Ne apropiem de Hinova. Și, de pe vaporul în care încerc să vă urc, poveștile și peisajul din România Pitorească a lui Alexandru Vlahuță se văd altfel; sunt locuri noi, diferite de cele ale anilor 2000. Descrieri încântătoare, povești remarcabile, istorie, dar și legende ne apar în fața ochilor dacă privim acolo unde trebuie…
Și înainte de a porni motoarele mai stau câteva rânduri pentru a vă indica spre ce aș vrea eu să priviți cu atenție. Spre „dunga fumurie trasă de Valul lui Traian”! Din vremuri de demult, istoricii ar spune că din primii ani ai erei noastre, poate dinainte de secolele I-II sau poate din secolele IV-V, un val uriaș de pământ, cu șanț, pornea de la Drobeta, pe lângă Hinova, străbătea Oltenia și Muntenia, intersecta limes Transalutanus la Urluieni și își găsea celălalt capăt tocmai la Pietroasele. Se crede că acest val de pământ, numit și Valul lui Constantin sau Brazda lui Novac de Nord era parte dintr-un amplu sistem de fortificații ce trebuia să protejeze stăpânirile nord dunărene ale Imperiului Roman. Alte ipoteze spun că valul era al dacilor și îi proteja pe aceștia de atacurile cuceritorilor, ori poate rolul său era unul comercial, în trasnportul mărfurilor de-a lungul acestui spațiu carpato-danubiano-pontic. Vlahuță îl numește Valul lui Traian căci aceasta era o denumire generală, pe care oamenii din țara noastră o foloseau pentru acest fel de fortificații din epoca romană. Citește mai departe