Cu foaia albă în față, cu note de pian în urechi și cu hărțile alături îmi adun gândurile din ultima mea aventură!

Îmi doream de ceva vreme să fur din experiența de călătorie a lui Florin, motorul și sufletul conceptului Drum Liber și autostopist cu acte în regulă (vedeți aici la ce televiziuni, radiouri, ziare, site-uri a apărut Drum Liber). Mi-a povestit atât de frumos despre libertatea de a umbla pe oriunde, de a străbate orice drum, oricând sufletul ți-o cere… încât am rămas cu autostopul în gând și în inimă. [am ascultat cu prea multă atenție acele povești? sau doar iubesc călătoriile și drumurile noi atât de tare încât să-mi doresc să încerc orice experiență posibilă?]

Anul trecut, prin august, vă scriam despre IadR 2011 (Întâlnirea Autostopiștilor din România). Am fost acolo, am trăit o experiență minunată, însă îmi rămăsese ceva nerezolvat: atunci nu am avut curaj să plec la drum; și poate că nu ar fi avut nici ei curaj să pornească la un astfel de drum, cu mine. Că tot zic de curaj, uite încă o poveste scurtă în comentariul pus de Angi, aici.

Și pentru că nu-mi place să rămân cu gustul acesta, că ceva a lipsit, mi-am promis, în noaptea în care am scris articolul, că până la următoarea întâlnire voi putea să vorbesc despre ia-mă nene, despre călătorii făcute cu ocazia, cu autostopul. [mie îmi place să zic „cu stopul“! și îmi place să zic așa deoarece am impresia că în acele momente, de când a oprit mașina ta, și până ce ai ajuns la capătul drumului, timpul se oprește în loc; nu mai este timpul tău, nu mai sunt clipele, minutele tale; este o frântură, o pauză pe linia timpului, ce o petreci, o împarți cu un om străin; intri în lumea altcuiva, iar acel altcineva intră în lumea ta – cel mai probabil pentru o singură dată în viață… este un STOP în timp!]

Iată că norocul mi-a zâmbit iarăși [îmi zâmbește des!], și împreună cu felul meu de a fi, ceva mai încăpățânat și nebun [fel de a fi ce mi-a dat curaj], am ajuns să fac primele mele drumuri cu stopul! De la Brașov până la Sighișoara au fost primele emoții, primele trăiri, prima mașină, primul șofer. Apoi alte drumuri în echipă, de la Sighișoara la Târgu Mureș, primele bucurii surprinse în lipsa emoțiilor și grijilor de primă experiență; a urmat drumul de întors de la Târgu Mureș, spre Sighișoara, cu o nouă experiență, iar apoi, cea de-a patra mașină, pe drumul înapoi spre casă, Sighișoara – Brașov.

Vă voi scrie despre fiecare în parte, precum și lucruri ce le înveți mai ales pe pielea ta, oricât de mult încearcă cei din jurul tău să te sfătuiască ce să nu faci.

A propus șeful să facem o excursie până la Sighișoara! Știți și voi [sunt sigură] că echipele frumoase se formează în astfel de momente: împreună la un joc, într-o excursie, împărțind, zâmbind, râzând, bazându-te cu încredere pe colegii tăi, iar ei bazându-se la rândul lor pe tine… Mai în glumă, mai în serios, în discuțiile noastre am venit cu ideea să încercăm și câteva drumuri cu autostopul. Și așa am și rămas: se merge cu stopul!

Nu am fost sigură pe puterile mele. La doar un metru și jumătate, cu nici 40 de kilograme și puțină insuficiență respiratorie te gândești de câteva ori dacă pleci sau nu la drum. Trebuie să mergi și pe jos! Brrr… pe jos?! Ce mă fac eu cu mersul pe jos? Dar odată zis ceva, nu mai dai înapoi. Oricâte întrebări îți vin, îți iei inima în dinți și le lași deoparte. Ce o fi, o fi! Te lași purtat spre ceea ce este frumos! [apropo de frumos, știați că până și urâtul își are frumusețea lui, însă trebuie să fii disponibil, doritor și să știi să o vezi?]

