Buzăul de nord ascunde adevărate bijuterii, din păcate foarte puțin cunoscute, și la fel de rar vizitate. Și ca povestea să fie completă, drumurile și traseele deseori nemarcate ori accidentate nu ne ajută. Un obiectiv foarte interesant din Țara Buzăului este la marginea satului Ulmet din comuna Bozioru: Babele de la Ulmet. Citiți mai departe și veți afla ce sunt și informații proaspede despre cum ajungeți la ei, iar cei cu aparate GPS găsiți și link-ul cu traseul, alături de câteva puncte marcate de mine.

Babele noastre sunt un grup de câțiva trovanți rămași suspendați în poziții ciudate. Trovanții sunt numiți popular și “pietrele vii” și sunt pietre considerate pe vremuri magice datorită formelor acestora. În general au forme rotunjite, uneori sferice, și s-au dezvoltat în nisipul de pe fundul mării Paratethys care exista cândva și pe teritoriul României. Fiindcă ele „cresc” (de fapt la trecut, au „crescut”) concentric, au fost confundați cu ouă de dinozauri sau chiar cu OZN-uri.

Mă simt dator să fac o completare: mulți cred că sunt pietre care „cresc” și în prezent. Acest lucru este cât se poate de fals, s-au format (adică la timpul trecut) în urma unui îndelung proces geologic, în pământ, la presiune.

Trovanți la Ulmet (Bozioru)
Trovanți la Ulmet (Bozioru)
Trovanți la Ulmet (Bozioru)
Trovanți la Ulmet (Bozioru)
Trovanți la Ulmet (Bozioru)
Trovanți la Ulmet (Bozioru)
OZN?
OZN?

La Ulmet, trovanții sunt (mult) mai masivi decât cei de la Muzeul Trovanților din Costești, Vâlcea, iar felul în care o parte dintre ei au rămas suspendați pe vârful dealului, într-un punct de belvedere asupra întregii văi, le-a dat numele de Babele de la Ulmet.

Babele de la Ulmet
Babele de la Ulmet
Babele de la Ulmet
Babele de la Ulmet
Scaunul de la Ulmet
Scaunul de la Ulmet
Toboganul
Toboganul
Toboganul
Toboganul
Prin Tobogan
Prin Tobogan
Babele, din spate
Babele, din spate
Babele de la Ulmet (Bozioru)
Babele de la Ulmet (Bozioru)

Ținând cont că în jurul unui punct se depun cam 4-5 centimetri de material în 1200 de ani, tragem o concluzie rapidă că Babele noastre s-au format de-a lungul a câtorva zeci/sute de mii de ani.

Trebuie să vă dau câteva indicații, lipsa indicatoarelor poate face mai grea găsirea lor:
Pentru a merge la trovanții din Ulmet trebuie să mergeți prin Buzău pe drumul de Brașov, DN10, până la Măgura, iar de acolo faceți dreapta prin Pârscov și urmați indicatoarele de Bozioru. În total, din Buzău până la Ulmet sunt 45 de kilometri, iar de la Vulcanii Noroioși sunt 35 de kilometri. Înainte de Bozioru, fiți atenți la indicatorul spre Ulmet, la stânga. După un kilometru și jumătate de drum de țară veți fi ajuns în satul Ulmet.
Îl traversați și la ieșirea din sat, cât mai aproape de locul unde găsiți o fântână, în caz că sunteți cu mașina, puteți parca.

Pentru a vă ușura viața, vă pun la dispoziție track-ul GPS cu punctele marcate. Nu îl veți mai găsi nicăieri! Folosiți-l și va fi foarte simplu să îi găsiți. Descarcă traseul spre Babele Ulmet (Bozioru) în format interschimbabil GPX (în Firefox faceți click dreapta și apoi Save link as).

Au trecut mulți ani de când nu am mai văzut boi la jug. Ei bine, aici parcă m-am întors în timp:

Car cu boi
Car cu boi

Car cu boi
Car cu boi

La drum am găsit un ghid voinic. Georgian ne-a auzit întrebând drumul spre „babe”, ne-a ieșit în cale și ne-a însoțit pe parcursul întregului traseu. Să tot ai ghid ca el! :)

Un măgar simpatic
Un măgar simpatic

Fântână în drum spre Babele de la Ulmet
Fântână în drum spre Babele de la Ulmet

Mai departe se poate continua doar la pas, dar cineva binevoitor a pus trei indicatoare din lemn care ne vor duce ușor la Babele din Ulmet. Țineți minte ca punct de reper și această salcie bătrână:

Salcie bătrână
Salcie bătrână

Indicator spre Babele (Ulmet)
Indicator spre Babele (Ulmet)

Până să urcăm, vom găsi și alți trovanți:

În drum spre Babele (Ulmet)
În drum spre Babele (Ulmet)

În drum spre Babele
În drum spre Babele

Apoi cărarea ce urcă dealul vă va conduce fix la Babe. Formațiunile au denumiri date de localnici, așa că vom găsi “Scaunul”, dar și “Toboganul”. Cei mai mici vor putea intra prin scobitura de la Tobogan. Prezența lor este spectaculoasă și neașteptată pe vârful unui deal. Faceți poze, dar lăsați-i exact așa cum i-ați găsit, doar așa ne vom putea bucura de ei cât mai mult timp.

