A fost odată o zi luminoasă de miercuri în care am fost luat fix de acasă de către Dragoș (sincer, nu mă așteptam, iar simpaticul Peugeot 301 a fost mai mult decât plăcut). Era abia începutul atelierului de fotografie pentru bloggeri de travel de pe Valea Doftanei.

Drumul ne-a dus spre Ploiești, loc unde ne-am înmulțit. De acolo am pornit spre Doftana. Penultima oprire – Lacul Paltinu, iar cea din urmă, la ATRA. Ni se face turul locului (toată lumea e wow!), apoi avem puțin timp să scăpăm de bagaje prin camere, iar Dragoș începe sesiunea teoretică. Au urmat alte două zile fantastice, iar la final, partea de editare foto. Cu Dragoș a început workshop-ul și tot cu el s-a terminat.

Voi insista prea puțin pe partea tehnică, fiindcă am participat la un workshop pentru bloggeri, nu pentru specialiști într-ale fotografiei. Iar scopul cred că nu a fost să ieșim noi ași în „pozare„, ci să îmbinăm utilul cu plăcutul, iar în final să iasă o experiență plăcută. O experiență plăcută, surprinsă în imagini reușite. În schimb, voi detalia câteva impresii, iar din loc în loc, voi imbrica și fotografii cu descrieri.

Să vă spun cu ce am rămas în urma workshop-ului:

  • Valea Doftanei m-a surprins în mod plăcut. Și mi se pare incredibil că, deși e chiar cu ceva mai aproape de București decât Valea Prahovei, bucureștenii se înghesuie în continuare în orașele suprapopulate de pe Valea Prahovei. Am scris despre ce înseamnă Valea Doftanei în articolul precedent, nu mă voi repeta. În schimb, vă propun să îi dați o șansă, este foarte mare probabilitatea să descoperiți un loc care vă va oferi foarte multe experiențe plăcute.
Vedere spre Lacul Paltinu (Valea Doftanei)
Vedere spre Lacul Paltinu (Valea Doftanei)
  • Pensiunea ATRA este fantastică. Cu puțin interes, cu ceva mai mulți bani, dar cu o minte deschisă, se poate crea un colț care nu doar „există”, ci aduce un plus de valoare zonei. Poate unii veți spune că fac reclamă. Da domnilor, doamnelor, domnișoarelor, ATRA merită! Mi-aș dori să văd mai multe pensiuni precum aceasta în România. Și nu mă refer la arhitectură, ci la întregul unitar pe care îl reprezintă. Avem un spațiu cu bun gust, cu materiale de calitate, cu mâncare pentru obrazuri subțiri construită pe malul lacului. Construită pe malul lacului fără a fura din apă, fără a sta în cale, dar cu gazon tuns la timp, cu șenzlonguri și vedere din camere spre luciul apei. Și nu doar asta, dar ei îți pun la dispoziție o mulțime de activități extra, la care poate n-ai avea așa ușor acces în același loc (pescuit, ieșit pe lac cu barca, plimbări cu ATV-ul, fitness, jocuri în interior clasice sau digitale – WII, etc.). Și o activitate nouă este deja pe site-ul lor, aici (mulțumesc fanilor că nu mi-au întrerupt somnul de frumusețe :p).
ATRA
ATRA
ATRA
ATRA
Terasa de la ATRA
Terasa de la ATRA
  • Rezervația, căprioara, caii și stâna. O experiență care ne va rămâne unora în minte pentru vremea ce va urma este traseul făcut cu mașinuțele pe drum forestier până în rezervație și apoi spre stână. Drumul mi-a lăsat o amintire intensă fiindcă a fost greu, dar în aceeași măsură a fost plăcut. Ceața din golul alpin și turma de cai aduși peste vară la munte au fost ca cireașa de pe tort, au completat experiența cu câteva cadre valoroase. Iar odată ajunși la stână, ne-am putut delecta cu bucatele clasice ale oierului român. Dar oierul nostru nu este acel om de la țară, fără pretenții; el știe cum ar trebui condusă comuna, știe ce ar face de ar fi ales mâine primar.
Întâlnind caii de la munte
Întâlnind caii de la munte (sursa)
Mămăligă cu brânză proaspătă
Mămăligă cu brânză proaspătă
Oile la stână
Oile la stână
Oier de pe Valea Doftanei
Oier de pe Valea Doftanei
Muntele cu Mușuroaie
Muntele cu Mușuroaie
  • O fotografie face cât o mie de cuvinte. Vorba aceasta uneori o uităm. Pe lângă câteva lucruri pe care mi le-am reamintit sau pe care le-am învățat, cred că cel mai important lucru cu care am venit de la #ATRADoftana este altul: am redescoperit valorea unei fotografii care nu e doar frumoasă, ci și transmite ceva. Ea pune în valoare o idee, un obiect, un loc. Puțin editată, te ajută să vezi ce trebuie, îți captează interesul, te face curios. Drept urmare, după acest eveniment mi-am propus să dau un mic luciu fotografiilor mai speciale pe care le fac și plănuiesc să le public. :)
Teorie despre fotografie
Teorie despre fotografie
  • În urma evenimentului, câteva fotografii vor ajunge într-un ebook, iar o altă selecție participă la un concurs, pe Facebook. Dacă vă place fotografia mea, acordați-i un like :). Am încercat să surprind într-o fotografie îmbinarea perfectă între un proiect uman și natura, în cazul de față, Lacul Paltinu, iar eu cred că am și reușit :D (PS: restul sunt aici). Ca și eveniment foto, cred că nivelul a fost mediu, nu s-a dorit o specializare foarte pronunțată. Din păcate, la concurs ar mai fi de lucru pentru ediția următoare fiindcă au fost ceva abateri în stil românesc.
Fotografia pentru concurs
Fotografia pentru concurs
  • Bloggerii ăștia de travel sunt(em) niște oameni tare interesanți. Așa cum am zis și în alt articol, călătoria te face mai deștept. Iar tagma celor care scriu despre călătorie sunt în general oameni care și-au adus norocul de a putea călători mai mult decât mulți alții. Asta înseamnă că nu te plictisești cu ei fie că ești la masă, la muncă sau pe drum, în mașină; nu te plictisești cu ei nicicând, mereu este ceva de povestit, ușor găsești o experiență bună de pus în cărți.
Cu grupul, la focul de tabără
Cu grupul, la focul de tabără (sursa)

