[Guest post – Elena Panait]

Stând în amfiteatrul Facultății de Medicină și privind pe geam, mă gândeam că îmi doream să fiu afară să mă bucur de soare și de primele zile de primăvară. În gândul meu atunci s-a născut o idee și am continuat să mă gândesc unde m-aș duce eu să-mi petrec frumoasa duminică. Am apelat o bună prietenă și fostă colegă de facultate, însă norocul nu-mi surâdea: probabil dormea, era duminică și doar ora 11 dimineața. Insistentă din fire, am revenit cu un telefon și în final a răspuns. Atunci i-am propus să ieșim să ne plimbăm. Am fixat ora de întâlnire și în câteva ore m-am dus să o iau de acasă. Biată prietenă încă se resimțea după o pneumonie virală. Pe drum spre ea i-am zis că i-am pregătit o surpriză, iar atunci când ne-am întâlnit i-am dezvăluit secretul -o vizită la Palatul Brâncovenesc din Mogoșoaia. Eu am mai fost în acest loc în urmă cu 10 ani, poate chiar mai mult însă nu-mi mai îmi aduceam aminte foarte multe lucruri, doar faptul că atunci muzeul era închis pentru reamenajare.

Aventuri în junglă
Am întrebat în stânga și în dreapta prietenii cum se ajunge în Mogoșoaia și mi s-a spus: „De la Piața Scânteii faci stânga și o ții înainte, vei întâlni oricum pe parcurs indicatoare”. Din păcate nici un indicator, doar direcțiile Târgoviște, Pitestia. Bun, și eu încotro? Ajunse în Chitila, am oprit la o benzinărie, am luat o hartă și am văzut că Mogoșoaia se află destul de aproape, trebuia să o iau pe șoseaua București-Pitești și la un moment dat să fac dreapta. După puțin timp se face un sens giratoriu în Chitila unde în dreapta arată Constanța și am zis „merg înainte că la mare tocmai am fost”. Cu ajutorul prietenei mi-am dat seama că deja trecusem de Mogoșoaia. A trebuit să sun din nou, fratele de data aceasta, să aflu că eu trebuia să o iau la dreapta unde îmi arăta spre Constanța. Am revenit la sensul giratoriu și mai atentă de data această văd că sub indicatoarele mari erau unul pe care scria mic „Chitila – Mogoșoaia”.

Încă puțin până la Mogoșoaia
Ajunsă aici m-am simțit într-un alt spațiu, cât vezi cu ochii numai vile care mai de care mai colorate, mai mari, mai mici și nici un semn spre Palat. Am ajuns iar la o intersecție unde îmi spunea dreapta București, stânga Târgoviște și iar a trebuit să opresc la benzinărie să întreb încotro. Am aflat că cel spre stânga duce și la Palat și în sfârșit primul semn îmi arată că prima la stânga voi întâlni complexul de clădiri de pe malul lacului. Am plătit 4 lei să intrăm cu mașina în parcare și de acolo cu voie bună ne-am îndreptat spre poarta de la intrarea pe acest domeniu.

