Dintre rucsacii folosiți de-a lungul anilor, trei mi-au fost mai dragi, din motive diferite fiecare: un Atta (model de pe vremuri), un Solitaire de 30 de litri și actualul rucsac ultra ușor pe care îl folosesc – Husky Zethos 60l.

Pentru turele foarte grele în care fiecare gram contează sau pur și simplu pentru că doriți să vă protejați spatele, haideți să vedem împreună ce înseamnă un rucsac din categoria celor foarte ușoare, în speță voi da exemplu pe cel pe care îl am eu în prezent (Zethos-ul). Faceți voi paralela cu alți rucsaci și comparați-l cu acesta.

Un rucsac ultra ușor - Husky Zethos 60l
Un rucsac ultra ușor – Husky Zethos 60l

Spre deosebire de un review făcut în câteva zile (uneori minute, ore), articolul acesta reprezintă un test făcut pe o perioadă lungă (un test orizontal), așadar vă prezint avantaje și dezavantaje ale rucsacului după ce l-am folosit mai mult timp (un an și jumătate). Astfel mi-am putut da seama cu claritate care sunt avantajele și dezavantajele rucsacului Husky Zethos și cum reacționează la trecerea timpului și folosire intensă.

Rucsacul a sosit ambalat, avea pe el toate etichetele care îi arătau din punctul de vedere al producătorului, specificațiile. Arată bine, este vizibil la munte (e portocaliu cu gri jos și pe margini), mărimea este suficient de mare pentru modul meu de folosire (60 de litri mi-e suficient pentru orice situație normală), materialele sunt de calitate. Dar hai să le luăm pe rând, cu avantaje și dezavantaje, dar și cu modul în care s-au comportat de-a lungul folosirii:

1. Greutatea
În primul rând, după cum am numit și articolul, greutatea (1865 grame cu tot cu husă) vrea să fie unul dintre punctele lui forte. Când l-am ales, am comparat mai mulți rucsaci și Zethos-ul era cu aproximativ un kilogram mai ușor decât alte produse de aceeași mărime. Nici nu vă imaginați ce înseamnă să cari cu un kilogram mai puțin, atunci când ai bagaj greu; sau invers, ce ar fi însemnat încă un kilogram în spate?
Desigur, acest lucru este foarte avantajos, dar are și dezavantaje. Pentru a fi mai ușor, evident că fiecare componentă trebuie să fie mai ușoară, așa că se mai „taie” (nu la propriu) din diverse părți, iar eu cred că am descoperit tot ce era de descoperit. Citiți mai departe că povestesc pe rând despre toate aspectele importante.

 

2. Concepția, arhitectura, design-ul rucsacului
Ca și concepție, rucsacul este excelent, aproape perfect. Îl găsesc foarte bine gândit, are buzunare suficiente, se reglează cam tot ce îți poți dori la un rucsac. Sub rucsac este compartimentul în care o să găsiți husa impermeabilă. Capacul are pe interior semnalele de SOS standard pe care e bine să le știi în caz de accident, pentru a da indicații celor care vin în ajutor.

Semnalele pentru SOS (Rucsacul Husky Zethos 60l)
Semnalele pentru SOS (Rucsacul Husky Zethos 60l)

Îmi este foarte folositor buzunarul de pe breteaua de la brâu. La fel și toate legăturile excelent poziționate. Găsesc de asemenea foarte folositor că pot regla foarte mult gradul de ridicare al capacului.

Rucsacul, coarda și hai prin Parâng. La brâu se vede buzunarul unde țin de obicei GPS-ul sau telefonul.
Rucsacul, coarda și hai prin Parâng. La brâu se vede buzunarul unde țin de obicei GPS-ul sau telefonul.

Un alt lucru excelent este faptul că pe Zethos găsești fermoar de acces pe verticală! Adică nu e musai să scoți totul din el pentru a găsi ceva în fundul rucsacului, îl poți deschide pe lateral, în timp ce e plin.

Fermoar vertical excelent (Rucsacul Husky Zethos 60l)
Fermoar vertical excelent (Rucsacul Husky Zethos 60l)

Susținerea pe brâu este grozavă, eu unul am cărat și peste 50 de kilograme în el (deși nu e tocmai pentru asta făcut rucsacul și în niciun caz nu este indicat să cărați greutăți așa mari în spate!). Și asta pe cântărite, nu ochiometric. N-aș fi putut face acest lucru fără ajutorul susținerii pe brâu.

