Vă scriam, mai demult, aici și aici, că voi dezvălui, într-un articol, câteva secrete (poate nu-s tocmai secrete, căci oricine dorește să le afle este binevenit și o poate face) despre bunătăți din beciurile și cămările gospodinelor sau gospodarilor noștri. Despre câteva din ele am aflat la „Ziua satului românesc”, iar altele le-am adunat din pasiunea mea pentru viața tradițională și sănătoasă.
Câți dintre noi nu au sau nu au avut pe cineva „la țară”: părinți, bunici, o mătușă, o tanti? Și dacă nu aveți pe nimeni, sigur ați fost la un prieten, la țară, sau măcar ați gustat ceva adus de acolo. Și probabil că știți care este diferența dintre un fruct crescut liber și sănătos și unul din magazin; probabil că preferați brânzeturile preparate din laptele unei vaci crescute în bătătură sau preparatele din carnea animalelor crescute în gospodăria proprie; și sunt sigură că legumele, verdețurile sau ceaiurile culese din grădina „de la țară” își găsesc loc în bucătăriile voastre.
Animale din bătătură:
În micuțul sat improvizat în centrul istoric al Brașovului, dulcețuri și siropuri făcute în casă, produse din miere, brânzeturi, turtă dulce, plăcinte și prăjituri de casă, țuică, rachiu, palincă sau vinuri de tot felul au fost obiectul multor degustări.
M-am oprit și eu, curioasă, să văd dacă acele bunătăți seamănă sau nu cu cele pe care le știu de la bunicii mei, de la mătușile mele, sau dimpotrivă să gust ceva nou, neîncercat vreodată. Produsele acestea le găsiți în satele și localitățile românești, în casele oamenilor – local, însă tot mai des și prin târgurile cu specific, organizate în marile orașe din țara noastră.
Iubesc la nebunie turta dulce:
Câteva produse au reușit să-și dezvolte branduri proprii și cunoscute, cu care au intrat și în marele comerț alimentar (Magiunul de Topoloveni, Cârnații de Pleșcoi, Sucul de mere Mălâncrav etc.), dar majoritatea rămân anonime, sunt făcute în cantități mici sau foarte mici și îndrăznesc să cucerească gustul puținilor consumatori ce au noroc să le descopere.
Noi, echipa Drum liber, vă încurajăm să bateți pe la porțile țăranilor pentru un iaurt, o cană de lapte, un ou mare și roșu, legume sau fructe proaspete, brânzeturi gustoase! Florin a scris despre cum poți face rost de mâncare bună când ești pe drum, dar și despre laptele de capră și aventura lui de la Vadu.
Când le-am vorbit despre dulcețurile ciudate (dulceață de gogonele, morcov sau dovlecel) pe care le-am descoperit în căsuța comunei Brebu, prietenii mei m-au întrebat cum poți avea încredere că aceste produse, aduse la târguri sau cumpărate direct de la oameni; sunt cu adevărat produse naturale, tradiționale, făcute în casă? Pur și simplu având încredere! Și cu puțină documentare… Chiar dacă, uneori, ne este înșelată încrederea, garanția veridicității produselor este gustul, aroma și aspectul acestora. Aromele sintetice, aditivii, conservanții chimici sunt altfel. Un produs de casă îl recunoști atunci când îl guști. Totuși dacă nu vă pricepeți la gust, miros, formă, culoare și sunteți total neîncrezători, vă adresez o întrebare: preferați să cumpărați un aliment care știți prea bine că este nesănătos, plin de aditivi și fără valoare nutritivă sau unul la care puteți măcar spera să fie natural? Răspunsul la această întrebare mă face să consider târgurile de produse tradiționale, naturale sau slow food (conceptul de slow food a fost inventat ca o soluție, un antonim, o antiteză, o revoltă împotriva conceptului de fast food), dar și seminariile, întâlnirile, taberele sau tururile culturale cu specific culinar un lucru foarte bun. Cred că ele sunt o cale de mijloc între mâncarea „de acasă” (pe care, din păcate, nu putem cu toții să ne-o producem singuri) și cea din magazin sau din fermele intensive de mare producție. În plus, acestea ne arată tradițiile unui loc, ne fac cunoscute produse și rețete deosebite, speciale, unice sau ne învață să gustăm și să savurăm mâncarea, să descoperim gusturi, arome, miresme, consistențe diferite, dar și să acordăm importanță bucuriilor mici și sănătății noastre.