 

Brașov – Sighișoara

Am pornit spre drumuri ce urma să le parcurg cu colegul meu. Este confortabil și motivant, în același timp, să știi că ai alături o persoană cu experiență, cu suficient antrenament. Am fost norocoasă să-mi fac debutul sub îndrumarea unuia dintre cei mai experimentați autostopiști din țara noastră, ale cărui drumuri nu pot fi contorizate doar în kilometri și locuri, ci și în povești, aventuri, oameni, experiențe diferite, conversații, auto-depășiri în momente critice… cred că ar putea scrie multe rânduri despre ce înseamnă autostopul. Pentru că ne îndreptam spre Sighișoara, am ales ieșirea din oraș spre Feldioara. Acolo, după un pod ce asigură traversarea spre marginile metropolitane ale Brașovului, în apropiere de o benzinărie de pe drumul european E60, într-un loc cu vizibilitate mare și condiții bune pentru ca un șofer să poată opri în siguranță, fără probleme. Am văzut pe bune cum se face autostopul.

Așteptam să vină mașina! [și totuși nu era deloc o așteptare] Ce am simțit în acele prime clipe încerc și acum să descopăr. Revăd secundele, minutele, lecțiile, trăirile din acea zi… și probabil că multe lucruri le voi descoperi doar în timp. Erau, parcă aruncate de-a valma, toate sentimentele posibile: o fericire și o bucurie imensă, recunoștință, mulțumire, emoții de neastâmpăr, griji, niște dureri de spate, întrebări o grămadă (ce fel de mașină va veni?, cât vom aștepta?, oare ar fi oprit cineva mai repede dacă nu eram aici?, oare dacă aș fi singură m-ar lua cineva? ș.a.m.d.). Nu-mi venea să cred că sunt acolo! După un timp, nerăbdarea s-a transformat în calm și a lăsat loc doar bucuriei de a trăi acea experiență.

Îmi doream să merg cu un tir. De parcă ar fi trebuit ca în acel drum să mi se îndeplinescă toate dorințele! Și culmea că a și oprit un camion. Însă nu oprise pentru a lua pe cineva, ci pentru a face pauza din program. Am mai așteptat puțin (cred că, cu totul, mi-am așteptat mașina cam o oră – nu mi s-a părut deloc să fi fost o oră!) și a oprit primul meu șofer! Am mers bine! Foarte repede, în compania unor melodii pe plac.

Domnul cu care am mers la Sighișoara, deși era destul de tânăr nu a fost dintre cei mai vorbăreți oameni. Poate că și emoțiile mele au contribuit la atmosfera tăcută din mașină. Trebuie să recunosc că în afară de a saluta și a mulțumi pentru drum, eu altceva nu m-am încumetat să zic. Uneori nu reușesc să mă mai opresc din vorbit, iar acum nu găseam niciun cuvânt de rostit! Dar a fost grozav și așa, fără conversații, cu foarte multe emoții și multă timiditate.

Am avut un răgăz numai bun de a-mi încărca bateriile cu puțin rock și de a admira peisajul superb de iarnă! Am avut momente numai bune pentru a mă bucura de ninsoare și de câteva zile de lucru și plimbări cu colegul de la Drum Liber, unul dintre puținii grozavi, nebuni și curajoși pe care îi poți întâlni.

Am coborât din mașină în apropiere de Școala Generală „Radu Popa“ din Sighișoara, după ce ne-am luat rămas bun. Îl voi ține minte pentru totdeauna pe acest domn, deoarece mi-a fost șofer în primul meu drum cu autostopul! Vă mulțumim domnule!

