Se spune că istoria trebuie știută, altfel suntem condamnați să o repetăm. Ce a început ca o școală regală de cavalerie s-a transformat în 1989 în locul care avea să rămână amintit ca cel în care Ceaușescu va petrece ultimele zile. Vă invit la Târgoviște, să aflăm câteva lucruri despre un spațiu foarte puțin cunoscut, cel în care Ceaușescu a fost judecat, condamnat și executat.

Povestea începe în 29 ianuarie 1899, când mai mult de 100 de hectare ale primăriei din Târgoviște sunt transferate la Administrația Războiului. Aveau să fie folosite pentru a găzdui Școala de Cavalerie din Târgoviște, dar și un câmp de instrucție și de alergări. Dovedit a fi prea mic spațiul, școala se va mări în anii următori.

Una dintre etapele de extindere va fi marcată prin prezența a două figuri marcante din istoria României: Ferdinand I, viitorul rege al României și unificator al țării, dar și Alexandru Averescu, cel care va intra în istoria primului război mondial și va deveni mareșal.

Când piatra de temelie a fost pusă de Ferdinand, acesta era Inspector General al Cavaleriei și prinț moștenitor. Cu așa inaugurare, putem să ne imaginăm ce importanță avea cavaleria românească în acele vremuri. Înalta ținută a cavaleriei e sugerată și de motto-ul care încă se află pe prontispiciul clădirii: „OFIȚERUL DE CAVALERIE TREBUIE SĂ FIE CĂLĂREȚ ȘI CAVALER„. Ce frumos sună!

Dacă tot vorbim despre cai, sigur veți sorbi legendele calului pur sânge arab.

Școala de Ofițeri de Cavalerie de la Târgoviște va fi dotată cu tot ce e nevoie. Va avea 4 grajduri cu câte 84 de cai fiecare, două manejuri, infirmerie de cai, potcovărie, magazii de furaje. La ele se adăugau spațiile pentru ofițeri și tinerii soldați, inclusiv un cazinou pentru ofițeri.

Deschiderea școlii în fosta cetate de scaun a Târgoviștei ținea cont de caracteristicile terenului, ideal pentru cavalerie. Unul dintre absolvenții cei mai remarcabili ai Școlii de Ofițeri de Cavalerie „Ferdinand I”, Felix Țopescu, spunea despre călărie că „începe să evadeze tot mai mult din manej și să fie atrasă de terenurile accidentate„. Acesta nu e altul decât tatăl cunoscutului comentator sportiv Cristian Țopescu.

Pe lângă Felix Țopescu, mai amintesc câteva dintre personalitățile care au absolvit această școală: Henry Rang este cel care va lua argintul la olimpiada de la Berlin din 1936, prima medalie olimpică a României; amintesc și pe mareșalul Ion Antonescu, cel care a și condus școala în timpul neutralității din primul război mondial.

Locul execuției lui Ceaușescu

Închisă în 1948, activitatea școlii se mută la Sibiu, iar aici rămâne o bază militară. Nu se întâmplă prea multe lucuri memorabile până în 1989, când, după ce au trecut și pe la sediul Inspectoratului Ministerului de Interne Dâmbovița, soții Ceaușescu sunt aduși la cazarma unității militare din Târgoviște. Ei vor fi ținuți în zilele ce urmează sub pază strictă.

În scurt timp, un ordin de la București înființează Tribunalul Militar Excepțional menit să-i judece pe soții Ceaușescu, iar lucurile se vor desfășura cu repeziciune.

La Târgoviște se pot vizita camera în care soții Ceaușescu au petrecut ultimele 3 nopți din viață, cea în care tribunalul militar îi va condamna la moarte, dar și spațiul teribilului final al conducătorilor României încă socialiste.

Locul unde a petrecut ultimele 3 nopți
Locul unde a petrecut ultimele 3 nopți

Sala judecății lui Ceaușescu
Sala judecății lui Ceaușescu

Urmele gloanțelor de pe zid stau ca mărturie a ce s-a întâmplat în acea zi de Crăciun a anului 1989, la orele 14 și 45 de minute. La fel fac și urmele trupurilor, marcate cu vopsea, pe jos.

Locul execuției soților Ceaușescu
Locul execuției soților Ceaușescu

IMG_20150627_161057

Locul execuției soților Ceaușescu
Locul execuției soților Ceaușescu
Locul execuției soților Ceaușescu
Locul execuției soților Ceaușescu

[info-utile]

Nu a fost o întâmplare fericită, dar este istoria noastră. Și e datoria noastră să nu o repetăm.

Târgoviște, Romania

Publicat de Florin Arjocu (fondator)

Periplul meu începea în 2004, an când împreună cu un grup de portughezi vizitam pentru prima dată Cheile Nerei. Am rămas încântat de frumusețea locurilor și de atunci am început să văd altfel România, până atunci nu aș fi crezut că avem locuri precum cele din filme. Îmi place România și călătoresc cât pot de mult. În primii ani de la aderarea UE m-am grăbit să ajung în o mare parte de Europa, iar în 2009 am fondat Drum Liber. Am dedicat ultimii ani în mare măsură României, asortând călătoriile interne cu ieșiri "de studiu" în alte țări. Sunt convins că mintea călătorului este mai deschisă și experiențele la drum te îmbogățesc. Călătorește cu mine, pe Drum Liber!

Alătură-te conversației

2 comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
Bucătărie cu aragaz - Cazare în regim hotelier în București
Alternativa la hotel: cazare în regim hotelier

Dacă vă căutați cazare într-un oraș mare, aveți de regulă câteva opțiuni. Cele mai evidente ar fi hotel și pensiune,...

Închide