Produse de casă:
Câteva sate din județul Prahova au găsit o idee minunată de a crea tururi tematice culinare și astfel s-a pus la punct un drum al fructelor și unul al vinului (au în planuri și un drum al sării). Cât de interesantă trebuie să fie o vacanță în care să descoperi cum se face vinul, și câte se petrec pentru ca tu, degustătorul să poți savura această băutură minunată, sau cât de dulce ar fi o călătorie presărată cu gemuri, compoturi sau siropuri proaspete, ori cu niște țuică sau palincă curată, de casă, în care să culegi fructele, să înveți cum se prelucrează ele și poate chiar să-ți faci propriile bunătăți pe care să le iei, apoi, acasă. V-am trezit curiozitatea?
Drumul Fructelor
„Desfătarea simțurilor…”
Traseul, cu o lungime de 64 de kilometri, ce leagă 18 localități (Adunați, Breaza, Poiana Câmpina, Cornu, Câmpina, Teleaga, Scorțeni, Brebu, Dumbrăvești, Vărbilău, Aluniș, Slănic, Teișani, Vălenii de Munte, Drajna, Posești, Bătrâni, Stârchiojd), include 28 de popasuri turistice și străbate zona colinară a județului Prahova. În aceste locuri există o îndelungată tradiție a cultivării pomilor fructiferi, iar livezile, peisajele rurale deosebite, rezervațiile naturale, monumentele naturale, dar si cele antropice (muzee, băi sărate, obiective de artă) contribuie și ele la o petrecere plăcută a vacanței călătorului.
Pe lângă simțurile gustative, turul acesta oferă și o desfătare a curiozității mitologice sau a celei istorice, precum și a celei etno-folclorice. Ca să nu mai vorbesc de frumusețea peisajului natural!
Pentru iubitorii de povești, am selectat din toate legendele propuse de „Drumul fructelor” două; acestea două mi-au plăcut mie mai mult.
În mitologia romană, Pomona este o divinitate venerată ca Patrona Pomorum, mai exact, stăpâna fructelor; este zeița protectoare a recoltelor și în special a pomilor fructiferi. Chiar numele zeiței este o referință evidentă asupra a ceea ce patronează ea (pomum din limba latină, înseamnă fruct). Totuși, în scrierile mitologice, despre această zeiță se vorbește mai mult datorită iubirilor sale pentru mai multe divinități agreste (rustice, pastorale): Pan, Picus, Vertumnus, Silvanus. De fapt acești zei se îndrăgosteau cu toții de Pomona, ea preferând să-și îndrepte atenția spre muncile câmpului, refuzând frumoasele daruri ale Afroditei. Legenda spune că Vertumnus, după o curte asiduă, este singurul care a reușit, în cele din urmă, să-i înfrângă rezistența. Se credea că Vertumnus (sau Vortumnus) avea legătură cu schimbarea anotimpurilor și toate transformările lumii vegetale, ce fac ca o floare să devină fruct. Fiind îndrăgostit de Pomona, Vertumnus a încercat să o cucerească în toate felurile, luând diferite înfățisări. În cele din urmă, tot transformându-se, a reușit să îi fure inima și să o facă să îl accepte, sub propria-i înfățișare – aceea a unui bărbat aflat în floare tinereții. Drept răsplată, din partea zeiței Pomona, pentru că era un ocrotitor al grădinilor și al muncilor agricole, lui Vertumnus i se aduceau ofrande din roadele câmpului și în special din cele ale grădinii. El primea primele fructe și primele flori ale arborilor cultivați. În Metamorfoze, Ovidiu scria despre acesta „Mâna nu-i e ocupată cu armele, ci cu cuțitașul cu vârf întors, cu care taie lăstărișul de prisos și strânge ramurile ce se întind în toate părțile”. Atât de mult o iubea pe Pomona!
