Acum câteva săptămâni sunam pe Andrea să-i zic despre o excursie pe care o vor face colegii noștri de povești blogosferice. Aveau în drumul lor atât Brașovul (și era un moment numai bun să-i întâmpine cu o prăjiturică și niște secrete de la poalele Tâmpei), cât și Vama Veche. Mahomed poate merge la munte, dar la Vamă merge Andrea. :)

Veți citi despre o idee de afacere în turism. Una atipică, dar zic eu, foarte interesantă și care poate să inspire.

Povestea este despre turism low cost și face parte dintr-un tablou cu trei părți. Le iau pe rând:

  1. Excursia de care îi povesteam este de fapt lansarea unei idei frumoase care vrea să îmbine turismul pentru tineri (1) și prețurile cinstite (2). Turism la care accentul se pune nu pe luxul individual, ci pe experiența de drum, pe trăirea unui timp de calitate ALĂTURI de prieteni vechi sau tocmai cunoscuți.

    Pe această filozofie se bazează inițiativa lui Tudor Maxim (întreprinzător – Tudor are deja patru hosteluri și o pensiune – și blogger). Ideea a luat numele Young Tours (n.r. YT) și se adresează tinerilor dinamici, în căutare de distracție. Tineri care vor să călătorească cu bugete rezonabile. Tineri care nu au răbdare să petreacă zile în șir, sejururi întregi într-o anumită destinație, ci se plimbă, schimbă orașul, chefuiesc. Iar printre altele, vizitează și câteva obiective culturale ori istorice.

    În acest moment am găsit pregătite două astfel de tururi. Amândouă au plecarea din București. Primul este un tur cu nuanțe culturale și istorice: Brașov – castles and fortresses (Brașov – castele și cetăți), iar cel de-al doilea este un tur de vară, pe malul Mării Negre, axat pe distracție, petreceri și relaxare: Party weekend în Vama Veche. Tarifele le găsiți pe site-ul IT, la fel și programul detaliat. Vă mai spun doar că ambele tururi propun și câte o excursie opțională de o zi: în cel cultural, la Sighișoara sau Sibiu (în funcție de cerințele plimbăreților), iar în cel de pe litoral, în Bulgaria (Balchik, Tyulenovo, Dalboka).

  2. Cazarea… Fiindcă vorbim de distracție cu prietenii noi și vechi, se vrea promovarea unui stil de cazare necunoscut românilor: hostelul. Adică statul în comun, în cameră cu mai mulți călători simpatici. Atât la București, cât și la Brașov ori Vamă, cazarea se face la hosteluri de calitate (de exemplu, Tudor mi-a povestit la #ATRADoftana că a dotat locațiile cu saltele cu memorie și alte nebunii de care nu vă spun eu). Așadar, peste două zile, Andrea va dormi în patul moale al primului hostel pe plajă din România – Pura Vida Hostel. Iar dacă vă place numele, ziceți-i și voi lui Tudor să facă proiecția fimului cu același nume.

    Citez de pe Facebook: „Avem camere de 4,6 si 8 locuri, cu paturi suspendate, 8 euro de persoana in iunie; intră și o băutură gratis la bar! La peste 3 nopți primiți și o plimbare cu motocicleta.” :))

  3. Transportul: planurile sunt dulci și sună bine, iar călătoria se vrea să iasă din tiparul clasic. Drumul ar trebui să fie el însuși o experiență deosebită. Nu vă dau detalii, va povesti Andrea când se întoarce de la mare mai multe. Vorba aceea: vedem, gustăm, trăim, povestim după… :)

Mic secret pentru călătoriile cu buget redus: cu cardurile Euro<26 emise de EYCA – European Youth Card Association (Asociatia Europeana a Cardurilor de Tineret) sau cu un Citi Credit Card puteți avea reduceri și chiar gratuitate la vizitarea multor obiective cultural-turistice, dar și în unele rețele de restaurante sau magazine.

Orice cuvânt în plus este prematur. Personal îmi place foarte mult ideea Young Tours și cred că va avea succes, dar timpul va fi cel mai bun judecător. Despre hostel la Vamă nu mai zic, e un pariu câștigător din start. :)

Tudor, îți urez mult succes!

În încheiere vă mai spun că e prima călătorie a Andreei cu Blogosfera de turism și cred că are emoții înainte de marea provocare. :)

PS: Andrea merge toată excursia, dar poate ajung și eu din nou pe litoral, chiar și pentru o zi :)


Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)
Cuvinte cheie: , .Articol scris de Florin Arjocu (fondator): vezi detalii despre autor.

4 gânduri despre “Turism low cost.. dar isteț!

    • Nu sunt sigur, dar cred că Tudor este poate chiar primul care vine cu o astfel de idee de a plimba prin România tineri și grupuri care vor distracție și să cunoască prieteni noi. Mâine la ora 18.40 se umple primul autocar din București, de data aceasta doar cu bloggeri, dar următorul sper să fie cu vamaioți :)

      Răspunde

Spune-ți părerea!

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong> 

necesar