Cunosc drumul acesta. Am parcurs DN 13, de-a lungul vieții mele, de atâtea ori! În perioade diferite, în anotimpuri diferite, la vârste diferite, cu mașini diferite, cu scopuri diferite! Însă acum mi s-a părut a fi altul. Nu a mai fost drumul copilăriei mele, sub protecția celor dragi… ci drumul unor noi îndrăzneli; doar ale mele! Drumul unei noi călătorii pe care trebuie să o port doar eu. Ești tu cu tine însuți; îți duci bagajul [și cu puțin ajutor…], ai grijă de tine, îți încerci nebuniile tale și iubești ceea ce primești, nu ceea ce ceri! Am primit foarte multe în această călătorie și mă bucur nespus că aceasta a fost prima mea rută cu autostopul: Brașov – Sighișoara 114 km!

 

Sighișoara – Târgu Mureș

Câteva zile mai târziu, un nou drum! Orașul Târgu Mureș ne aștepta să-i facem o vizită. Am pornit la pas încă de dimineață, totuși nu foarte matinal… Somnul de dimineață este întotdeauna cel mai dulce somn posibil!

Dacă în Brașov aveam idee cam unde se stă la stop, în Sighișoara, singură, nu aș fi avut habar care sunt locurile cele mai potrivite. [râzi de mine boss?] Așa că m-am străduit să nu mă pierd de colegul meu de drum. Ca un făcut – cred eu că un al șaptelea simț este responsabil – Florin a ales un loc bun pentru a prinde o mașină spre Târgu Mureș. Ne-am așezat pe drumul european E60 (sau DN 13) pe partea de mers înspre Târgu Mureș, undeva la marginea vestică a Sighișoarei, în apropiere de locul în care se află și drumul spre Agnita. Locul era foarte bun, însă aveam un neajuns: erau destul de mulți oameni și era puțin mai greu pentru un șofer să identifice care sunt călătorii ce i se vor urca în mașină, în cazul în care va opri. Am încercat să ne diferențiem cumva de restul oamenilor și să rămânem separați de mulțime, crescându-ne astfel șansele să găsim mai repede o mașină. Și într-adevăr mașina ne-a venit repede.

De data aceasta am nimerit o persoană mai vorbăreață, un șofer fumător, căruia îi place muzica tradițională, folclorul; un om vesel. I-am ascultat pe băieți (Florin și șoferul) conversându-se, am râs de destule ori și am gustat drumul extrem de relaxată. M-am simțit de parcă aș fi fost în mașina vreunei cunoștințe sau a vreunui prieten. Fiind al doilea drum cu stopul, fără rucsac în spate, și după puțină plimbare pe jos, prin Sighișoara [în care nu am murit!] m-am simțit mult, mult mai confortabil. A fost un drum frumos!

Omul a fost foarte amabil și ne-a întrebat până unde să ne ducă. Am coborât chiar lângă Mureș Mall, unde aveam să ne întâlnim cu Sabrina, colega noastră [lucrează ca și noi, cu pasiune, pentru a aduce, pe Drum Liber, lucruri frumoase ce trebuie descoperite în România].

Mi-a atras atenția un gest drăguț, de omenie, al domnului ce ne-a condus la Târgu Mureș, când a așteptat să ne echipăm cu totul, ba chiar mi-a dat mănușile ce le scăpasem pe jos, și pe care probabil că nici nu le-aș fi văzut dacă nu mi se atrăgea atenția [tot le-am pierdut; undeva pe lângă mall; cred că mi-au căzut din buzunar].

Da această dată am fost atentă mai mult la latura umană a călătoriei cu stopul. Am fost atentă la cum interacționezi cu un om străin, la cât de important este să fii o persoană deschisă, să poți aborda subiecte cât mai variate, însă nu unele pompoase, sofisticate și dificile, să fii versatil. Din ceea ce am văzut în cele patru experiențe ale mele, tu, „musafirul“, ești cel ce încălzește atmosfera. Tu trebuie să fii cel deschis la comunicare, să spargi gheața. Cred că mai rar o face șoferul!