Când voi trece pe lângă un pom curățat și îngrijit voi ști că Pomona și Vertumnus și-au oferit dragostea unul altuia, iar atunci când voi vedea un pom lăsat de izbeliște, pe care nimeni nu-l îngrijește, voi visa la regăsirea celor doi…
În curănd vom da în rod. De la floare la fruct:
Cealaltă legendă, și aceasta tot una a dragostei, este ceva mai amuzantă, și mai puțin romantică. Ea are ca personaje un tânăr, o tânără, o zeiță și trei mere.
Atalanta, o tânără cu puteri speciale, din mitologia greacă, alergătoarea cu picioare înaripate, promite să-i fie soție doar aceluia care o va putea întrece în cursă. Prețul unei curse pierdute era chiar moartea. Toți aceia pe care Atalanta îi învingea erau uciși. Cu ajutorul Afroditei, zeița dragostei, tânărul Hippomenes (sau Melanion) reușește să câștige cursa și mâna Atalantei. În timpul cursei, Afrodita a lăsat cele trei mere de aur ale Hesperidelor, să cadă unul câte unul. Atalanta, tot oprindu-se să le culeagă, a pierdut cursa și i-a devenit soție lui Hippomenes. Mai târziu, datorită unor ofense, cei doi sunt transformați în lei.
Atenție domnilor, dacă vreți să învingeți o femeie aveți nevoie de trei mere de aur!
Iar pentru iubitorii de istorie am selectat din toată istoria mondială a pomiculturii doar fragmente din cea a acestei îndeletniciri în țara noastră. De la începuturile existenței sale, omul a fost s-a hrănit culegând fructe, totuși izvoarele istorice ce privesc începuturile de cultură a pomilor sunt destul de puține și este destul de greu de identificat momentul în care omul a trecut la practicarea pomiculturii. În țara noastră precupările de acest gen sunt menționate în atestate istorice, abia după secolele II-III d.H. Primele descoperiri arheologice ce au scos la iveală obiecte folosite în cultura pomilor sau pentru prezentarea fructelor (fructiere), sunt de origine dacă, greacă sau romană. Acestea dovedesc exstența unui preocupări pentru cultura pomilor sau a viței de vie mai dinainte. Însă epoca feudalismului rămâne cea mai favorabilă pentru progresele înregistrate în cultura pomilor – documente din secolele XIV-XV amintesc culturi de meri, peri, pruni, vișini sau piersici în zona subcarpatică, iar altele, din vremea domniei lui Mihai Viteazul, scriu despre vânzarea și cumpărarea grădinilor de pomi. La sfârșitul seculului al XVIII-lea deja avem lucrări și tratate de agricultură și pomicultură în limba română (cele mai multe sunt traduceri din alte limbi), iar în secolul al XIX-lea scrierile ce apar pe lângă seminariile teologice de la Iași sau București menționează soiuri de Mere Domnești, Cretestia, de Ruel sau soiuri de pere Bon Chretien, Beurre Blanc care se cutivau în țara noastră. Tot în această perioadă, în Transilvania, sunt preocupări serioase de a traduce, de a realiza și de a publica lucrări și tratate, dar și publicații economice referitoare la acest subiect, cireșul, prunul, mărul, părul, piersicul și nucul fiind vedetele principale. Mai mult decît atât, tot în secolul al XIX-lea apare si primul tratat ce abordează tema valorificării prunelor. Cam târziu au scris oamenii aceștia despre distilarea țuicii. Nu credeți?
Primăvară, vară, toamnă. De la floare la fruct:
Circuitul acesta vrea să arate călătorilor și un alt fel de turism, decât acela montan cu care ne-a obisnuit județul Prahova. Partea de nord a sa este una conacrată culturii de pomi fructiferi, în regim tradițional, dar și intensiv, fiind o importantă zonă producătoare de fructe (la Vălenii de Munte, cel mai mare combinat de sucuri de fructe din Europa de Sud-Est, va valorifica producția de mere, prune, zmeură, afine, mure, caise și piersici ce este colectată din întreg județul, astfel încât nimic din ceea ce se recoltează să nu se piardă).
