Cum vine weekend-ul, nu-i așa e că parcă-parcă aveți un dor de ducă? Ei bine, am o sugestie care sigur vă va încânta inimile: ce ziceți de un week-end la Lacul Roșu și Cheile Bicazului?

Ca să fug de căldură eu am pornit la drum săptămâna trecută, iar Lacul Roșu a fost primul obiectiv pe care doream să îl vizitez. Se mai numește și lacul Ghilcoș sau Lacul Ucigașului; elucidăm misterul împreună. ;)

Lacu Roșu este cel mai mare lac de baraj natural din România. S-a format prin surparea unui flanc al Muntelui Ghilcoș în anul 1837 însă la originea sa stau mai multe legende. După surpare, un pârâu s-a blocat și de atunci apa se strânge printre trunchiurile de copaci.

O legendă de-a locului zice așa: stâncile pornite la vale au acoperit un cioban omorându-i atât oile lui, cât și câinele și măgarul. Astfel, de la atât de mult sânge vărsat, apa a căpătat o culoare roșie iar numele lacului a devenit atât Lacul Roșu cât și Lacul Ucigașului.

Lacul Roșu
Lacul Roșu

V-am spus că a fost format prin prăbușirea muntelui Ghilcoș. În limba maghiară “gyilkos” înseamnă “ucigaș”. Culoarea puțin roșiatică vine și de la Pârâul Roșu care se varsă în el și în drumul său, trece peste soluri cu oxizi și hidroxizi de fier. Dacă nu ar fi atâtea aluviuni, s-ar observa mai bine culoarea roșiatică.

Vedere spre lac
Vedere spre lac

O plimbare cu barca pe lac este binevenită, peisajul magnific, aerul curat și soarele vă va însoți în mica aventură.

Micul "port" de la Lacul Roșu
Micul „port” de la Lacul Roșu

E un lac greu accesibil, fiind plin de trunchiuri de copaci care dau un aspect deosebit lacului. Mai rar întâlnești o pădure de brazi care a fost inundată, ca mai apoi să rămână pietrificat trunchiul. În zona amenajată pentru plimbări cu barcă trunchiurile sunt marcate, le poți ocoli foarte ușor.

Și pe voi vă salută cei trei boboci „veseli” care m-au însoțit în mica mea plimbare pe lac:

Bobocii de pe lac
Bobocii de pe lac

 

Am plecat de la lac și am urmat drumul care trece „prin” munte.

Cheile Bicazului sunt ca o poartă între Moldova și Transilvania. Defileul râului Bicaz și cheile formate de acesta sunt impresionante. Privind de sus, mașina noastră cred că era ca o furnică printre pereții verticali stâncoși. Dacă vi se pare ciudat că se vorbește diferit în jurul lacului, să știți că Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș este împărțit între județele Harghita și Neamț.

Cheile Bicazului
Cheile Bicazului

 

Masivele calcaroase din această zonă, asociate cu marne, gresii și diferite tipuri de roci impresionează prin pantele abrupte și stâncile sălbatice ce întretaie zarea.

 

Apele tumultuoase ale Bicazului
Apele tumultuoase ale Bicazului

Râul Bicaz spală valea prin apele sale tumultuoase, reușind în timp să creeze această minunăție a naturii – Cheile Bicazului. Este un afluent al râului Bistrița ce se formează la confluența brațelor Veleșchi și Hăghimaș.

 

Apă și răcoare de munte
Apă și răcoare de munte

Un mic popas în chei o să vă aducă o oază de liniște pe fundalul gălăgiosului râu de munte.

Alpiniști ce se aventurează prin zonă
Alpiniști ce se aventurează prin zonă

 

Să nu uitați să salutați și bobocii de mai sus! :)

 

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)
Cuvinte cheie: , .Articol scris de Luminița Pistol: vezi detalii despre autor.

Spune-ți părerea!

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong> 

necesar

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.