Delta_1

În următoarele rânduri te vom duce pe tărâmul mitic de la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.

Cauți un loc de vacanță în care să simți copleșitor bâzâitul țânțarilor? Te-ai săturat de mașină, magazine, Mac, Coke, mall și alte cuvinte monosilabice care îți fac viața simplistă? Vrei natură și liniște? Ești sigur că vrei liniște?

Cumpănind că am pierdut după paragraful anterior grătargiii, turiștii de oraș care se mută cu tot cu sistemul stereo în natură și alte exemplare de neam prost care s-ar putea să fi eșuat pe aici continuăm.

Există un loc în România unde naturii i se respectă drepturile care i se cuvin. Mai jos puteți citi observații, pe alocuri subiective, din cele câteva zile petrecute în Sfântu Gheorghe și Rezervația Delta Dunării.

Înainte să ajungem în Tulcea am fost avertizați de felul rapace prin care luntrașii racolează clienți. Chiar și așa am fost surprins de abordare! În timp ce căutam drumul spre nava care avea să ne ducă în Sfântu Gheorghe, un individ apare din spate și îi spune interlocutorului meu: lasă, mă descurc eu cu domnul. Ochii ageri ai pescarului au ginit turistul îmbrăcat în bronz uniform, șlapi și ochelari de soare. Prețul a fost îndeajuns pentru a decide finalul inopinatei conversații: 400 de euro pentru o plimbare pe canalul Sfântu Gheorghe, cu intrare în rezervație, și înapoi în Tulcea în aceași zi. De ce am sta peste noapte?

Delta_2

Drumul de aproximativ cinci ore până în localitatea Sfântu Gheorghe ne-a dat destul timp de odihnă după căratul bagajelor din parcare până la navă. În timp ce Navrom-ul trândăvea cei 120 de km – la o viteză de trei ori cea a unui înotător olimpic – în amonte și în aval pe brațul Dunării sprintau cei ce și-au permis călătoria cu barca.

Ajunși în localitate, pentru prima dată știam bine ce avem de făcut. Campingul a fost ales grație unei perseverențe 2.0. De departe unul dintre cele mai frumoase locuri în care am înnoptat. Echipat cu toate facilitățile, campingul găzduia turiști obișnuiți cu servicii oferite ireproșabil, iar asta se reflecta în curățenia și opțiunile extra-cazare: diverse meniuri – da, și pentru vegetarieni – toalete curate, proiecții de film și un concert folk.

Delta_3

Delta_4

Imediat ce am început să ne bucurăm de vacanța în Sfântu Gheorghe am realizat forța activităților turistice pe care localnicii le oferă. De enumerat:

– deși superba plajă la Marea Neagră era la 20 de minute de mers, Trocariciul e plin ochi. Trocariciul e un tractor cu două remorci pentru cei care cred că mersul pe jos e desuet, pentru cei care vor să evite nisipul fin ce îți dă o senzație de plutire, pentru cei ce nu au chef.

– ce înseamnă o plimbare în Deltă fără o plimbare cu barca? Așa ne gândeam și noi. Au început căutările, iar localnicii fac toată munca pentru tine. Anunțurile făcute de mână te agață pe plajă, pe drum, în port, de pe stâlpi etc. Tot ce trebuie să faci este să suni și să agreezi ora pentru vizitare. Important de amintit aici este că există luntrași care oferă pe lângă plimbarea cu barca și explicații despre flora și fauna întâlnite. Am avut norocul să alegem un tânăr care știa totul despre plante și păsări, iar prețul este același. O plimbare pe canalele înguste unde poți vedea la doar câțiva metri cormorani, egrete, lebede și pelicani durează între două ore jumate și trei ore. Prețul, în jurul a 30 de lei.

Delta_5

Delta_6

Delta_7

– localnicii oferă mese tradiționale pe lângă condiții excelente de cazare. Zis și făcut. După ce ne-am exprimat dorința de a gusta mâncarea localnicilor din Sfântu unui sătean, am fost localizați. Săteanul și-a exprimat regretul că nu ne-am întâlnit mai devereme. Cina soției era deja ocupată de alți turiști. Soția și-a sunat o prietenă. Prietena l-a sunat pe sătean. Ora cinei a fost stabilită. Acontul a fost dat. Rețeaua și-a dovedit eficiența. Cina de pește pe care am savurat-o în Deltă a fost atât de bună încât a facut să existe din nou o relație de prietenie între mine și mâncărurile de pește cu gust de pește!

Am lăsat crema experienței în Sfântu pentru la sfărșit sfârșit. Plaja la mare este absolut superbă. Este îndeajuns de încăpătoare pentru a nu te simți înghesuit, iar nisipul fin te urmărește de la ieșirea din mare până în centrul localității. Poți să alegi să ai parte de aglomerație și muzică sau poți să te bucuri de liniște și lumea bună. Câteva zile în Delta Dunării mi-au făcut poftă de mai mult. Vreau să obișnuiesc să merg în Deltă în fiecare an.

Delta_8

Drumul la întoarcere este o altă poveste. Navrom-ul circulă o dată la două zile, iar transportul particular circulă ad usum. Există orare și tarife în port – rolul lor este informativ, iar când ceva se schimbă lucrurile capătă o taină pe care o pătrund cei cu multă răbdare și credit pe mobil. O cursă particulară – racheta – are puțini pasageri? Cursa se anulează până când se umple. S-a stricat racheta? O alta poate îi va lua locul. Altfel, de ce nu ai mai sta o zi în acest paradis la Marea Neagră?

Delta_9

După excursia în Sfântu Gheorghe cred ca Delta Dunării poate fi vârful de lance al turismului în România. Cu o undă de eco-egoism, aș prefera să rămână o destinație pentru cei ce apreciază natura în favoarea unor facilități luxoase pe care le pot găsi din plin pe celălalt litoral al României.

Adrian Dobre

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)

Un gând scris despre “Sfântu Gheorghe – Marea Neagră în Deltă, un altfel de litoral românesc

  1. Am fost cazati la Green Village si nu putem spune ca am fost foarte multumiti,in schimb am dat peste un localnic de treaba care ne-a plimbat cu barca prin toata zona si am fost foarte norocosi ca acesta are o sotie care gateste traditional extraordinar.In urmatorii ani am mers doar la el si ne-am cazat,intr-o casa traditionala si doamna Lucica ne-a desfatat cu multe retete delicioase.Pe nea Tache il puteti gasi la pontonul de la Green Village are si nr de tel. +40752355641.Abia asteptam sa mergem din nou.

    Răspunde

Spune-ți părerea!

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong> 

necesar

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.