Acest model are pentru suport vertical cu o bandă de aluminiu, pe mijlocul rucsacului. Printr-o chingă verticală aflată tot pe mijloc, se reglează pe înălțime bretelele.

Reglaj pe înălțime pentru bretelele de umeri (Rucsacul Husky Zethos 60l)
Reglaj pe înălțime pentru bretelele de umeri (Rucsacul Husky Zethos 60l)

În timp (probabil că nu le vei constata la primele utilizări), am găsit și două dezavantaje:

  • Când am cărat lucruri ceva mai grele sau drepte, am constatat că dacă nu îl reglez bine, simt la noadă (partea de jos a spatelui; zona coccipitală) placa de plastic ce îi susține forma (și protejează ce e în rucsac), iar mai sus puțin se simte catarama de la chinga care reglează bretelele de umeri; așa că a trebuit să acord puțină atenție detaliului acesta, să am mereu drumul lin.
  • Dacă nu strâng bine legăturile (în funcție de ce car, e normal să le adaptez), se freacă bretelele de umeri de rucsac (au joc) și… chițăie. O să spuneți că nu contează, dar e enervant: atunci când merg pe cărarea muntelui ori pe un drum frumos de țară, îmi doresc să mă bucur de liniștea naturii, nu de șoricelul din rucsac :)

Concluzia: să vă asigurați de fiecare dată că rucsacul e bine reglat și are legăturile strânse!

 

3. Materialele
Cehii de la Husky au creat în timp o marcă bună, așa că un produs Husky cel mai probabil va fi bun sau foarte bun. În același timp, raportul preț / calitate, este unul avantajos. La fel sunt și mărcile românești, căutați-le! (am o reținere față de Atta de 30 de litri)

Pe exterior, materialul nu este Cordura, dar este un material suficient de rezistent. Partea de dedesubt este și mai groasă, nu se văd deloc efectele timpului pe rucsac.

Pe interior este izolat contra apei cu o membrană cauciucată lipită de material. Toate bune și frumoase, rucsacul rezistă la ploi ușoare, iar în caz de ploi mai sănătoase, folosesc husa din dotare.
Dezavantaj: După o vreme de utilizare veți observa că membrana de zăpadă de sub capac și cea care separă sacul de dormit de compartimentul principal va „scăpa” pe interior de impermeabilizare, veți culege în timp mici scame cauciucate. Nu este o problemă fiindcă oricum rucsacul are husă de ploaie, dar e ciudat să scoți bucăți de cauciuc din rucsac.

Se decojește membrana impermeabilă de sub capacul intermediar (Rucsacul Husky Zethos 60l)
Se decojește membrana impermeabilă de sub capacul intermediar (Rucsacul Husky Zethos 60l)

 

4. Legăturile, fermoarele, cataramele, cusăturile
Fermoarele sunt de bună calitate (YKK) și au inele, așa că îl poți deschide ușor, chiar și cu mănuși sau cu mâinile înghețate.

Cataramele intră și ele la categoria celor de calitate, se închid bine, forța e bine distribuită și țin inclusiv dacă e crăpată catarama „mamă” (trăiesc eu experiența asta). În schimb nu sunt foarte solide, vedeți la dezavantaje.

S-a rupt prea ușor catarama mică ce ține coarda (Rucsacul Husky Zethos 60l)
S-a rupt prea ușor catarama mică ce ține coarda (Rucsacul Husky Zethos 60l)

Cusăturile sunt zdravene, nu cred că vei avea vreodată nevoie de intervenții. Eu unul n-am avut.

Chingile sunt cu țesătură deasă, nu veți vedea în timp lungirea sau răsfirarea lor, precum pățesc pseudo-rucsacii din hipermaket. Foarte mișto sunt și elasticele cu care să prindeți surplusul de chingile lungi (alt lucru fain), să nu atârne după voi.