Am coborât și de acestă dată dând mâna politicos și mulțumind pentru drumul oferit: Sighișoara – Târgu Mureș; 52,1 km!

Nu vă spun acum decât că a fost o jumătate de zi cu multe plimbări în Târgu Mureș, vom scrie un articol separat doar despre această experiență!

 

Târgu Mureș – Sighișoara

O da! Târgu Mureș – Sighișoara: pe noapte, la înălțime, în cabina unui tir super echipat – cu multe butoane și luminițe [nu roz!], cu un șofer extrem de prietenos, cu multe de spus, cu gusturi și multe idei comune cu ale noastre, și cu vreo două melodii ale celor de la Scorpions!

După o zi întreagă de plimbat prin oraș, la benzinăria de la ieșirea din Târgu Mureș ne-am găsit mijlocul de transport ce ne asigura drumul înapoi până la Sighișoara. Florin a avut sclipirea să întrebe un șofer profesionist de transport internațional rutier (TIR), ce-și curăța cabina în benzinărie, dacă nu ne ia și pe noi până la Sighișoara. Tot ce trebuia să facem era să așteptăm ca omul să-și termine treaba pe acolo și să găsim o soluție pentru încălțările noastre murdare [deh! iarnă, zloată, mocirlă din aceea specifică iernii… iar un șofer care-și petrece mare parte din viață în acea cabină, este normal să-și dorească să aibă locul acela cât mai curat posibil]. Soluția pentru papucii noștri a fost una foarte haioasă. Ne-am tras niște saci de gunoi curați (noi), peste bocanci. Sacii mei au ajuns până la genunchi!

După ce ne-am suit în cabină (nu a lipsit mult să îmi trebuiască un lift ca să ajung până acolo sus, la înălțime), ne-am așezat confortabil pentru drum. Florin s-a trezit și cu căldurică sub el (încălzire electrică în scaun), iar jovialitatea domnului ce ne-a dus până la Sighișoara ne-a asigurat un confort extraordinar. Multă bună dispoziție, povești o grămadă, conversații plăcute, o noapte superbă [ador nopțile… îmi place la nebunie să călătoresc noaptea]. Am ajuns mult prea repede în Sighișoara! Am străbătut drumul acela parcă pe nesimțite.

Cum a fost de acolo, de la înălțime? Straniu și plăcut totodată. Depășirile făcute de un tir nu seamănă cu cele dintr-o mașină mică, prin parbrizul imens vezi absolut tot, de parcă ai fi in mijlocul întunericului de afară, ești cocoțat undeva deasupra tuturor, dotările tehnice și luminile de la bordul mașinii cu care am mers m-au fascinat puțin [câteva din „jucăriile“ de acolo ne-au fost și prezentate], mi-a plăcut tare mult legătura dintre șoferii de mașini mari, prin stație [este modul lor de a-și ține de urât, de a fi o echipă, colegi, un grup, de a se ajuta reciproc, pe multele drumuri străbătute ore și zile în șir].

Cum a fost ca și experiență cu stopul? Fantastică! Sunt o fire sociabilă [cred], iubesc oamenii și-mi place să le descopăr felul de a fi, să învâț de la ei, să fur câte puțin din știința lor și să le ofer bucurie. Cu acest domn m-am simțit eu, așa cum mă știu, așa cum sunt. I-am sorbit experiența de viață și am simțit cum nimic din ceea ce trăim nu este întâmplător. Totul ne este dat cu un scop!

Ne-a lăsat în Sighișoara, și după ce ne-a ajutat cu rucsacul, la coborâre, și-a văzut în continuare de drumul său, iar noi de al nostru… ne-am intersectat viețile de la Târgu Mureș până la Sighișoara pe o porțiune de 50,3 km!

