În urmă cu o săptămână și ceva am fost invitat alături de oameni de presă, de la agenții de turism și alți bloggeri de turism într-un infotur (turistic) în județul Mehedinți. Evenimentul marca lansarea ediției de Mehedinți a revistei Force Turism.
Pentru cei curioși, cam așa arată traseul parcurs de noi (lipsesc doar unele drumuri locale prin Severin/Clisura Dunării) de la plecarea din București până la sosirea în aceeași zgomotoasă capitală, aproape trei zile mai târziu :)
Era o dimineață de marți când la ora 7.15 trebuia să fim cu toții la dealul Mitropoliei pentru a ne îmbarca în autocarul ce urma să ne ducă spre plaiurile oltenești ale județului Mehedinți. Unii mai matinali ca alții, eu printre cei care au somnul dulce dimineața și ajung cu 1 minut înainte de termen. Așa cum pățesc în perioada asta, aflu și de data aceasta că alții sunt mai comozi decât mine (na!) și trebuie să așteptăm o vreme până ne strângem cu toții. Șapte și patruzeci, autocarul pleacă iar Bucureștiul agitat ne acompaniază cu zumzetul său pe drumul de plecare.
Aveam să fiu vecin de scaun cu Răzvan Pascu, iar pe scaunul din față era Cezar. Noi trei tocmai ne-am întors de la Moeciul de Jos unde am participat la un alt eveniment turistic mișto. Pe lângă noi, din mediul online mai erau doar Petre și George de la InfoTravel România, parteneri ai evenimentului.
Programul pe ziua de marți avea să cuprindă un prânz rapid, apoi conferința de presă la Consiliul Județean Mehedinți (partener în eveniment) (adică lansare efectivă a revistei), iar până spre seară vom fi vizitat Drobeta cu al său Palat de Cultură „Teodor Costescu”, Cetatea Medievală a Severinului, Muzeul Regiunii Porților de Fier și tot acolo, castrul roman cu piciorul podului lui Apolodor din Damasc. Dar până atunci, mai urmau 340 de kilometri, povești, voie bună și în pauzele dintre povesti, un strop de plictiseală.
Popas la Albota – cam neîngrijit locul:
Am trecut prin Strehaia cu ale sale „palate” țigănești și un loc de liniște și pace – Mănăstirea Strehaia despre care ne-a povestit Irina acum ceva timp.
Unde am luat prânzul, după o schimbare a planurilor:
Din timpul conferinței de presă ținută la CJ Mehedinți:
Am putut confirma că orașul este pe un drum bun, la fel probabil și județul. Aleșii locali sau județeni se laudă cu proiecte de infrastructură și restaurări, de altfel unele dintre ele aveam să le vedem și noi ceva mai târziu.
Cel mai important proiect ar urma să fie transformarea Insulei Șimian într-un obiectiv turistic important. Probabil știți din documentarul de aici că pe Șimian a fost mutată cetatea medievală de pe Ada Kaleh, minunatul paradis fiscal româno-turcesc de pe Dunăre, insulă care acum este sub apele fluviului. Vă recomand cu căldură documentarul, acolo puteți vedea cum arăta insula-cetate înainte de construirea barajului de la Porțile de Fier 1, ce s-a întâmplat cu locuitorii sau cu istoria acelor locuri minunate, dar din păcate dispărute.
Plan de lucrări pe Insula Șimian:
Proiectul este limitat la mai putin de o treime din suprafața insulei, se pare că cea mai mare parte din Insula Șimian a fost retrocedată. Probabil face parte dintre minunile ascunse ale birocrației românești din anii ’90-2000, nu comentăm. Partea bună e că dacă găsesc fondurile pentru a implementa proiectul, vor încerca să forțeze proprietarii să se alinieze strategiei de dezvoltare si planului urbanistic al insulei, deci e posibil să iasă totuși o chestie faină.
Arome de dulciuri turcești și de tutun tradițional se simțeau de pe malul românesc al Dunării.
