Geamia Gazi Ali Pașa sau Moscheea din Babadag

Plecat într-o excursie de o zi, am ajuns din nou prin nordul Dobrogei iar în continuare vă invit în micul oraș dobrogean, Babadag. Numele localității vine de la două cuvinte turcești: în turcă, baba înseamnă tată, iar dag înseamnă munte, localitatea fiind muntele lui Baba.

Ca să fie mai aproape de Imperiul Rus și să poată coordona mai bine mișcarea militară, otomanii mutaseră la Babadag reședința pașei, a generalului oștirii. Temutul Gazi Ali Pașa, va ordona ridicarea unei frumoase moschei, Geamia Gazi Ali Pașa / Gazî Ali Pașa (Moscheea din Babadag).

Citește mai departe

Share and Enjoy !

0Shares
0 0
Piața Ovidiu, vedere din minaretul Moscheii Carol I

Vara mergem la mare, fie ea cea Neagră sau altele mai albastre. Pentru călătorul care ajunge pe litoralul românesc, Constanța ar putea fi o atracție pentru cel puțin câteva ore. Este locul unde veți găsi clipe de relaxare printre ruine antice, monumente lăsate în urmă de generațiile trecute. Eu am fost alaltăieri prin Constanța și vă invitat la o plimbare de trei ore în vechiul Tomis. Vreau să vă demonstrez că aveți ce vedea în Constanța, orașul oferă mai multe decât ați crede!
Citește mai departe

Share and Enjoy !

0Shares
0 0