 

Sighișoara – Brașov

S-ar putea ca această călătorie să aibă mai puțină grandoare decât celălalte deoarece a fost drumul înapoi spre casă. Îmi era dor de familia mea, de ai mei, de cuibușorul meu, de patul meu, de calculatorul meu și toate micile mele obiceiuri și răsfățuri, însă cred că aș mai fi suportat puțină distanță de casă. De dragul experiențelor noi, a multor trăiri frumoase, a aventurilor și a libertății de a fi o altă Andrea, cu siguranță aș mai fi putut sta departe de casă… Iar drumul de la Sighișoara până la Brașov era, cumva, finalul acestei evadări ale mele din toate cele cu care m-am obișnuit.

Și de această dată tot Florin a ales locul. Voi avea nevoie de multă experiență ca să iau eu inițiativa pe acest plan: să aleg eu un loc bun de stat la stop. Ne-am așezat tot de-a lungul lui E60, de data aceata pe sensul de mers înspre Brașov, în partea central-estică a Sighișoarei. Eram imediat după o intersecție semaforizată și vedeam, de acolo, Biserica „Sfânta Treime“ și Biserica Reformată din Sighișoara. Avantajele pe care eu le-am văzut în acel loc au fost acelea că fiind o intersecție semaforizată șoferilor le era mult mai ușor să ne studieze și să se decidă dacă opresc ori ba. Al doilea avantaj la care m-am gândit era că mașinile veneau din mai multe părți, nu doar de pe un singur drum, iar al treilea era acela că orice mașină ar fi dorit să meargă spre Brașov, ar fi trebuit să treacă pe acolo. Dezavantajul cel mai mare a fost acela că foarte aproape era și o stație de autobuz, mereu plină cu oameni, precum și faptul că distanța utilă, pentru ca un șofer să oprească, era puțin mai mică decât în celălalte locuri în care am așteptat o mașină. În plus, troianul de zăpadă amestecată cu nisip și sare negricioasă, de pe marginea drumului, nu ne era cel mai favorabil. Colegul meu mi-a spus că, uneori, nici semaforul nu este neapărat un atu; când se circulă în coloană nu poți fi văzut și de șoferii aflați puțin mai în spate.

Acum aveam și rucsacul cu bagaj în spate [cam greu], nu-mi plăcea că lăsăm Sighișoara în urmă, nu-mi plăcea că după câteva zile de vacanță trebuie să mă despart de oamenii cu care mi-am petrecut acest timp [despărțirile nu-mi sunt deloc pe plac] și așteptarea mi s-a părut puțin mai lungă. Îmi tot alegeam ce culoare aș vrea să aibă mașina [alb, bleumarin și roșu au fost alegerile mele], iar Florin hotărâse că este musai să ne ia o mașină mică pentru că merge cu o viteză medie ceva mai mare decât o mașină cu tonaj mai ridicat, și ar fi ajuns mai repede înapoi în București. De asemenea ideal era dacă ar fi reușit să oprească o mașină care să-i asigure întreg drumul până la București și nu doar până la Brașov.

A oprit un domn cu o dubiță ce mergea până în Brașov și habar nu am ce culoare avea mașina, însă cred că era cam gri-murdar de la traficul mocirlos de pe carosabil. Ne-am așezat pe scaune, ne-am pus centurile de siguranță și am pornit la drum. Eu i-am sunat pe ai mei să le spun că în acea seară voi ajunge acasă și încet, încet am reușit să dezmorțim puțin atmosfera. Șoferul nostru era un ungur liniștit, mai introvertit, însă Florin a găsit repede teme de discuție. Chestiuni tehnice, despre mașini și drum. Apoi am abordat și puțină politică, economie si alte cele. Am ajuns în Brașov pe la amurg și am coborât din mașină undeva prin Bartolomeu, în apropiere de Biserica Sfântul Bartolomeu din Brașov și Dealul Șprenghi. Ne era util să fi coborât undeva mai central, nu tocmai în acel capăt al orașului, însă am fost bucuroși că am ajuns și că nu a trebuit să așteptăm mai mult în Sighișoara.