Pe când oamenii de vază din Mehedinți prezentau proiectul, comentam cu Cezar despre ce ne-ar plăcea nouă să vedem pe noua Ada Kaleh: un oraș islamic cu tarabe de la care să poți cumpăra dulciuri turcești, un loc unde să simți aerul de altădată cu iz oriental. Turistul din noi nu caută locuri ca oricare altele din Europa, ci locuri neobișnuite, care ies în evidență și nu seamănă cu nimic altceva. Iar un vechi Istanbul pe o insulă a Dunării ar fi cu siguranță un loc pe care l-aș vizita. Iar și iar.
Cine spune că nu mai există Ada Kaleh?
Traian este cel care a pus pe hartă Drobeta, așa că are un monument dedicat. Mai încolo este și cel al lui Decebal.
Norocoșii am prins în poze și fântâna cinetică din Drobeta, una dintre puținele din România (alta e în Reșița în care am copilărit eu). Aceasta funcționa special pentru noi, iar imediat după ce am trecut de ea, fântâna a fost oprită.
Palatul „Teodor Costescu” este în plină restaurare iar exteriorul arată deja foarte bine. Sus, în acel triunghi, este simbolul clădirii, o albină. Păcat că în poze nu se vede prea bine.
În triunghiul de mai jos ar trebui să fie albina:
Am ajuns la Cetatea Medievală, care se vrea a fi amenajată și integrată într-un plan turistic. Dar cum lucrurile nu puteau fi prea simple, a apărut și o surpriză. Când au început săpăturile au găsit încă 3 rânduri de ziduri de care nu se știa. Și uite cum proiectul va fi refăcut :) Ghidul nostru de o zi în Severin, arheolog, povestește cu mult patos despre fiecare piatră descoperită :)
Apoi am mers la Muzeul Regiunii Porților de Fier, dar nu e prea interesant acum, se lucrează la restaurarea clădirii. Lângă muzeu este castrul roman și pe malul Dunării găsiți piciorul podului lui Apolodor din Damasc, pod construit de romani pentru invazia din anul 105.
În muzeu este macheta la scară redusă a podului roman. O vedeți în colajul meu de la începutul articolului.
Eu am fost la acest muzeu acum câțiva ani și am rămas cu gustul amar al unui muzeu prăfuit. Mă bucur că se restaurează acum, iar la sfârșitul anului 2013 va fi ca nou-nouț.
Cazarea a fost la Hotel Flora în camere mișto, dar despre cazări o să vorbesc mai în detaliu într-un articol separat.
A urmat cina la restarantul OK. Chiar a fost faină. Am avut muzică live și cei mai curajoși ne-am încumetat la o sârbă :) Doamna Gheorghița la cei 71 de ani a fost mai sprintenă și curajoasă decât toate fetele la un loc. :) Mâncarea bună, chelneri prietenoși și spațiu suficient. Păcat că se simțea ceva iz de tutun, că localul e fain.
A fost o primă zi plină, așa că vom dormi neîntorși lângă lacul cu broscoi de la Hotel Flora.
Moș Ene vine și ne apasă genele. Somn ușor!
A doua zi se anunța ploaie, viscol, furtună, taifun. Nici chiar așa, dar se auzea că va fi vreme urâtă în timpul croazierei noastre pe Dunăre. Până la croazieră mai aveam de vizitat pensiunea și hotelul Clipa din Severin. Ce să faci, dă, urcă, fă din balcon poze cu Pascu :p apoi uită-l pe Pascu acolo. Da, s-a întâmplat și asta :D
Ne-am nimerit fix când urma să înceapă lansarea unui proiect turistic: „Moștenirea culturală – forma supremă a identității naționale”. Proiectul este făcut de Episcopia Severinului și pe când venea mai marele bisericii locale, ce să vezi? Soțul unei verișoare e și el în alai. Ce-i drept e că la cât de repede s-au întâmplat lucrurile, nu sunt sigur că m-a recunoscut :D
Vedere din Pensiunea Clipa. Răzvan Pascu e jos (tricou roșu). Și tot jos va fi și după ce noi plecăm cu autocarul :D. Scuze, chiar eram preocupat cu alte chestii și nu am băgăt de seamă când am plecat. Nu vă faceți griji, totul a durat cam 2-3 minute. Momentul acesta a creat obiceiul de a întreba la fiecare plecare de pe loc: „Răzvan este?” :D
În graba momentului nu am mai ajuns la Turnul cu apă (Castelul cu apă din Severin), nici la Mănăstirea Vodița (zică-se că ar fi prima mănăstire ortodoxă din Țara Românească, întemeiată de Nicodim, înainte ca acesta să ajungă la Tismana) și nici la insula Șimian :(
Fuga, fuga, că pleacă vaporașul
Pe vapor cu noi! Următoarele ore le petrecem pe liniștita Dunăre. Tot acolo luăm și prânzul. O călătorie frumoasă, cu ieșiri la aer printre stropii răzleți ce cădeau peste noi. O să detaliez subiectul într-un articol separat :)
Am fost dezamăgit să îi văd mustața lui Decebal „ajustată” :(
Traseul a fost cel clasic, de la Orșova până la Cazanele Mari și înapoi. Pentru mulți din grupul nostru a fost o premieră.
