Când eram mic aveam nevoie de un motiv pentru a călători, erau alte vremuri, nu puteam face de unul singur prea multe. Apoi am plecat de acasă și totul a început ca o joacă. Aveam să cunosc ce înseamnă călătoria „serioasă” abia după câțiva ani de perindat. Joaca a devenit o mare plăcere, marea plăcere a dus o joacă și mai mare, iar toți anii aceștia m-au trasformat, m-au făcut să văd altfel lucrurile dimprejur și lumea, iar rezultatul îl aveți în față: Drum Liber.
Update: Simpaticul premiu de la Eximtur se duce la… Pax! :) A fost o decizie grea, toate răspunsurile mi-au plăcut! Ideile aduse de Pax se potrivesc multora dintre noi, iar felul în care a adus curiozitatea în lista noastră mi-a plăcut foarte mult.
Parcă au trecut 100 de ani de la primele mele drumuri. Căutând printre albumele vechi de poze mi-am amintit cu plăcere momentele acelea, entuziasmul cu care plecam de acasă. Plecam la drum cu un rucsac mic și de la o vreme, cusut, săracul, cu încălțări normale de oraș, cu tricouri și bluze simple. Nu știam eu ce e Cordura, Vibram-ul sau Gore-Tex-ul. Dar lipsa echipamentului de drum era înlocuită de plăcerea drumului, de toate locurile noi pe care le descopeream cu sufletul la gură, de toți oamenii fascinanți pe care i-am întâlnit sau care rămâneau la rândul lor, uimiți de poveștile mele.
Tu de ce călătorești? Eu am ajuns să călătoresc fiindcă nu mai știu cum e altfel. Nu
potvreau să îmi mai imaginez cum e să stai pe loc cu săptămânile, lunile, pentru a pleca o săptâmână cândva în vacanță. Nici nu pot să mă gândesc cum ar fi… fără călătorie. Oare cât de mare mi s-ar părea lumea dacă doar aș vedea la alții cum arată München, Cracovia, Veneția ori cetatea din Grenoble?
Dar să îți spun de ce călătoresc eu…
I. Am zis și o să zic mereu: călătoritul te face mai deștept.
Ai să râzi, dar așa este. Te naști gol, ud și fără cunoștințe. Trec anii și înveți să scrii, înveți să citești, să aduni și să faci integrale. Poate și mai multe.
Dar cine te învață ce e lumea? Cum e lumea de dincolo de satul tău? Cum altfel să afli că și saxonii din Dresden mănâncă uneori unsoare pe pită și că ce credeai că doar poporul tău servește de sărbători, sarmăluțele alea bune, se mănâncă din Polonia până în Turcia (sau invers, că de la turci le-am importat și noi)? Cine te învață că omul este e mașinărie incredibilă, că limitele pot fi duse așa de departe de nici nu ai fi crezut?
Cărțile? Poate. Dar cărțile aduc doar cuvinte și restul e imaginație. Cu totul altfel e când trăiești acele experiențe, când vezi TU locurile minunate despre care Vlahuță povestește și care au stârnit curiozitatea atâtor oameni de-a lungul secolului trecut. Și doar așa poți avea un termen de comparație obiectiv, bazat pe realitate (atât cât o putem noi cunoaște), nu pe ce îți oferă alții.
Din fiecare schimb câștigăm ceva. Câștigăm o experiență care pune o cărămidă în palatul minții și al personalității noastre. Încetul cu încetul ne modelăm, cu cât aveam mai multe experiențe, cu atât mai compleți și complecși devenim.
Un lucru fain pe care l-am descoperit e că lumea e foarte mare, dar e și mică în același timp: în marele Madrid, ne-am întâlnit pe stradă, pur întâmplător, cu Julia, cea pe care am cunoscut-o în Tallinn la o competiție inginerească mai devreme cu vreo două luni.