Traversând cele 18 sate, de la nord spre est, drumețul descoperă comunitățile sătești, se poate caza în gospodării tradiționale, participă la sărbători și obiceiuri ale locului, învață tot felul de activități meșteșugărești direct în atelierele meșteșugarilor – aflând în acest mod și din secretele artei tradiționale, colindă dealurile și livezile cu pomi fructiferi, poate degusta sau cumpăra produse specifice direct de la săteni, participă la culesul fructelor, prepararea dulcețurilor, a vinului sau a tăriilor tradiționale (țuică sau palincă), poate culege plante medicinale – de leac, întreaga aventură dezvăluindu-i frumusețea unei vechi vetre de istorie românească.
Drumul fructelor la „Ziua satului românesc”:
De exemplu, la Adunați (în vecinătatea imediată a orașului Breaza), pomicultura este una din ocupațiile de bază ale localnicilor, majoritatea culturilor fiind de prun, măr și păr. O plimbare prin aceste livezi sau prin rezervațiile naturale din zonă (Rezervația naturală peisagistică „Costișata” și Rezervația naturală hidrologică „Vâlceaua Pietrei”) este un mod numai bun de a ne reîmprospăta forțele. Sau poate vi se pare interesant cum numele localității Breaza se trage dintr-un cuvînt slavon, breza, care însemnă arbore pătat sau mesteacăn – chiar și astăzi, în jurul orașului sunt pâlcuri de mestecăniș.
În Poiana Câmpina, pe vremuri, așezate într-o grădină cu pomi fructiferi și fâneață, erau Băile Sărate. Existența și renumele lor începe undeva la începutul anilor ’20 și se încheie în anii ’70. Astăzi mai există doar izvorul natural de apă sărată. Avînd în vedere că mulți chimiști au afirmat că această apă nu poate exista cu adevărat într-o stare atât de pură, Izvorul de la Poiana Câmpina este extrem de valoros, și recunoaște acest lucru chiar și Institutul de Chimie al Ministerului Sănătății.
Câmpina poartă numele unei plante ce creștea din abundență pe acele plaiuri, a rugului de mure – kopina (cuvânt de proveniență slavă), iar livezile ce înconjoară cele șase sate componente ale comunei Teleaga se cer admirate cu orice preț. Scorțeni este o altă localitate bine cunoscută pentru livezile de măr și prun. Numele acesteia își trage rădăcina din cuvântul scoarță, coaja copacului (lat. Scortea).
La Teișani livezile de pomi sunt la ele acasă, pe lângă meri, peri și pruni, în zonă crescînd numeroși nuci. Aproape peste tot, inclusiv pe drumurile de țară sau pe drumul național ce duce la Vălenii de Munte, la fiecare pas nucii încărcați de rod te îndeamnă să oprești și să ceri la poarta unei băbuțe, un sirop de nuci verzi.
Ciorchini în vie. Vin, dulceață sau sirop? Ori poate struguri dulci…
Despre „Drumul vinului” în alte dăți! Vă spun totuși că are o lungime de 58 de kilometri și străbate cele mai renumite podgorii ale județului Prahova. El este o repunere în valoare a unui segment dintr-un drum al vinului ce străbătea Europa, folosit, în vechime, tocmai de romani. Porțiunea prahoveană, ce străbate podgoriile renumite ale județului, de la est la vest, include și popasuri pe la conace, curți domnești sau mănăstiri din 14 localități: Filipeștii de Pădure, Florești, Băicoi, Plopeni, Zamfira, Boldești-Scăieni, Bucov, Vărbila, Valea Călugărească, Jercălăi, Urlați, Ceptura, Tohani, Mizil. Dacă ați făcut acest tur așteptăm impresii, povești și istorioare din călătoriile voastre. Poate ne convingeți și pe noi, ceilalți, că trebuie neapărat să ne veselim cu câteva pahare de vin…
Drumul vinului la „Ziua satului românesc”:
În această serie:
Să aveți peisaje frumoase!
Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)
