am făcut poftă să vizitați Palatul Culturii din Târgu Mureș? Să aveți drum… liber!
Zona Promo:
O mare parte dintre fotografii sunt făcute fără trepied și în condiții improprii de luminiă cu un Canon D500 primit de la profesioniștii #F64. Le mulțumesc pentru suportul foto!
Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)
Cand voi ajunge saptamana viitoare in Tg Mures, as vrea sa vizitez si Palatul Culturii ce mi se pare un loc ce trebuie vazut neaparat si pe care se pare ca l-am ratat, din pacate…. Mirela, flysky.ro (editat de admin)