Și această experiență a fost o noutate pentru mine deoarece nu am mai urcat niciodată într-o dubiță cu trei locuri în față, iar lecțiile referitoare la cum se practică autostopul au fost foarte bine exemplificate pe acest traseu: Sighișoara – Brașov 114 km!

Bilanț de tură: 330,4 kilometri parcurși cu 2 mașini mici, 1 tir și 1 dubiță, 4 șoferi cu personalități diferite, același drum european E60 văzut prin mai multe perspective și în mai multe momente ale zilei, 4 cartonașe de drum (Sighișoara, Târgu Mureș, Brașov și București), 2 rucsaci cărați în spate, mers pe jos, emoții, fericire, bucurie, zâmbete largi pe chip și amintiri de neuitat!

Pe lângă parcursul celor patru drumuri, pe care l-am făcut mai sus, vă rog să îmi dați voie să completez și câteva recomandări [le pun sub formă de hopuri], unele învățate din cele trăite, altele mai din văzute, mai din auzite… însă ce-mi se par deosebit de importante. Aveți răbdare să le citiți pentru că vă vor prinde bine la drum!

Primul hop: BAGAJUL!

Mie îmi ia o zi întreagă să-mi planific și să-mi fac bagajul. Atât mă tot învârt să iau tot ce ar putea fi de maximă necesitate, încât niciodată nu reușesc să bag toate lucrurile în rucsac (și de fiecare dată am nevoie de câte ceva omis la planificarea bagajului). Apoi după ce am totul grămadă, încep să renunț ba la una, ba la alta, până ce se umple spațiul disponibil. De regulă, lucrurile sunt foarte tare îndesate, iar fermoarele trebuie să le închidă cineva cu multă forță. (încercați să nu luați ca exemplu metoda mea ci pe cea corectă, din ghidul lui Florin). Pe lângă articole despre cum să îți împachetezi bagajul, pe site avem și sfaturi cu ce este bine să iei cu tine în călătorii. Trebuie să fii extrem de atent, mai ales atunci când pleci la drum pe cont propriu, la stop, pe jos, în drumeții sau prin locuri izolate.

E nevoie să fii bine îmbrăcat, să ai ceva de mâncare cu tine (chiar dacă nu ești cine știe ce gurmand sau pofticios și chiar dacă ai o constituție robustă, și condiție fizică excelentă, nu știi niciodată când corpul tău îți va cere niște rezerve: lipidele ajută mult în condiții de frig, proteinele asigură necesarul de energie pe termen mai lung, ele îți dau rezistență, iar glucidele aduc un aport rapid de energie, însă sunt precum combustibilii rapizi – nu durează; sunt extrem de folositoare în situațiile de urgență), să ai neapărat suficiente lichide cu tine (apă! lăsați deoparte berea, sucurile sau energizantele – și tu și prietenii tăi; nu fac altceva decât să deshidrateze corpul și mai mult), să ai o trusă de prim ajutor, să ai câțiva bani la tine (pentru orice eventualitate), ac și ață [pe acestea două le-am uitat și am avut nevoie de ele], hârtie pe care să poți scrie, ustensile cu care să scrii (ceva care să fii sigur că nu se deteriorează la umezeală, și să fie cât mai vizibil cu putință), și în funcție de conjunctură și locul în care călătorești alte cele. Eu obișnuiesc să fiu foarte atentă ca bateria telefonului meu să fie mereu încărcată când plec la drum, dacă aș avea un gps cu siguranță l-aș lua cu mine (îmi plac mult mai mult hărțile, însă un gps mi-ar oferi un plus de curaj pentru că ar ști singur să mă poziționeze exact pe hartă, cu coordonate cu tot… mult mai sigur așa-i?), încerc să am mereu, la mine, hărți sau măcar niște printuri cu câteva ghidaje (de data aceasta nu mi-am bătut capul cu așa ceva pentru că am plecat la drum cu un expert – dacă nu sunteți siguri pe expertul vostru, luați și hărțile…). De asemenea nu uit șervețelele de hârtie, șervețele umede și pungi noi [nu mai par noi pentru că sunt mai mereu mototolite de la îngrămăditul prin buzunare].