Omul sfințește locul…
II. Gândul mi s-a dus la un alt motiv de a călători: oamenii. Oamenii pe care îi cunoști în călătorii sunt un motiv extraordinar pentru care trebuie să ieși cât mai des din casă și să pleci la drum. De la ei înveți lucrurile de mai sus, de la ei înveți culturi noi și moduri diferite de a gândi. De la acești oameni minunați pe care i-am întâlnit la drum am învățat că există omenie unde nu mă așteptam, sau, invers, că unde mă așteptam, n-am găsit prea multă. De la fiecare am avut și am ceva de învățat. Și ei de la mine au învățat ceva, cunoașterea circulă, nu stă niciodată pe loc.
De la alții am învățat că se poate să călătorești costumat în Pocahontas, clovn sau.. vacă. Da, am călătorit alături de un american, doi nemți și doi englezi timp de o lună de zile, cu toții costumați. Și a fost cea mai faină experiență de până atunci. Tot atunci, Andrei, americanul (cu origini suedeze și ruse) ne-a învățat să jonglăm și parțial a și reușit (păcat că nu am mai exersat de atunci).
De la un alt om deosebit aveam să învăț cât de importat e să fii alături de cei care au nevoie, dar nu atunci când le e bine, ci când au mai mare nevoie. Poate chiar nu știu că vor avea nevoie. Eram la Vadu și o colegă de drum avea insolație. Noi nu știam, dar noroc cu Dana, o super-mega-localnică (fostă asistentă medicală) care a recunoscut problema. Ne-a luat pe toți trei în umila-i locuință în care locuia singură, ne-a făcut cunoștință cu câinele ei lup, ne-a dat mâncare, ne-a culcat și pe colega bolnavă a îngrijit-o toată noaptea!
Și uite cum din călătorie cunoști oameni deosebiți, iar de la ei înveți lucruri utile în viață și despre viață.
III. Așa ajung și la un alt mare motiv pentru care eu călătoresc: descoperirea de sine și câștigarea încrederii în propria persoană. Cred că nu poți fi stăpân pe tine dacă nu te cunoști, să îți știi limitele și să te testezi mereu. Cum altfel ai putea să te cunoști cu adevărat, nu doar de suprafață, decât prin a trece prin diverse situații, alături de cei mai diferiți oameni și în locurile cele mai ciudate pe care le găsești?
Trec anii, miile de kilometri se adună, dar și întâmplările care mă ajută să mă descoper. Și se întâmplă pe te miri unde: Cluj-Napoca, Riga, Vilnius, te miri pe unde nu. Din unele am învățat lucruri frumoase despre mine, din altele lucruri care nu mi-au plăcut pe moment, dar care mi-au dat de gândit. N-ai simțit niciodată că ai nevoie de o confruntare care să te scuture puțin? Eu sunt sigur că și tu ai astfel de trăiri.
Să îți povestesc o întâmplare care nu îmi face cinste, dar din care am descoperit un lucru important despre mine: prejudecata omenească. Dintr-o experiență trăită la Râul Alb (Caraș-Severin) am descoperit că aveam prejudecăți față de cei mai colorați din jurul nostru. Și vă zic sincer că cei pe care îi cunoscusem atunci nu aveau nimic de-a face cu alți semeni din această etnie mai bronzată. Descoperirea mea a fost ca un mic cutremur, nu mă credeam în stare să am prejudecățile respective… dar am avut nevoie de acea experiență pentru a mă cunoaște.
Altă experiențe aveau să îmi contureze ce cred astăzi despre mine: că am mare încredere în propria persoană și că pot face multe, și chiar de e greu, nu mă dau bătut, ba dimpotrivă. Poți să îi spui încăpățânare sau perseverență.
Mergeam spre Madrid, nedormit de zile întregi, cu un bagaj greu și glezna sclintită. Puteam alege să înoptez la Zaragoza sau puteam alege să îmi continui drumul. Logic poate ar fi fost să opresc, să mă odihnesc și a doua zi lucrurile ar fi fost mai simple. Dar am continuat drumul și trei ore mai târziu ajungeam la destinația căutată. A fost greu, a fost frig, a fost dureros dar satisfacția de a-mi demostra că pot face ce mi-am propus a fost o răsplată pe măsură!
