De la intrarea Dunarii in Romania gasim zona pe care oamenii, datorita ingustarii si largirii apei, o denumesc fie Clisura Dunarii, fie Defileul Dunarii. Este locul unde Dunarea a sapat in Muntii Banatului (Almajului mai exact) ca sa isi faca loc de trecere si a format cele mai lungi chei din Europa.

Orsova
Este situat pe drumul european Timisoara – Caransebes – Herculane – Severin – Craiova – Pitesti – Bucuresti, deci este foarte accesibil. Ce il face deosebit este pozitionarea langa Dunare si la marginea Defileului Dunarii, iar cateva obiective o sa va faca mare placere sa le vizitati.

Manastirea Sfanta Ana ofera probabil cel mai bun punct de belvedere asupra Dunarii din jurul Orsovei si asupra orasului. La manastire se ajunge foarte usor fie pe jos, urcand din capatul orasului, chiar langa baza sportiva pentru canotori juniori, treptele ce fac drumul spre varful dealului mai scurt, fie cu masina direct pe soseaua aratata de indicatorul de jos. Maxim jumatate de ora de urcat si ai ajuns in punctul cel mai de sus, de unde cobori putin ca sa ajungi in curtea manastirii. In aprilie manastirea era in renovare a exteriorului. Locul este foarte ingrijit si placut, manastirea avand istoria ei, pe care o maicuta poate sa o prezinte. O placa atasata manastirii prezinta aceasta istorie pentru oricine vine acolo.
Daca ai ajuns la manastire sigur vrei sa vezi cum arata lacul de acumulare PF1 al Dunarii, vazut de sus, sau cum arata Orsova din acel loc. Va recomand sa vizitati manastirea spre seara, cand soarele se pregateste de asfintit, atmosfera fiind deosebita. Este foarte placut sa fii acolo, un loc de liniste si foarte frumos care iti ofera sansa sa vezi ce a lucrat natura in milioane de ani de evolutie, dar si ce a facut omul cu mana sa.

Lacul de acumulare, chiar in “curbura” Orsovei, este un loc de relaxare excelent. Daca gasesti unde sa stai pe malul apei si sa o asculti nu te poti simti decat bine.
Orsova poate fi punctul de pornire pentru un traseu cu vaporul pe Dunare, in amonte, spre Cazanele Mici, Dubova, Mraconia, Cazanele Mari. Se poate face acest traseu parcurgand aproximativ 20 de kilometri pe sosea, pe drumul Orsova – Moldova Noua, dar se pierde din farmecul vaporului care se afla pe apele miscatoare ale Dunarii.

Ce am primit si noi ca recomandare este sa incercam restaurantele de pe Defileu, unde se poate manca foarte bine si la preturi mai mult decat decente mancaruri specifice zonelor pescaresti. Iar dupa o zi obositoare, parca ar merge o ciorba pescareasca!

Cazanele
Pe vremuri, inainte ca Dunarea sa fie amenajata pentru traficul naval, la Cazane apa “bolborosea”, ca intr-un cazan. Stancile de pe fundul apei faceau traficul naval foarte dificil si il limitau foarte mult si ca tonaj. Aceasta portiune este impartita in Cazanele Mari (4 km lungime) si Cazanele Mici (5 km lungime), cea mai mica latime a Dunarii de pe parcursul Romaniei fiind la Cazanele Mici. Cu o latime a Dunarii de 180 de metri (inainte de a fi construit barajul de la Portile de Fier 1 era de 150 m) si malurile stancoase de origine calcaroasa, zona este de o frumusete deosebita. Calcarul de pe maluri a favorizat crearea pesterilor (Pestera Gura Ponicovei – aici s-au gasit schelete de oase de urs si de hiena de pestera – si Pestera Veterani sunt 2 exemple); clima care se apropie de cea mediteraneana lasa sa se dezvolte liliacul, artarul banatean si laleaua “cazanelor” in aceasta zona. Declarata monument unic al naturii în Europa, nu ai voie sa ratezi Cazanele daca esti in zona.
Totul se intampla in jurul comunei Dubova, care este intre cele doua Cazane (aproximativ 20 de km de Orsova pe drumul spre Moldova Noua).
Dealul ce ofera cel mai bun punct de belvedere asupra Cazanelor Mari este Ciucaru Mare (200 metri inaltime), pe care poti ajunge foarte usor din Dubova, iar Cazanele Mici se vad de pe Ciucaru Mic.