Babele nu sunt singurii trovanți de la Ulmet. În 5-10 minute, urmând poteca spre vârful dealului, veți ajunge la Coloane, o altă formațiune cu trovanți. Bucățile din coloane sunt numite popular Caseta, Binoclul, cele Cinci Casetofoane, și Microfonul. Numele nu sunt întâmplătoare, există o oarecare asemănare a pietrelor cu aceste obiecte.

Urmărește săgeata spre Coloane
Urmărește săgeata spre Coloane

Trovanți spre Coloane
Trovanți spre Coloane
Microfonul de la Ulmet
Microfonul de la Ulmet
Caseta
Caseta
Binoclul de la Ulmet
Binoclul de la Ulmet
Casetofoanele de la Ulmet
Casetofoanele de la Ulmet
Trovanți la Ulmet (Bozioru)
Trovanți la Ulmet (Bozioru)

Pentru întoarcere reveniți la cărarea de la Babe, sau, puteți coborî prin talvegul din pădure. Negreșit veți ajunge la aceeași salcie bătrână și la fântâna la care ați găsit primul indicator.

Pentru curioși, o panoramă 3D este aici.

În final am un ultim sfat: mergeți în Țara Buzăului înarmați cu răbdare și cu dorința de a trăi câteva zile de liniște. Aici nu prea veți găsi semnal la telefonul celular, drumurile sunt provocatoare, dar priveliștea este fantastică, iar locurile sunt puțin cunoscute și foarte interesante.

Iar dacă ați ajuns acolo, sunt curios cum ați văzut voi acele meleaguri pline de legende…

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)
Cuvinte cheie: , , , .Articol scris de Florin Arjocu (fondator): vezi detalii despre autor.

27 gânduri despre “Babele de la Ulmet, trovanții din Bozioru, Buzău

  1. M-am intors in timp o data ce am vazut poza aceia cu carul cu boi! Superb si extrem de inspirat sa adaugi la articol!

    Răspunde
  2. Intentionez sa realizez o excursie in zona si voi merge cu un microbuz. Drumul de la Parscov la Ulmet este asfaltat sau e drum forestier?

    Răspunde
    • E drum de țară strâmt și prost, pietros la urcuș. Cu microbuzul cred că e practicabil, dar cu ceva mai mare de-atât nu cred, podul pe care o să îl treceți e cam mic.

      Răspunde
  3. Salut. Cam cat dureaza traseul per pedes pana la Babe si inapoi, de la fantana ? Pot ajunge la Babe cu bicicleta, sau pe langa ea ? In caz ca nu gasesc unde sa o las in sat ? Multumesc.

    Răspunde
    • Nu mai mult de jumătate de oră, în funcție de cât de repede mergi. Se urcă pe cărare, presupunând că ai experiență offroad, eu zic că poți merge pe bicicletă. Dacă e vreun obstacol, cum era un trunchi de copac căzut, ocolești pe jos și continui pe bicicletă. Drumul face o buclă: prin stânga sunt indicatoare artizanale și ajungi direct la Babele de la Ulmet, prin dreapta urci prin pădure pe la alte formațiuni, iar sus, pe coama dealului, la stânga vei ajunge la Babe; eu recomand să mergi direct la Babe și să cobori prin pădure.

      Răspunde
  4. Salut,

    te rog sa imi lasi si mie coordonatele GPS pentru locul unde sunt Pietrele Vii, nu pot sa deschid fisierul atasat de tine!

    ms anticipat

    Răspunde
    • Bună Alex,

      Coordonatele GPS de la Babele de la Ulmet are trebui să fie acestea: 45.36864853N, 26.46466637E.

      Asta dacă te referi la ele prin „Pietrele Vii”, nu de alta, dar nu sunt deloc vii și nici nu cresc, sunt niște… bolovani la urma urmei. Niște bolovani mai speciali :)

      Răspunde
  5. Buna ziua!
    Tot drumul de la Magura la Ulmet e foarte prost?Am putea merge cu un Ford Fusion(e putin mai inalt decit un autoturism obisnuit)?

    Răspunde
  6. Salut,

    Vizitat, parțial, astazi. Revin când se lungește ziua :-D, e fermecătoare zona.
    Drumul de la Magura la Ulmet este ok, aprox 1/2 de ora. O parte este reabilitată, o parte este în lucru (posibil canalizare), dar se circulă decent. Asfaltul este vălurit și cariat, dar nu sunt cratere.
    Prin Ulmet se merge pe pietriș până la drumul spre „babe”. Dacă este uscat nu ar trebui să fie probleme, pentru o mașină normală. În cazul meu, Fabia.

    Răspunde
    • Eu zic că dacă urmați îndeaproape indicațiile din articol veți găsi trovanții din Buzău (Babele de la Ulmet) fără probleme. Mai întrebați în sat dacă simțiți nevoia, toți localnicii știu unde sunt.

      Răspunde
  7. Am fost acum cateva zile drumul f bun nou pana aproape de bozioru apoi se merge ma incet dar cand faci stanga pt trovanti e drum cu pietre si curbe cu dif de nivel dar incet si cu grija se ajunge cu orice masina.

    Răspunde
    • Așa este, se poate ajunge cu aproape orice mașină, dar cu grijă. Pe alocuri e strâmt drumul și trebuie dat prioritate celor care urcă. Poate cândva îi scoate din noroi primăria sau CJ și pe oamenii de acolo, dar oricum, merită micul efort.

      Răspunde

Spune-ți părerea!

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong> 

necesar

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.