În comuna Moroeni, în județul Dâmbovița, pe Valea râului Ialomița, în Munții Bucegi, găsim un lăcaș de cult legat de un domnitor cu o zbuciumată istorie. La începutul secolului al XVI-lea, domnitorul Mihnea cel Rău a construit o biserică din lemn în gura peșterii de la care își va lua numele de Mănăstirea Peștera Ialomiței. Povestea schitului parcă e la fel de grea ca povestea celui care a ridicat-o, Mihnea, iar frumusețea locurilor este încântătoare.

Dacă ați uitat de la lecțiile de istorie, Mihnea cel Rău este fiul lui Vlad Țepeș. El a domnit puțin, între 1508 și 1509.
A fost botezat Mihnea „Cel Rău” de către rivalii săi, familia Craioveștilor, cei care au stăpânit pentru mult timp Oltenia și au avut un rol foarte important în Țara Românească. Din neamul Craioveștilor au făcut parte și Neagoe Basarab, Matei Basarab, Șerban Cantacuzino, dar și Constantin Brâncoveanu.

Cronicile vechi scrise de călugărul Gavril Protul, cel care era și cronic, ne lasă o idee asupra vieții lui Mihnea. Citez:

„Apucând domnia, îndată se dezbrăcă lupul de pielea oii și își astupă urechile ca aspida [n.r. șarpe veninos] și ca vasiliscul [n.r. animal din basme, asemănător șarpelui, care se credea că omoară cu privirea sa], iar arcul și-l încordă și găti săgeți de săgeta, și sabia și-o fulgera, și mâna și-o întărea spre răni, și prinse pre toți boierii cei mari și aleși, muncindu-i cu multe munci cumplite și le lua toată avuția, și se culca cu jupânesele lor și cu fetele lor înaintea ochilor lor. Unora le-a tăiat nasurile și buzele, pre alții i-a spânzurat și pre alții i-a înecat; iar el se îmbogățea și creștea ca chedrul [n.r. adică cedrul] până la cer și-și împlinea toată voia sa…„

Mihnea s-a aflat în conflict permanent cu boierii și a fost expulzat de pe tron cu ajutorul Sultanului. S-a refugiat în Transilvania, unde a fost ucis în 1509, un an mai târziu de la încoronare, pe treptele Bisericii Evanghelice din Sibiu.

Revenind la mănăstire, după cum ziceam, vremurile nu au fost prietenoase cu micul lăcaș de cult. Acast a fost de cel puțin patru ori incendiat. În ziua de 20 aprilie 1961 arde pentru ultima oară Schitul Peștera Ialomiței.

Trec încă 30 de ani și în 1993 s-a construit o nouă biserică, iar la intrarea în peșteră, un grup de chilii.

Astăzi, dacă vreți să intrați în Peștera Ialomiței veți trece, fie că vreți, fie că nu vreți, prin curtea mănăstirii. În cadrul complexului mănăstiresc găsim și un foișor construit în mijlocul unui mic lac cu păstrăvi.

Drumul trece pe la noul complex mănăstiresc și urmează o alee cu trepte, urcușuri și coborâșuri, alee care ne duce sub stâncile semețe ale Bucegilor. În acel frumos loc găsim vechea biserică și tot pe acolo se intră și în peșteră.

Locația este de o frumusețe deosebită. Privirile vă vor fi încântate de frumusețea stâncilor și verdeața brazilor dimprejur. Pârâul care iese din peșteră trece pe lângă mănăstire și chiar lângă ea avem câteva cascade.

Fiindcă avem o țară frumoasă și cu multe povești atât de interesante, vă invit la drum, un drum liber și bun!

PS: Mulțumesc pentru fotografii lui Petre Dordea.

Am ajuns din nou la Mănăstirea Peștera Ialomiței cu ocazia evenimentului „Conferința Națională Promovarea potențialului turistic al Județului Dâmbovița„. Organizator: Asociaţia Academică de Cercetare în Turism şi Servicii „CACTUS”. Beneficiar: CJ Dâmbovița.

Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)