Om de poveste, nea Nistor

Știi că în zona săsească, pe vremuri, meșterii erau grupați pe meserii, în bresle? Te invit la Sighișoara, să cunoaștem împreună un meșter din Breasla Curelarilor, meșter care duce înainte meseria, așa cum era practicată de sașii din vechime.

Suntem în Turnul Cojocarilor, sus în frumoasa cetate a Sighișoarei. Aici, cu grija Fundației Mihai Eminescu Trust, funcționează, nu de mult timp, un mic muzeu, iar înăuntru îl găsim pe nea Ioan Nistor, bun meșter în Breasla Curelarilor.

Barba căruntă și lungă îl arată pe nea Ioan ca pe un personaj de film, de poveste, iar ochii săi albaștri ascund o privire blândă, pătrunzătoare. Zău că rar veți găsi pe cineva așa autentic.

A făcut ucenicia și apoi școala la Timișoara. Are 61 de ani și de peste 40 de ani lucrează cu piele, specializarea lui fiind curelăria. Face orice se poate realiza din piele, iar în Turnul Cojocarilor i-am aflat povestea și mi-a arătat câteva dintre trucurile meseriei sale.

Citește mai departe

Share and Enjoy !

0Shares
0 0
Linguri din lemn la Sighișoara

Cine merge la Sighișoara o dată, va merge și a doua oară. Recent am re-re-..-re-vizitat Sighișoara și am trecut pragul locului desemnat de Lonely Planet ca fiind cel mai bun magazin de suveniruri din Transilvania: Galeria de artă tradițională Art, Crafts & Tea.
Citește mai departe

Share and Enjoy !

0Shares
0 0
Hai la lichiu: o bucată mie, una ție...

Astăzi vreau să vă recomand un desert ardelenesc, lichiul. Se găsește în zona săsească a Transilvaniei, regiune care se luptă și reușeste să îmbine cu armonie natura, oamenii și cultura tradițională, iar acum ne face poftă cu aromele acestei ușoare prăjituri.

De câte ori am trecut prin Mediaș, prin Sighișoara ori Sibiu și nu am auzit de lichiul? De multe ori. Până într-o frumoasă zi de primăvară când am fost luminat de o dragă amică și am cunoscut faimosul desert.

Ce e și cu lichiul acesta? Aparent, nimic complicat: se toarnă un blat rotund de zici că e pizza (dar din alt „material”), se pune ceva bun deasupra lui, iar cireașa de pe tort este de fapt româneasca prună. Da, se poate face și cu alte fructe, dar mie îmi place cel cu prune, îmbină așa bine dulcele ușor al blatului cu aroma prunelor încât salivez doar gândindu-mă la ele!

Lichiul arată cam așa:

Hai la lichiu: o bucată mie, una ție...
Hai la lichiu: o bucată mie, una ție…

Citește mai departe

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

De ziua noastră națională, Drum Liber, vă face 10+1 recomandări de obiective turistice, 11 locuri de văzut în această iarnă. Am încercat ca pe lângă unele locuri bine știute de fiecare dintre noi să cuprindem și câteva puncte mai puțin umblate, dar care vă vor lăsa cu amintiri plăcute și vă vor aduce și un strop de mândrie de a fi român. Într-un film făcut de Mihai Jiteanu putem vedea ce înseamnă pentru el a fi român. Eu am convingerea că în ultimii trei ani și jumătate am arătat asta destul de bine, iar cei care ne strângem aici ne culcăm români obosiți și ne trezim Români odihniți.

1. Muzeul „Prima Școală Românească” – Brașov

Citește mai departe

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Cu foaia albă în față, cu note de pian în urechi și cu hărțile alături îmi adun gândurile din ultima mea aventură!

Îmi doream de ceva vreme să fur din experiența de călătorie a lui Florin, motorul și sufletul conceptului Drum Liber și autostopist cu acte în regulă (vedeți aici la ce televiziuni, radiouri, ziare, site-uri a apărut Drum Liber). Mi-a povestit atât de frumos despre libertatea de a umbla pe oriunde, de a străbate orice drum, oricând sufletul ți-o cere… încât am rămas cu autostopul în gând și în inimă. [am ascultat cu prea multă atenție acele povești? sau doar iubesc călătoriile și drumurile noi atât de tare încât să-mi doresc să încerc orice experiență posibilă?]

Anul trecut, prin august, vă scriam despre IadR 2011 (Întâlnirea Autostopiștilor din România). Am fost acolo, am trăit o experiență minunată, însă îmi rămăsese ceva nerezolvat: atunci nu am avut curaj să plec la drum; și poate că nu ar fi avut nici ei curaj să pornească la un astfel de drum, cu mine. Că tot zic de curaj, uite încă o poveste scurtă în comentariul pus de Angi, aici.