Și tot acest bagaj, dragii mei cititori trebuie pus într-un rucsac REZISTENT și să nu depășească greutatea pe care știți sigur că o puteți căra în spate. Rucsacul meu, cumpărat la urgență, într-o vară, cu gândul că eu oricum nu pot pune atâta greutate în el încât să se rupă, mi-a făcut câteva surprize! S-a descusut aproape de tot una din bretele și a necesitat reparații [norocul meu că am oameni pricepuți prin preajmă – mulțumesc mult de tot boss – și gazde cu de toate pe acasă]. Apoi, fiind luat la foarte mare urgență, nu are multe din opțiunile pe care un rucsac profesional ți le oferă pentru a-ți face drumul mai comod și mai plăcut, mai ales atunci când îți dai seama că l-ai încărcat cu mai mult decăt ar fi trebuit. Mă refer aici la un buzunar în care să poți pune sticla de apă, pentru ca ea să fie la îndemănă și ușor de scos la nevoie, la un suport mai bun pentru spate, și legături în față, pentru ca greutatea să nu se lase toată pe umeri.

Al doilea hop: ÎMBĂCĂMINTEA și ÎNCĂLȚĂRILE!

De obicei, la aventurile de oraș reușesc să mă îmbrac în așa fel încât să sufăr ori de frig, ori de picioare sau de amândouă. Însă în excursii, călătorii, mă descurc puțin mai bine și aleg lucruri comode și călduroase. Încerc să vă sfătuiesc și pe voi să țineți cont de acest aspect. Este important ca atunci când ești pe drum să nu te apese greutatea frigului, a vântului sau a ploii. Poate că fetele ar fi tentate, ca pentru acest mod de a călători, cu autostopul, să mai uite de utilitatea principală a hainelor și a încălțărilor, aceea de a ne proteja de vremea de a afară și de a ne păstra o temperatură a corpului ideală pentru buna lui funcționare. Totuși cred că este deosebit de important ca atunci când vrei să oprești o mașină, să fii curat, îngrijit, să ai o postură ce impune seriozitate, însă nu o seriozitate din aceea rigidă sau trufașă. De asemenea, este frumos să zâmbești (ca peste tot în viață, un om ce zâmbește reușește să fie mult mai plăcut decât unul ce uită foarte des că colțurile gurii noastre au fost create pentru a sta în sus și nu în jos) și să mulțumești. Mulțumirile venite din inimă, acompaniate cu un zâmbet aduc bucurie celui de lângă tine.

În această călătorie, ascultând cuminte sfaturile celor mai experimentați, m-am echipat bine. M-am îmbrăcat bine, cu haine comode și lejere, în straturi, și m-am încălțat cu ghete comode la mers pe jos, călduroase la interior și ridicate peste gleznă pentru a mă proteja de umezeală și pentru a-mi ține încheieturile fixe. Am mers destul prin zăpadă și niște încălțări neadecvate ar fi fost periculoase. Haina/geaca și pantalonii de deasupra erau dintr-un fâș prin care foarte greu ajunge apa la restul hainelor, am avut căciulă, mănuși și fular. De asemenea, ochelarii mei de vedere au protecție împotriva razelor de soare, cu atât mai mult că și zăpada reflectă, încă odată, razele dăunătoare ochilor noștri. Am încercat ca în acel timp în care am așteptat la stop să las ochelarii în buzunar; este mai util ca un șofer să-ți poată vedea întreg chipul și ochii încă din momentul în care ia decizia de a opri sau de a nu opri. Atunci se hotărăște dacă te ia sau nu în mașina lui.