Statuia lui Decebal in stanca – cea mai mare statuie in stanca din Europa.
Constructia a durat 10 ani si costurile au fost integral acoperite de Dragan. Textul de sub statuie lasa sa fie stiut acest lucru: “Decebalus Rex, Dragat fecit”. Este impresionant sa vezi o statuie de 40 de metri inaltime si 25 latime, chiar in vecinatatea golfului Mraconia.

Golful Mraconia se deschide chiar la Cazanele Mici, in dreptul statuii lui Decebal. Drumul de tara duce spre capatul golfului, unde veti gasi cateva case si pensiuni care beneficiaza de acel loc foarte frumos si ferit de trafic, de zgomot si de ochi curiosi. Apa destul de putin adanca il recomanda si pentru activitati acvatice.

Ne intoarcem la soseaua principala si continuand drumul cam 1km, in directia Moldova Noua, vom gasi pe marginea stanga a drumului Schitul Mraconia. El se afla in locul unde exista o veche manastire, datata din secolul XV. Abia la sfarsitul anilor 1990 a fost reconstruita, in momentul asta ea fiind functionala dar inca se fac lucrari la constructie.

Un alt obiectiv este Tabula Traiana, punctul care marcheaza inceputul drumului suspendat al lui Traian. Inainte de a fi construit barajul de la Portile de Fier 1 era mult mai evident acest vestigiu. Iar daca Dunarea era mai secata, cum s-a consemnat in 1835, se puteau vedea 20 de piloni din acest drum suspendat vechi de 2000 de ani. Se stie si ca pentru a usura navigatia pe Dunare, doi dintre piloni au fost daramati.

Defileul continua, mergand pana la Moldova Noua, multe locuri de vazut printre care si cel mai vechi sat ceh din Romania (aproape de Moldova Noua) urmand intr-un articol viitor.

Va doresc mult timp liber si spor la vizitat aceste locuri minunate!

Album fotoIata si cateva poze.


Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)

7 gânduri despre “Orsova – Defileul Dunarii

  1. Pingback: Traseul sudului - Timi?oara - Craiova - Caracal - Alexandria | Drum liber - Blog de calator

  2. Am trecut prin Orsova de doua ori anul acesta. E un orasel mic si superb. Iar excursia cu vaporul pe Dunare pana la Cazane e foarte placuta.

    Pacat ca orasul are probleme economice grave si multi oameni mor de foame, negasind nimic de lucru.

    Cat despre statuia lui Decebal, m-am amuzat copios afland ca la un moment dat i-a cazut nasul lui Decebal si de aceea acum e mai alb ca restul fetei.

    Răspunde
  3. @Adriana

    Probabil nu e chiar asa melodramatica situatia in Orsova, chiar daca nu e roz :)

    Zona ar putea foarte bine sa se dezvolte pe turism fluvial si nu doar, fiind foarte potrivita locatia, si aproape de Mraconia si statuia lui Decebal.

    Am vazut ce fac altii din distractiile pe apa, de exemplu in Germania am vazut cum seara se umpleau toate vapoarele de pe Elba (in Desden), incepea fanfara sa cante si dintr-odata un puhoi de oameni se indrepta spre vapoare. E o scena de urmarit si invatat din ea!

    Nu trebuie sa inventam noi roata de fiecare data, e suficient sa luam exemplele bune si sa le aplicam! :)

    Răspunde
  4. Pingback: Orsova – Defileul Dunarii | Radio Intens Romania

Spune-ți părerea!

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong> 

necesar