A urmat o serie de vizite la câteva pensiuni din zonă: Melba, Septembrie, Danubia si Ancora. Toate sunt faine, dar din punctul meu de vedere (și se pare că nu doar al meu), cea la care am stat, Septembrie, e cea mai mișto. O să vă zic mai multe într-un alt articol când voi povesti despre tot felul de cazări în acea zonă frumoasă de Românie :)
Recepția de la Ancora (interviu cu domnul director):
Fluturii de pe pereții de la Pensiunea Danubia:
În turnul din depărtare avem jacuzzi la înățime :)
Asta am văzut eu dimineața când m-am trezit (Pensiunea Septembrie):
Pensiunea Melba – lângă cazanele mari:
Între ele am făcut oprire și la Mraconia și statuia lui Decebal pe stâncă. După cum ziceam, mustața și nasul i-au fost ajustate, puteau măcar folosi aceeași culoare ca a stâncii.
Mănăstirea Mraconia este într-un loc deosebit și ar putea fi un punct de atracție. Dar bine că facem biserici de sute de milioane de euro și nu le construim/renovam/reparăm pe cele interesante (vezi cele 3 tipuri de tablă de pe acoperiș):
Tot acolo ne-am făcut poze în stilul binecunoscut „poză cu io la…” (munte, mare, etc.):
Cina a fost lungă, de parcă ar fi fost Cina cea de Taină. Am avut musafiri pe domnul președinte al CJ Mehedinți și un prieten de-al lui. Discuțiile și ideile despre viitoare evenimente au întins cina până aproape de ora 2 noaptea :)
Așa dimineți să tot ai. Cred că îmi veți da dreptate :)
Ultima zi a turului tocmai începea. Trebuie să recunosc că pentru mine trezirile la ora șapte dimineața nu mai sunt o obișnuință, iar cele 3 zile au fost crunte din punctul acesta de vedere. Dar ce nu face omul pentru o excursie serioasă prin ale țării locuri faine? :)
Laptele cald de la micul dejun aluneca mai bine decât aș fi crezut. Iar soarele era peste tot. Foarte faină senzația…
Autocarul repede vine să ne strângă (am fost împărțiți la cele patru pensiuni pe care le-am vizitat) și hai la mănăstire, tocmai sus pe Dealul Moșului! Și este mănăstire de maici :p
Dar nu dăm noi fetele la mănăstire așa ușor, mai ales că aflăm că la Mănăstirea Sfânta Ana din Orșova a fost restaurant și birt pe vremea răposatului. Deși am mai fost acolo de câteva ori, pe asta nu o știam. Mănăstirea este ctitorită de Pamfil Șeicaru, faimos ziarist (a fondat Curentul) și parlamentar în perioada interbelică.