Și pentru că nu-mi place să rămân cu gustul acesta, că ceva a lipsit, mi-am promis, în noaptea în care am scris articolul, că până la următoarea întâlnire voi putea să vorbesc despre ia-mă nene, despre călătorii făcute cu ocazia, cu autostopul. [mie îmi place să zic „cu stopul“! și îmi place să zic așa deoarece am impresia că în acele momente, de când a oprit mașina ta, și până ce ai ajuns la capătul drumului, timpul se oprește în loc; nu mai este timpul tău, nu mai sunt clipele, minutele tale; este o frântură, o pauză pe linia timpului, ce o petreci, o împarți cu un om străin; intri în lumea altcuiva, iar acel altcineva intră în lumea ta – cel mai probabil pentru o singură dată în viață… este un STOP în timp!]

Citește mai departe

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Iată câteva dintre evenimentele culturale care se desfășoară în următoarele 2 săptămâni în Romania și pentru care, în funcție de preferințe, merită să ne mișcăm dosul pentru a le vedea/trăi:

Joi 21 iulie au început:

Gărâna Jazz Festival 2011 (21-24 iulie), un super festival de jazz la munte (satul Gărâna, Munții Semenic, aproximativ 50 km deasupra de Reșița, Caraș-Severin); detalii aici.
Folk You 2011 (21-24 iulie), muzica Folk (am văzut că sunt și câțiva invitați care nu se încadrează în peisajul Folk, vezi Puya, Guess Who) în Vama Veche; mie mi-a plăcut foarte mult ce am văzut acum vreo 2 ani, cred că în mare parte va fi la fel. Intrarea gratuită; detalii aici.
Delta Music Fest (21-24 iulie); 3 zile de muzică cu mai mulți DJ, la Sfântul Gheorghe (Tulcea). Ediția a 3-a. Intrarea gratuită. Detalii aici
Zilele orașului Hunedoara (21-24 iulie; lucrurile mai interesante încep în 22); detalii aici.
Zilele Romano ButiQ (21-28 iulie), teatrul de vară din Năvodari. Cultură, muzică, dans, port, fotografie și meșteșuguri țigănești; Intrarea gratuită; detalii aici.

Vineri 22 iulie au început:

Motorfest (22-24 iulie), un festival al motocicliștilor ieșeni; locația este, evident, Iași; detalii aici.
Florile Govorei (22-24 iulie) – zilele orașului Govora (Vâlcea); detalii aici.
OST Mountain Fest (22-24 iulie), la Râșnov; este un festival de rock supărat, metal; detalii aici.

Sâmbătă 23 iulie (azi):

Cursa trăzniților, ediția de vară este un fel de Red Bull Flugtag pe asfalt (am citat ddd); locația este Livada Poștei din Brașov, deci cam în centrul urbei de sub Tâmpa, la îndemâna oricui e în zonă; luați bilet, fondurile strânse se vor dona; detalii aici.

Duminică 24 iulie:

Ziua Lacului Sfânta Ana; ce aș da și eu o fugă aici (în funcție și de starea vremii, că e cam la 900 m altitudine; apropo, Lacul Sfânta Ana este singurul lac vulcanic din partea asta de Europă);

Miercuri 27 iulie:

Festivalul Sighișoara Medievală 2011 (27-31 iulie); detalii aici.

Miercuri 3 august:

Padina Fest (3-7 august); locația este Platoul Padina, Valea Ialomiței, Bucegi (aproape de Peștera și  de o peșteră interesantă pe care a pus laba Biserica – Peștera Ialomiței); detalii aici.
Citește mai departe

Share and Enjoy !

0Shares
0 0
Traseul Cluj - Bucuresti pe 2 rute (via Brașov sau via Sibiu)

Capitala României, și capitala Ardealului. Două orașe în care mulți se vor regăsi. Dar ce face omul care se trezește într-unul din ele, cu gândul la celălalt? Pentru studenți, pentru cei boemi, aventurieri sau doar curioși, am dezvoltat acest ghid al autostopului Cluj – București. Așadar completăm lista cu tutoriale despre autostop cu un traseu foarte frecventat de cei aflați la drum. Iar dacă pleci de acasă, poate te interesează și locurile unde poți să mănânci bine la drum.
Citește mai departe

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Umblând prin Sighișoara am dat peste o mână de englezi care ghiciți ce făceau? Prestau muncă în folosul nostru. Adică a comunității din Sighișoara și a vizitatorilor cetății, ca doar în final cu toții câștigăm dacă avem un turn medieval restaurat.

Citește mai departe

Share and Enjoy !

0Shares
0 0