În Caraș-Severin, pe Cheile Minișului, chiar lângă indicatorul cu paralela 45, la margine de drum național, pe vremea aceasta caldă de vară, vei găsi mașini parcate pe marginea șoselei. Cu toții au venit să vadă o frumusețe: Cascada Bigăr.

Județul Caraș-Severin are multe de oferit, dar poziționarea lui la capăt de țară face să fie prea puțin cunoscut. Povestea internațională a cascadei Bigăr începe în septembrie 2010, odată cu lansarea albumului National Geographic – România, lansare la care eram și eu prezent (în România, editura Adevărul s-a ocupat de ghidul Nat Geo). Acolo apărea pentru prima dată într-un ghid serios de călătorie. Mult mai recent însă a venit prezența cascadei într-o listă cu 10 cascade unice. Asta a făcut ca Bigărul să devină o vedetă în mass-media.

Iar dacă ai ajuns acolo, mergi musai și la morile cu apă de la Rudăria (Eftimie Murgu)!

Cascada Bigăr
Cascada Bigăr

Cum găsești cascada Bigăr?
Cum este nou „apărută” pe listele călătorilor, la fel de neașteptat este și pentru oficialități faptul că oamenii vin să o vadă. Indicatoarele sunt prăfuite și instalate în urmă cu zeci de ani, nu există amenajări moderne. Mergi pe drumul național Anina/Oravița – Bozovici (dacă mergi încă 56 km, vei ajunge la drumul european Herculane-Caransebeș) (DN57B). Mergând spre Bozovici, odată intrat pe Cheile Minișului, ai cascada pe latura dreaptă. Dacă vii dinspre Reșița, până la cascadă vei trece prin Carașova, Anina, de intersecția cu drumul spre Oravița și apoi și de un mic lac de acumulare: Gura Golumbului.
Ia ca reper înaltul semn cu paralela 45, este chiar lângă cascadă. Dacă mergi ziua, probabil vei găsi mașini parcate pe marginea drumului, aparent în mijlocul nicăieriului; e semnul că ești unde trebuie. Ține minte și coordonatele GPS: 45,003405N, 21,959484S.

Poarta spre rezervație
Poarta spre rezervație
Paralela 45, la Bigăr
Paralela 45, la Bigăr

Nu îți face griji de starea drumurilor, vei găsi asfalt nou sau bine întreținut, starea lui este foarte bună (iulie 2013).

Ce face cascada Bigăr deosebită?
Apa vine din apropiere, curge printre stânci, ajunge pe un vârf acoperit cu mușchi și se prelinge în formă de evantai, vărsându-se în râul Miniș. Cascada nu e uriașă, dar aspectul ei este unic.

Cascada Bigăr
Cascada Bigăr

Ce poți face la Bigăr?

  1. O poți vedea de sus, din drum sau de pe podul de lemn care trece peste râul Miniș (este perpendicular pe drumul național).
  2. Poți coborî pe lângă pod, să ajungi puțin deasupra nivelului apei. Atenție: trebuie să ai puțină îndemânare pentru asta, nu e chiar pentru oricine coborârea!
  3. Dacă ai reușit să cobori, mergi pe cărare, în amonte. Dacă poți, treci și Minișul (pe pietre, cu grijă). Vei putea vedea stâncile de pe chei, vei face fotografii din lateralul cascadei.
  4. Poți merge pe podul din lemn și să urmezi scurtul traseu (2 minute) spre izvor. Izvorul Bigăr este sub stâncile prăvălite, apa lui este limpede și rece.
  5. Poți profita de păstrăvăria din apropiere, nu îți spun eu pentru ce ;)

Nu uita că ești în Banatul de sud, pe teritoriul Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița, într-o rezervație naturală. Asta înseamnă că la Cascada Bigăr vii cu gânduri bune și la plecare, o lași fără alte „suveniruri”. Mi-a plăcut motto-ul de pe un indicator:

Călătorule! Ești în lumea mirifică a Banatului de Sud. Nu lua cu tine decât imaginile acestei lumi și nu lăsa după tine decât urmele pașilor.

În final, vă las cu o serie de fotografii de la Cascada Bigăr :)

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)
Cuvinte cheie: , .Articol scris de Florin Arjocu (fondator): vezi detalii despre autor.

9 gânduri despre “Cascada Bigăr

  1. I-a platit cineva pe cei de la Nat. Geo sa promoveze aceasta cascada? Probabil Udrea cand era ministru turismului. Altfel nu am o explicatie pentru supraaprecierea si ridicarea in slavi a unei caderi de apa care nu are nimic spectaculos. In realitate arata departe de varianta din fotografii…este o simpla cadere de apa tulbure pe o stanca plina de muschi verde. Atat. Nu se merita sa o vizitati decat daca locuiti in imediata apropiere, altfel daca trebuie sa veniti din celalalt colt al tarii, alegeti-va alt obiectiv turistic.

    Răspunde
  2. Am fost la cascada Bigar si asa cum se spune ca: „La pomul laudat sa nu te duci cu sacul”, cam asa a fost. Pot spune ca pozele arata mai bine decat ce am gasit. Poate am avut ghinion si am nimerit cand debitul Bigarului era scazut… Dar personal nu consider ca a meritat drumul. Este mai frumoasa cascada Pisoaia din Apuseni, asemanatoare din punct de vedere al muschilor prezenti, atipica fata de alte cascade, dar mai spectaculoasa decat Bigar.

    Răspunde
    • Asta e din cauză că unii insistă în gogonata cu „cea mai frumoasă cascadă din lume”, pe când cei care au făcut-o celebră nu au spus asa ceva. Presa românească a inventat asta. Apropo, de când am scris eu articolul au mai făcut amenajări, iar în mai au terminat și platforma din fața ei.

      Răspunde
  3. Cascada e superba! De cate ori am fost, am ramas impresionat de frumusetea acestei caderi de apa! RECOMAND! Cei care au fost dezamagiti, ori au nimerit intr-un moment nepotrivit (debit prea mare, prea mic, dupa o ploaie, etc), ori frumosul inseamna doar luminile stralucitoare dintr-un MALL sau mai stiu eu ce!?

    Răspunde

Spune-ți părerea!

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong> 

necesar

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.