Și câte altele ar mai fi de zis… uite cum motivele astea se împletesc, unul duce la al doilea, ambele la al treilea. Și toate trei creează PLĂCERE. Care este motivul suprem pentru care facem orice lucru, cât de mic ar fi? Să primim ceva pozitiv în urma acțiunii noastre. Poate fi un zâmbet (și am văzut sute în acea călătorie din Franța & Andorra, costumați), poate fi o strângere de mână, un mulțumesc, un prieten cu care păstrezi legătura și te vezi și după ani sau ceva ce ai învățat despre tine…
Pe lângă cele trei de mai sus, mai am și un altul care cred că îți va fi de folos la vară: trebuie doar să îmi spui ce te mână pe tine la drum, ce anume îți place la a călători?
Am scris acest articol la invitația Eximtur, una dintre cele mai mari agenții de călătorii din țară, care sărbătorește 20 de ani! Cu această ocazie, dacă vei cumpăra un serviciu Eximtur în perioada 15-30 aprilie, primești automat un voucher de reducere și un cadou de vacanță! Pentru mai multe detalii intră pe www.eximtur.ro/20deani.
În plus, până la începerea promoției ai timp să suni la Call-centerul lor (*9977, program non-stop) ca să găsești vacanța sau biletul de avion potrivite pentru tine.
Iar dacă vrei să câștigi ușor un premiu de la Eximtur și Drum Liber, răspunde în comentarii: ție de ce îți place să călătorești?
Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)
Impresionantă povestea cu doamna Dana, e bine să știm că mai sunt astfel de oameni.
Mie îmi place să călătoresc pentru că:
1. De mică am fost crescută „pe drumuri”, părinții m-au plimbat prin țară încă de mică
2. Așa am ajuns să cunosc pe cel care urma să mă ceară de soție, am o motivație personală :)
3. Avem o țară frumoasă în care frumosul s-a întâlnit cu nemurirea.
Iuliana, si mie mi-ar fi placut sa fi calatorit de mic, dar recuperez pe parcurs :)
In 3 idei, de ce calatoresc eu:
– prin calatorie pot sa vad culturi difeite de mine, sa devin mai intelept
– calatoresc sa cunosc oameni interesanti, oameni de la care am ce invata
– sa duc la un moment dat steagul Romaniei in colturile indepartate ale lumii!
Și mie-mi place să călătoresc pentru că:
– sunt devoratoare de experiențe noi, de cultură, tradiții și multiculturalitate
– pentru că sunt crescută pe strada Tineretului și-mi place să trăiesc din plin fiecare moment
– pentru că fiecare drumeție înseamnă o nouă experiență, un nou sentiment, noi prieteni, zâmbete cât cuprinde și o poveste-n plus pentru nepoți.
1. Pentru ca e o experienta de viata si ai de invatat de la oameni pe care ii intalnesti;
2. Pentru ca e opusul monotoniei si plictiselii;
3. Pentru a descoperi locuri noi :-)
O întrebare ce îndeamnă la autoreflecție. Eu văd călătoria ca o ușă deschisă oportunității.
Călătoresc ca să descopăr. Cât de mare e lumea, cât de frumoși și diferiți sunt oamenii. Dar cel mai important: călătoresc ca să mai descopăr o parte din mine.
Pornesc la drum ca să ies din zona mea de confort: călătoria îmi dezmorțește simțurile și reactivează în mine acele procese care produc schimbarea.
Călătoresc ca să mă relaxez – ies din rutină și trec în altă lume. Îmi încarc bateriile în mod activ, cu ajutorul a noi curiozităti, noi intrebari, noi cunoștințe. Toate acestea mă împrospătează și îmi dau forțe noi stârnindu-mi interesul.
Cu precizarea ca nu-mi place doar sa calatoresc, imi place sa traiesc calatoriile ma pot limita la:
1. Experienta de viata pe care o castigi intr-o calatorie nu se invata la scoala, nici macar la facultate. Acolo nu te invata sa cum sa te comporti cu alte culturi, sa traiesti cu ei, sa-i respecti, sa-i intelegi si sa legi prietenii.
