Fiindcă timpul trece și noi am crescut odată cu trecerea lui, am ajuns iarăși la momentul de a ne schimba „hainele”.
De astăzi, DrumLiber.ro are o interfață nouă, sper eu una mai plăcută și mai ușor de folosit. Am încercat să aduc un aer proaspăt, modern, care să fie compatibil și cu telefoanele deștepte din prezent. Citește mai departe →
Fiindcă în România s-au făcut investiții în domeniile de schi (și chiar vom avea și un eveniment frumos despre care veți putea citi aici în curând), publicăm informațiile actuale cu noile hărți ale pârtiilor de schi din România, așa cum arată ele în sezonul de schi 2012/2013. Articolul din 2011 și actualizat în 2012 poate fi folosit ca referință; îl găsiți aici.
Buni și dragi vizitatori, cei care ne urmăriți pe Facebook știți că pe lângă prezența săptămânală la emisiunea de la Radio România Actualități (la emisiunea Ca Pe Roate – acolo propunem un obiectiv turistic din România, săptămânal), mai nou scriu și într-o nouă revistă de turism – Elixir Travel.
Evident, specialitatea casei este România :)
Cum e revista?
Puteți spune că sunt subiectiv, dar eu cred că în momentul de față este cea mai bună revistă românească de turism. De ce? Pentru că aici chiar ai ce citi. Ai articole lungi, scurte, sfaturi, idei de călătorie. Toate asortate cu poze frumoase și o grafică modernă, plăcută. Conținutul este adunat de la oameni care au călătorit foarte mult ori care sunt specialiști pe ramura lor conexă turismului, tineri (măcar la spirit) care au ce împărtăși cu cititorii. Dintre colegii de redacție, îi amintesc pe cei care au prins primul număr: Răzvan Marc, Cezar Dumitru, Roxana Farca, Răzvan Pascu, Simona Neață, Cătălin Alionte, Cosmin Tudoran, Costin&Cristina Staicu, Vasilica Maria Magalina. Cum sună lista?
Ieri am fost la un frumos eveniment – Webstock 2012 – cel mai important eveniment dedicat social media din România. În cadrul concursului Webstock Awards am participat cu site-ul cu obiective turistice lansat de ziua națională, obiectiveturistice.drumliber.ro în cadrul rubricii Utility.
Pozele pe scena Webstock ni le-a făcut Sorin Rusi:
După recentele întâmplări de la Aeroportul Otopeni și vizita făcută azi la Gara de Nord, cu ocazia sosirii Orient Express-ului, vă propun un articol în care voi vorbi despre două din porțile de intrare în București, capitala țării noastre. Cei mai mulți turiști străini fac cunoștință cu România prin intermediul Aeroportului Internațional „Henri Coandă” București (Aeroportul Internațional Otopeni) sau al Gării de Nord din București (București Nord Grupa A). Aici iau naștere primele impresii despre țara noastră și despre București.
Conform statisticilor, din 7.611.124 turiști sosiți în România în cursul anului 2011, 24% dintre aceștia au venit cu trenul sau cu avionul (3.4% cu trenul, iar aproape 20% cu avionul), iar la plecări, avionul singur a fost alegerea a 25% dintre turiștii români. Cu tot cu români și cu zborurile internet, într-un an, la Otopeni aterizează cam cinci milioane de oameni. Cifrele sunt rezonabile comparând ceea ce oferim în acest moment, dar cum ne dorim turism sustenabil și profitabil, cu siguranță trebuie să îmbunătățim și tot ce ține de confortul și plăcerea turistului, străin sau autohton. Citește mai departe →
În acest articol, cu nuanțe puțin tehnice, vreau să vă prezint detalii de culise din activitatea echipei de cartografi – map makers, ce pun România pe harta Google; sunt tineri, români, ambițioși și lucrează voluntar, cu multă pasiune. Despre aplicația cu care fac asta și despre realizările lor ați putut citi și în interviul cu Radu Ioniță și Cătălin Strătilă, publicat de Florin, în articolul „Oamenii care dezvoltă România pe hărțile Google Maps”. De data aceasta, relatările vin după o zi de training cu exemple și exerciții practice.
Salutare lume bună, poate unii ați văzut, alții nu. Alaltăieri am filmat reportajul despre Couchsurfing, iar aseară am fost la știrile PRO TV. Le-am făcut legătura și cu Levente, cel pe care l-am cunoscut la evenimentul nomadic.ro.
Apropo, filmarea a prins magneții de pe frigiderul lui Răzvan :)
Iată compilația: Update: Între timp, ProTV-ul și-a șters mult conținut din site. Poate l-a mutat pe voyo, n-am idee, dar asta face ca filmul de mai jos să nu mai funcționeze.