Dezavantaje:

  • Cataramele sunt subțirele și nu sunt din material „plin”. Desigur, sunt așa pentru a se ușura rucsacul (greutatea fiecarei componente contează). Nu pare o problemă, dar înseamnă că trebuie să te „joci” cu ele mult mai fin. Spre deosebire de cataramele de pe Solitaire pe care nu am reușit nicidecum să le rup în câțiva ani de folosire în cele mai dure condiții, la Husky am reușit fără mare efort să rup catarama de sub capac, cea care poate prinde coarda de alpinism (cu ea strângi rucsacul în partea de sus). Apropo, din cauza felului în care e prinsă respectiva cataramă, am o problemă în a o schimba: trebuie neaparat să descos sau să tai o bucată de chingă și apoi să o cos.

    A doua problemă (cauzată de același lucru) este că am reușit să calc (destul de ușor) pe catarama mare de la brâu și din păcate s-a crăpat (cred că este inevitabil să mai le calci dacă folosești mult timp un rucsac). Se poate schimba ușor, dar preferam să fie catarame mai solide, să nu îmi fie teamă că le rup dacă trag mai tare de ele (exagerez, dar prindeți voi ideea).

 

Concluzii de final:

  1. Dacă știi că vei merge mult cu rucsacul în spate, îți recomand să încerci unul din categoria ultra ușoare. Acel kilogram în minus la greutate este nemaipomenit!
  2. Trebuie să ai în minte când iei un rucsac ultra ușor că este solid și foarte rezistent, dar nu va fi la fel de rezistent ca unul clasic. Este și normal, trebuie de undeva să iasă diferența respectivă de greutate!

 

Unul dintre cele mai importante lucruri în alegerea rucsacului este să știi ce vrei! Cere sfaturi cât de multe, testează mai mulți rucsaci. Abia apoi alege-ți rucsacul care ți se potrivește și în final, cumpără-l pe cel mai bun ție. Rucsacul este o investiție, nu un moft și nu trebuie cumpărat în grabă. Dacă vei fi ales bine, o să îmi mulțumești pentru acest sfat de fiecare dată când îl ai pe umeri.

Îți mulțumesc de atenție și sper că te-am ajutat să faci o alegere mai informată când îți vei lua următorul rucsac. Desigur, aștept păreri și completări la cele scrise de mine, sub formă de comentarii.

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)
Cuvinte cheie: , , , .Articol scris de Florin Arjocu (fondator): vezi detalii despre autor.

5 gânduri despre “Ce înseamnă un rucsac ultra ușor?

  1. Eu personal, prefer un brand romanesc care nu m-a dezamagit si pentru rucsacii din categoria ultrausoare, indeplineste caracteristicile mentionate de tine.

    Răspunde
  2. Salut!
    Foarte reusit articolul. Ma intereseaza si pe mine un astfel de rucsac. Poti sa imi recomanzi vreun magazin in Timisoara sau poate un site online?
    O zi frumoasa!
    George

    Răspunde
    • Mulțumesc de aprecieri și mă bucur că ți-am dat o idee de echipament foarte valoros.

      Nu știu sigur în Timișoara unde găsești seria asta, dar cred că dacă încerci 2-3 magazine montane, sigur la unul dintre ele vei găsi și rucsaci din categoria celor ultra-ușori.

      Online ai mai multe variante, dar trebuie să știi ce cumperi. Eu pe al meu îl am de la ProAlpin (am pus link-ul la începutul articolului), dar ai deplină libertate să folosești prietenul google.ro ca să îți găsești modelul dorit :)

      Răspunde
  3. Sunt de acord cu aprecierile pentru Solitaire! Am unul de 70 L, iar dupa opt ani de uzura, 60% din timp turism urban, restul munti si pesterit, coafura rezista. La fel si cataramele, fermoarele si mai cam totul. Inclusiv captuseala de cauciuc de pe fundul rucsacului si, ce m-a surprins cel mai mult, membrana care desparte compartimentul principal de cel al sacului de dormit.

    Pentru calatorii mai light am ales un Forclaz 30 de la Decathlon. Va implini trei ani in curand si se tine bine. Un plus major sunt buretii de sustinere a spatelui, super-utili cand merg in tura cu bicla.

    Răspunde

Spune-ți părerea!

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong> 

necesar

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.