2. Calatoria este singurul sport care se poate desfasura oriunde pe glob, de pe fundul marii pana pe crestele cele mai inalte ale muntilor si nu doar atat. Nu ai limite definite, nu ai albitru si nu ai greseli. O activitate care te face liber, nu te ingradeste.
3. Calatorind dai sansa universului sa se manifeste. Ex: intr-o calatorie mi-am cunoscut sotia, intr-o alta calatorie am intalnit un tip care mi-a dat scanteia de a-mi trai viata (si atunci mi-am dat demisia de la locul de munca), intr-o calatorie mi-a venit o idee viabila de afacere, si am inceput-o …
Oameni, locuri, viata
Cam aceleasi ca si Florin, autorul si colegii de thread.
O sa ma rezum la 2:
In primul rand din curiozitate. Curiozitate pentru orice e dupa colt, la ce apucaturi si concluzii au ajuns de-a lungul timpului alte comunitati de semeni de peste mari si rauri. Doar prin schimbarea punctului de observatie poti sa vezi stereo :) Atat in exterior cat si nitel catre subsemnatul.
Schimbarea perspectivei. Imi face mare placere si cred ca mai oricine are nevoie sa-si schimbe din cand in cand contextul sa vada cum reactioneaza intr-un mediu nou, unde nu stim toate shortcuturile, toate cutumele sociale si nu ne mai putem sprijini pe reflexele de acasa. Ca sa mergem inainte trebuie sa mai ridicam fruntea si sa iesim din cand in cand din cutie :).
Viata e construita pe preconceptii si stereotipuri, asa cum e pragmatic si normal sa fie, dar din cand in cand (ne) suntem datori sa le recalibram sau sa le revalidam. Cu cat mai repede cu atat mai bine. E sanatos sa iesim din cand in cand din inertie, sa ne plasam involuntar in necunoscut si sa vedem cum reactionam in conditii nefamiliare. Asa se invata si la scoala primara. se da o problema:.. :)
3. Ca sa iasa la numar. Pentru ca pot. Si pot pentru ca vreau :)
Ce îmi place partea cu curiozitatea. Și la fel încheierea. Am găsit atâția care ar vrea și ei să călătorească, să experimenteze, să vadă lumea din jurul lor, dar majoritatea din păcate vor doar până la primul impas. Poate reușim să stârnim curiozitatea din cât mai mulți oameni și vor învinge acele mici obstacole care îi împiedică pe unii să plece în lume, o zi, o săptămână, o lună, încetul cu încetul.
De ce imi place sa calatoresc?
1. Pentru ca ma simt libera si imi place sa simt ca nu suntem limitati de nimic, ca pamantul e al tuturor.
2. Pentru ca vazand cat de minunata e lumea asta si cat de diferiti si frumosi sunt oamenii si lucurile nu face decat sa ma umple de fericire (si sa vreau sa calatoresc si mai mult).
3. Pentru ca iesind din zona de comfort si stand in natura, cu cortul, pot sa simt cum mi se mareste sufletul.
Ce bine ar fi dacă mai mulți ar gândi la fel ca tine, îți mulțumesc pentru cele trei idei!
Cred că e un stil de viaţă ce-ţi intră-n vene şi nu mai pleacă :)
Cel mai mult îmi place faptul că văd nou, că descopăr şi-mi dezvolt simţul observaţiei. Fiecare loc are un „ceva” al lui care-l face unic şi la care nu m-aş fi gândit înainte. Descoperirile depind, bineînţeles, şi de timpul pe care i-l dai locului să fie cunoscut, dar mai ales deschiderii personale faţă de loc.
Şi un mare +1 la „călătoritul te face mai deştept”.
Mulțumesc de ideea nouă cu unicitatea fiecărui loc!
PS: Să vezi câtă deșteptăciune e când ne strângem la un loc mai mulți mari călători ;)
Sunt sigura ca a calatori este sinonim cu a trai, fara doar si poate.
