Cu foaia albă în față, cu note de pian în urechi și cu hărțile alături îmi adun gândurile din ultima mea aventură!
Îmi doream de ceva vreme să fur din experiența de călătorie a lui Florin, motorul și sufletul conceptului Drum Liber și autostopist cu acte în regulă (vedeți aici la ce televiziuni, radiouri, ziare, site-uri a apărut Drum Liber). Mi-a povestit atât de frumos despre libertatea de a umbla pe oriunde, de a străbate orice drum, oricând sufletul ți-o cere… încât am rămas cu autostopul în gând și în inimă. [am ascultat cu prea multă atenție acele povești? sau doar iubesc călătoriile și drumurile noi atât de tare încât să-mi doresc să încerc orice experiență posibilă?]
Anul trecut, prin august, vă scriam despre IadR 2011 (Întâlnirea Autostopiștilor din România). Am fost acolo, am trăit o experiență minunată, însă îmi rămăsese ceva nerezolvat: atunci nu am avut curaj să plec la drum; și poate că nu ar fi avut nici ei curaj să pornească la un astfel de drum, cu mine. Că tot zic de curaj, uite încă o poveste scurtă în comentariul pus de Angi, aici.
Și pentru că nu-mi place să rămân cu gustul acesta, că ceva a lipsit, mi-am promis, în noaptea în care am scris articolul, că până la următoarea întâlnire voi putea să vorbesc despre ia-mă nene, despre călătorii făcute cu ocazia, cu autostopul. [mie îmi place să zic „cu stopul“! și îmi place să zic așa deoarece am impresia că în acele momente, de când a oprit mașina ta, și până ce ai ajuns la capătul drumului, timpul se oprește în loc; nu mai este timpul tău, nu mai sunt clipele, minutele tale; este o frântură, o pauză pe linia timpului, ce o petreci, o împarți cu un om străin; intri în lumea altcuiva, iar acel altcineva intră în lumea ta – cel mai probabil pentru o singură dată în viață… este un STOP în timp!]