O fetita merge cu parintii ei pe stradutele inguste si pline de pietris din Sighisoara. La un moment dat, se impiedica si cade. Incepe sa planga, iar plansul ei se aude de departe. Parintii nu stiu ce sa-i mai faca. De pe o veranda din lemn iese o doamna imbracata in straie medievale si ii zice: „Uite ce haine mi-a dat zana cea buna daca am fost cuminte si n-am plans.” Fetita uita de durere si priveste uimita la rochia ciudata a femeii. Se imprietenesc pe loc si fetita tot revine cu parintii ei in acel loc.
Pe doamna o cheama Gabi si se ocupa de „Casa cositorarilor„. Are un accent greu de localizat si un farmec aparte. E imbracata intr-o rochie cu iz medieval si te serveste cu zambetul pe buze. Iar tu nu poti decat sa raspunzi cu acelasi zambet atunci cand gusti cafelele aromate si prajiturile delicioase facute in casa.
Am poposit pe terasa din fata casei Cositorarilor dupa o plimbare pe stradutele linistite ale cetatii din Sighisoara. Am ajuns in oras intr-o sambata, spre inserat. Era trecut de 6 cand am urcat scarile ce duceau spre Turnul cu Ceas.
Mi-ar fi placut sa-l pot vizita, mai ales pentru Camera de tortura – mica inchisoare medievala unde poti vedea lanturile cu care erau legati nelegiutii, jugul de tortura si alte obiecte specifice unui astfel de loc. Din pacate era inchis.
Asa ca m-am multumit sa ii admir acoperisul si orologiul cu figurinele pline de semnificatii astronomice si astrologice. Sapte la numar, ele intruchipeaza zeii patroni ai fiecarei zile din saptamana: Artemis (Luni), Ares (Marti), Hermes (Miercuri), Zeus (Joi), Afrodita (Vineri), Saturn (Sambata) si Helios (Duminica).
Depasind Turnul cu Ceas am dat de multe magazine cu suveniruri si de un punct de informare turistica de unde se puteau inchiria biciclete. Mi-am promis mie ca data viitoare cand o sa ajung aici pentru mai mult de cateva ore o sa inchiriez o bicicleta si o sa strabat intreaga cetate cu ea.
Inevitabil am ajuns si la Scara Scolarilor. Ma intreb cum era pentru saracii copii sa urce in fiecare dimineata 300 de trepte pentru a ajunge in Scoala de pe deal. Acum sunt numai 175 si-ti iese limba de-un cot pana ajungi sus.
Cele 2 ceasuri petrecute in cetate au trecut foarte repede si, mai ales, placut. Mi-a parut rau sa plec de acolo, insa drumul pana la Bucuresti nu e tocmai scurt sau usor. La plecare mi-am zis pentru a nu stiu cata oara ca o sa raspund „prezent” la festival si o sa vad orasul imbracat in haine de sarbatoare. Abia astept!
Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)