Nu faci prea multi pasi prin viata si deja ai fost pe la casuta bunicii din padure sau ce sa mai vorbesc de palatele regilor si fetilor frumosi.
Zidurile nu te poti ingradi si nimeni nu-ti poate lua libertatea de vedea ce e mai departe de tine, pentru ca in final sa constati ca totul este pentru intregirea ta.
E ca si cum ai respira asa din tot sufletul si simti cu aerul iti umple cavitatea toracica si tu zbori, si zambesti si apoi razi…razi asa in hohote, scapat de orice lanturi care ar putea sa te impresoare.
Sa calatoresti inseamna sa iubesti, sa descoperi, sa te temi, sa ai curaj, sa te bucuri, sa uiti de foame, sa dormi dus pana cand te trezeste soarele-n cort, sa nu dormi deloc, sa simti fiecare zi cu o intensitate uriasa, sa vezi soarele si luna si stelele, sa vezi oamenii si sa ii asculti, sa iti faci prieteni intr-o zi si sa nu uiti o viata, sa daruiesti, sa primesti….si cate si mai cate alte minunatii. Sa traiesti inseamna sa fii tu!
Oare cand am calatorit ultima data?
Frumos spus…
Chiar, când ai călătorit ultima dată? ;)
1. Pentru ca simt nevoia. E ca si cum as avea o mostenire de nomad si parca ceva ma face cala inceputul primaverii sa imi pun toata averea intr-o caruta si sa ma duc sa fiu nomad o vara intreaga
2. Pentru ca simt nevoia de schimbare. E ca un fel de evadare din colivia formata din ciclul casa / scoala sau servici / locul de distractie zilnica sau saptamanala
3. Si nu in ultimul rand pentru ca vreau (mai ales in excursiile la munte) vreau sa imi simt limitele, vreau sa ies din limitele mele fizice si sa vars un pic mai multa adrenalina in sange. E o nevoie interna, probabil mostenita de la parinti! – ;)
Așa-i că după o vreme parcă ne cheamă natura, locurile nevăzute încă sau cele care ne-au plăcut și le dorim iarăși a fi vizitate? Și eu simt asta unori… deseori.
Anul trecut l-am încheiat cu ceva mai mult de 100000km de călătorit, așa că la drum m-am simțit ca acasă.
Călătoritul la mine e un microb de care nu mai pot și nu vreau să scap. Eu mă plimb prin lume:
– de plăcere – recreare activă – și de nevoie – delegații;
– pentru a găsi provocări care îmi împing limitele. Învăț să fiu flexibil și deschis la culturi și tradiții noi. Cunoscând diversitatea cred că pot înțelege mai bine oamenii și a le aprecia valorile;
– cu trenul, avionul, mașina, bicicleta sau pe jos pentru a găsi o stare de flow. Atunci pot să îmi ordonez gândurile și să găsesc soluții creative la probleme dificile. Similar cu acele momente când faci ceva ce iți place foarte mult și nu îți dai seama cum trec orele pe lângă tine.
Drumuri bune tuturor!
Andrei, să dublezi în anul 2013 cei 100 000 de kilometri adunați în drumuri, să ai o simbioză plăcută cu „microbul” călătoriei! :)
Total de acord cu tot ce ai scris. Eu mai calatoresc pentru fotografii, pentru a surprinde in poze povesti din lume :)
1.Pentru ca ma simt libera si imi place sa simt ca nu suntem limitati de nimic. 2.Pentru ca vazand cat de interesanta, frumoasa, surprinzatoare este lumea asta si cat de diferiti si frumosi sunt oamenii si lucurile nu face decat sa ma umple de fericire, sa ma surprinda de fiecare data, sa-mi bucure sufletul, sa traiesc fiecare moment cu o intensitate deplina si sa-mi doresc sa continui. 3. Sa traiesc sa ma redescopar cu fiecare noua destinatie la care am ajuns plina de bucurie, fie cu masina, cu bicicleta, cu avionul.
Frumoase motive, sper să inspire pe cât mai multă lume.