Ghidul pe ziua respectivă confirmă că se țineau chefuri „grele” la cârciuma de la mănăstire. De acolo de sus ai priveliște superbă asupra Dunării:
Mănăstire cu ștaif, vezi clima:
De la Orșova o luăm la roată spre Hidrocentrala Porțile de Fier 1, cea care urma să își arate secretele în fața a 30 de curioși. Eu am mai fost acolo în urmă cu vreo 6-7 ani. Înainte ca o parte din Clisura Dunării să fie inundată de apele lacului de acumulare, cercetatorii au documentat cum au știut ei mai bine acea regiune. Astfel a luat naștere acest muzeu. Am zis că merită un articol separat, în care să postez mai multe poze din interiorul centralei și a muzeului, cu atât mai mult cu cât se împlinesc în curând 40 de ani de la inaugurarea hidrocentralei :)
De acolo ne grăbim să mergem la Ponoare, acolo avem de văzut Podul lui Dumnezeu (podul natural de la Ponoare), lacul Zăton, și mai suntem și așteptați la prânz :) Cred că ne stătea gândul mai mult la mâncare decât la vizite :D
Am constatat că Podul Natural de la Ponoare (Podul lui Dumnezeu) nu mai este așa de natural acum, din cauza traficului greu s-a șubrezit și a fost întărit cu fier beton și ciment. Traficul este deviat pe alt pod din apropiere, iar pe aici nu mai trec decât pietonii și bicicliștii. Sursa.
În spatele scenei cu doi mușchiuloși care țin pe brațe Vacanțele la Țară vedeți podul natural:
Traseul marcat cu triunghi roșu duce la Lacul Zăton și trece pe la Câmpul cu Lapiezuri. Lacul are obiceiul de a se umple doar când e vreme ploioasă, și nu e cazul acum. Ne-am jucat de data aceasta cu Ministerul Dezvoltării Regionale și a Turismului, am pozat câteva flori și am țopăit pe rocile calcaroase – pe lapiezuri.
MDRT, DrumLiber.ro și Imperator Travel:
Prânzul mult așteptat l-am servit în Baia de Aramă (cu ocazia aceasta am aflat că prin oraș trece paralela de 45 de grade, lucru confirmat și cu GPS-ul Garmin din dotare – de fapt trece la câțiva zeci de metri de locul marcat, dar să zicem trebuia pus marcajul la loc vizibil), la un restaurant cu mini-păstrăvărie chiar în spatele băncii pe care stăteam. Mâncare, lăutari, muzică populară și voie bună. Și o sârbă printre cărnuri.
Păstrăvăria din spatele meu, cum stăteam la masă:
O surpriză plăcută – mălai la masă. Nu am mai mâncat așa ceva de muuuuulți ani :)
„La țară înfloresc toți pomii, de la țară vin și domnii…”
După o masă bună (am avut și păstrăv, evident) a urmat salutul de rămas bun și îmbarcarea pentru drumul spre casă. Uite așa s-a întâmplat ca la 11 noaptea să fim înapoi la Mitropolie și să spargem gașca.
Au fost trei zile superbe, un traseu raliu care ne-a obosit, dar mai tare ne-a bucurat. Am apucat să vedem și revedem locuri dragi, să ne cunoaștem puțin iar acum sper să ne vedem curând și la alte evenimente. Mulțumim Beatrice pentru acest tur frumos!
La revedere Mehedinți, ne vedem curând!
Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)
Pingback: Haideti sa stabilim impreuna care sunt cele 7 minuni ale Romaniei !
Sunt in Anglia acum si articolul acesta a fost o retraire a anilor petrecuti in acea zona. Am crescut la Orsova si Dunarea cu acele minuni este unul dintre locurile in care m-am simtit cel mai bine, o minune de loc!
@Alina
Trebuie sa fi fost frumoasa copilaria in acea zona, cu Clisura si Dunarea mereu langa. Mergea si un innot din cand in cand, vara presupun… :)
Anglia, se pare ca avem cativa cititori acolo :) Alti cititori, o familie romana care e in Londra va veni in vara in tara si i-am ajutat in stabilirea traseului prin Romania.
@Lia M.
Cred ca au vrut sa il barbiereasca si l-au taiat :))) Apoi la corectie au aplicat materiale de alte culori :)
Am mai scris si pe alte forumuri ca defileul Dunarii este unul dintre cele mai frumoase locuri din tara noastra, multumesc ca faceti o treaba buna!
Ce i-au facut lui Decebal?
Acum văd mesajul. Ce să îi facă? I-au reparat nasul. Dar ca să fie treaba bună până la capăt, au folosit un ciment de altă culoare/nuanță, să se vadă că au lucrat la bârnăul lui Decebal :))