În final, vreau să amintesc ceva celui care iese din casă: deschide mintea, pregătește-te de lucruri bune și le vei găsi! Am plecat spre Doftana fără așteptări, dar am găsit un loc frumos, am văzut că dacă se vrea, se poate face ceva frumos. Și mi-am dat seama că utilul poate fi îmbinat cu plăcutul, fără a dăuna sănătății. Drum liber, oriunde ați merge!

 

La drum... liber!
La drum… liber!

#ATRADoftana este un eveniment organizat de Eventur, in parteneriat cu pensiunea ATRA Doftana si Sony Romania și Miraj Sun Travel.

 

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)
Cuvinte cheie: , , .Articol scris de Florin Arjocu (fondator): vezi detalii despre autor.

5 gânduri despre “Cum a fost la #ATRADoftana

  1. ce bine zici tu aici:”am participat la un workshop pentru bloggeri, nu pentru specialiști într-ale fotografiei. Iar scopul cred că nu a fost să ieșim noi ași în “pozare“, ci să îmbinăm utilul cu plăcutul, iar în final să iasă o experiență plăcută”.

    Răspunde
    • Exact! Și cred că în foarte mare măsură, evenimentul și-a atins scopul: am și învățat câteva lucruri importante, am și participat la activități interesante într-un loc deosebit, ne-am și simțit bine. Pentru toate acestea, felicitări!

      Răspunde

Spune-ți părerea!

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong> 

necesar

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.