Un polar, o pelerină de ploaie, niște pantaloni și o bluză de corp sunt indispensabile pe timp de iarnă. Găsiți pe site niște indicații referitoare la hainele cu care ne echipăm atunci când plecăm la drum, și în curând vom avea și recomandări cu privire la bocancii pe care este bine să îi procurați pentru sănătatea și confortul picioarelor și corpului vostru.

Al treilea hop: CARTONAȘELE sau FOILE DE DRUM!

Când practicați autostopul cartonașele sau foile de drum sunt un lucru absolut necesar. Cu ele opriți mașina de care aveți nevoie și nu pierdeți nici timpul șoferilor care nu merg pe traseul pe care-l doriți. Ele sunt biletul vostru către o anumită destinație!

Cei mai mulți oameni își programează și își planifică călătoriile, își stabilesc traseele, locurile de popas, orașele mai importante de pe drum. Dacă sunt eu cea care stabilește itinerariul mă ocup de aceste aspecte și, de multe ori, chiar dacă nu sunt eu cea care conduce expediția, tot îmi fac un plan de bătaie și am la mine notițe, hărți, puncte cheie etc. Vă recomand să fiți puțin prevăzători. Nebunia necunoscutului este întradevăr frumoasă, totuși e mai bine pentru siguranța și sănătatea noastră să nu fie chiar totul o supriză, mai ales în călătoriile cu autostopul și cu atât mai mult dacă nu ai trăit suficient de multe experiențe încât să te cunoști extrem de bine pe tine însuți și să știi cum ai reacționa în fața oricăror situații.

Iată că aceste cartonașe sau foi de drum fac parte din organizarea călătoriei. Cel mai la îndemână, cel mai util și cel mai ușor este să folosești coli albe, de mărime A4, pe care le îndoi, de-a lungul foii, și pe fiecare jumătate scrii, cât mai mare, cu litere de tipar și cât mai citeț posibil, orașele sau localitățile în care dorești să ajungi. Pentru ca acest bilet să fie unul bun, este bine să folosești, la scriere, culori vizibile, care sar în ochi – atât pe zi, cât și pe noapte. Un marker colorat (de exemplu roșu) este perfect!

Dacă traseul tău este unul mai lung, stabilindu-l de acasă, poți să îți faci foile de drum încă dinainte să pleci, scriind corect toate denumirile localităților în care îți propui să te oprești. Totuși, dacă crezi că pot apărea abateri de la plan [este destul de probabil să mai apară așa ceva la mersul cu stopul], din bagaj este bine să nu-ți lipsească câteva coli A4 albe, curate și un marker ce nu se șterge și nu curge dacă se udă.

Am vrut să îmi fac și eu foile mele de drum, dinainte să plecăm în excursie, însă timpul nu m-a iertat deloc și nu mi-a lăsat răgaz să fac ceea ce mi-am dorit. Traseul nostru era unul simplu, Florin are experiență, întotdeauna își ia cu el foile de drum, aveam coli albe în bagaj [și eu, și probabil că și el], așa că am lăsat făcutul cartonașelor mele pentru o altă ocazie. Deoarece vreau să păstrez amintirea acestor prime călătorii cu stopul, printre pozele din acest articol puteți găsi și cartonașele pe care ar fi trebuit să le am cu mine!

Vă invit să plecați la drum și să uitați de voi! Descoperiți frumusețea a tot ceea ce ne înconjoară! Vedeți România cu alți ochi…

 

Să aveți peisaje frumoase!


Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)

2 gânduri despre “Autostop de iarnă, de la înălțimea ochilor mei!

  1. Pingback: Nostalgii de iarnă în plină primăvară « Dongabone

    • multumesc gabi pentru cuvintele frumoase! mă bucur nespus că rândurile mele ți-au oferit această plăcere. poate la iarnă o să ai ocazia să calci pe un strat gros de zăpadă, să faci bulgări și să te dai cu săniuța :D

      a venit primăvara și pe la brașov! în sfârșit…

      Răspunde

Spune-ți părerea!

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong> 

necesar