Pe Dunăre, la Porțile de Fier începe călătoria lui Alexandru Vlahuță din România Pitorească. Ce peisaje și ce pericole se iveau de-a lungul fluviului, la acea vreme, nu putem decât să ne imaginăm… Lucrările de execuție a proiectului româno-iugoslav și construcția barajului Porțile de Fier au început în 1964, la șaizeci și ceva de ani de la scrierea lucrării lui Vlahuță. În mod cert aspectul și navigația pe Defileul Porțile de Fier s-a schimbat foarte mult în acest timp așa că vă invit „să vedem” defileul din anul 1900.

ROMÂNIA PITOREASCĂ de Alexandru Vlahuță

PE DUNĂRE

Porțile de Fier

„Soarele scapătă spre asfințit. Crestele munților par aprinse. Încet, se desfac și s-aștern pe văi perdele de umbră. Înaintea noastră, pe luciul plumburiu al apei, se ivește-n curmeziș mai întâi o dungă, o coamă gălbuie și creață. Ne apropiem de pragul gherdapurilor. Dunărea începe să vâjâie mânioasă, — e un zbucium ș-un clocot de valuri dintr-un mal în altul. […] Ici apa se scufundă, bolborosind, ca suptă de gura unei vâltori, colo se umflă, se burdusește și urlă făcând clăbuci, bătându-se de stânci cari nu se văd.

[…] Patru oameni stau la roata de la cârmă; amândoi comandanții sunt pe punte, în picioare, cu ochii ațintiți înainte: trecem printre gherdapuri. Dunărea mugește mai tare. […] Din fundul ei se-ntind, pe sub valuri, nenumărate brațe de piatră, gata s-apuce vasul și să-l farme-n bucăți la cea mai mică nebăgare de seamă.

Aici, sub volbura asta de valuri, e încheietura Balcanilor cu Carpații. Peste pumnii lor încleștați, Dunărea se aruncă furioasă, rupând cu zgomot cele din urmă stăvilare ce i se mai ridică-n cale. Și în vălmășagul acestei ciocniri de titani, fiecare val pare că strigă, fiecare stâncă pare că se mișcă. Deodată apa lunecă de pe zăgazul colțuros și se întinde ca o pânză.

Lupta, năprasnica luptă, dintre cei doi uriași, cari de aci încolo au a purta străjile României, s-a încheiat. Munții, învinși, se dau la o parte. Zarea se deschide. […] Din ce depărtări scoboară și cât a luptat Dunărea ca să străbată-ncoace! A trebuit să spintece munții, să-și sape albia în piatră de-a curmezișul Carpaților.

A bătut, și «Porțile de Fier» s-au deschis în fața puterii eterne a valurilor ei. Acum vuietul contenește – biruitoare, apa s-așază între maluri, potolită, netedă ca o oglindă.”

Notă: fragmentele din acest articol sunt citate din România Pitorească, de Alexandru Vlahuță și nu un text integral.

Abia aștept următoarea „întâlnire”, la Călător din bibliotecă, luni, peste două săptămâni. Va fi cu același Alexandru Vlahuță, în România Pitorească, pe Dunăre, la Turnu-Severin.

Să aveți peisaje frumoase!

Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)