Mogoșoaia
Soarele bătea chiar în față noastră și ne-am dus direct la lac unde erau jocuri de lumini pe apă. Am admirat arhitectura palatului din afară și ne-am decis să studiem și interiorul. Am plătit o taxă de 5 lei și peste tot erau anunțuri cu fotografiatul interzis. În interiorul camerelor sunt obiecte de mobilier, covoare, picturi din diferite colțuri ale Europei: Franța, Italia, Turcia, Austria. La intrarea în fiecare cameră este explicată destinația încăperii, toate din timpul Marthei Bibescu. Palatul a fost construit în 1702, sub tutela lui Constantin Brâncoveanu care practic s-a îndrăgostit de aceste locuri. Inițial a ridicat biserica „Sfântul Gheorghe” aflată în afară zidurilor curții, după care a început construirea palatului care este în stilul românesc renascentist sau stil brâncovenesc, o combinative de elemente venețiene cu elemente otomane. Acest domeniu a aparținut familiei Brâncoveanu timp de 120 de ani după care a revenit familiei Bibescu. În 1714 Brâncoveanu împreună cu ginerele și cei patru fii ai săi au fost decapitați de către Ali Pașa, suveranul de atunci a Imperiului Otoman, la Constantinopol. Practic asasinarea lui Brâncoveanu a fost din cauza unei trădări: sultanul pregătea o lovitură împotrivă Germaniei, iar domnitorul Țării Românești îi era vasal, dar avea tratate secrete încheiate cu germanii. Automat el reprezenta o piedică pentru sultan. Domeniile de la Mogoșoaia au fost asediate de otomani și răscumpărate de domnitorul Ștefan Cantacuzino, unchiul lui Brâncoveanu. Până la începutul secolului XIX palatul a revenit nepotului lui Brâncoveanu și anume banul Nicolae Brâncoveanu, locul fiind cotropit în nenumărate rânduri când de otomani, când de panduri. Ultimul urmaș al Brancovenilor, Grigore, a fugit la Brașov în timpul ocupației pandurilor și palatul a rămas ficei sale adoptive Zoe Mavrocordat, care s-a căsătorit cu domnitorul Gheorghe Bibescu, astfel palatul trecând în familia acestuia. Între anii 1860-1880 clădirea a fost renovată de către Nicolae Bibescu care a construit și cavoul familiei aflat în parcul palatului. Palatul a fost nelocuit până în 1911, când Maria-Nicole Darvani a vândut palatul vărului ei George-Valentin Bibescu, căsătorit cu Martha Lahovary, oferindu-l cadou de nuntă. Mogoșoaia practic a înflorit sub tutela Marthei Bibescu, aceasta lăsându-și puternic amprenta asupra palatului, dovezile putând fi admirate și azi în incinta clădirii. Această femeie minunată a fost romancieră, poetă chiar și om politic. Pentru acea perioadă a fost o femeie puternică care a primit o educație aleasă în sânul măicuțelor de la o mănăstire din Belgia cu specific românesc. Căsătorită de la o vârstă fragedă (16 ani), Martha e o fire mult prea independentă și hotărăște să trăiască separată de soțul ei imediat după nașterea fiicei lor. Astfel ea începe să călătorească și să descopere lumea, având fel de fel de iubiri trecătoare în special cu prinții Franței, Germaniei, Angliei. Destul de controversată la acea vreme ea este autoarea multor lucrări printre care: „Cele opt raiuri”, „Izvor, țara sălciilor”, „Papagalul verde”, „Viață unei prietenii”, etc.

O mică incursiune în istorie a fost ca un duș într-o zi de vară și astfel am continuat să facem poze în acest parc unde se află Casa de oaspeți, palatul propriu-zis, cuhnia (bucătăria), ghețăria, turnul porții ce te întâmpină la intrare, serele, cavoul familiei Bibescu și nu în ultimul rând, biserica „Sfântul Gheorghe”.

După asasinarea lui Constantin Brâncoveanu, tronul a fost preluat de Ștefan Cantacuzino care moare în 1716 și astfel conducerea Munteniei este a lui Nicolae Mavrocordat. Acesta din urmă a fost un domnitor fanariot luminat, iubitor de cultură ce și-a propus ridicarea unei mănăstiri care să aibă funcție dublă: cea de rugăciune și cea de reședință. Locul lăcașului de cult a fost pe așa numitul „dealul Văcărești”, în aproprierea Dâmboviței, în partea sud-estică a capitalei bucureștene. Această biserică era în stil brâncovenesc și a fost finalizată în 1722, fiind sfințită în 1724. În 1734, fiul domnitorului, Constantin Mavrocordat, aduce îmbunătățiri bisericii, realizând un adevărat diamant arhitectonic, însă în 1848 sub ocupația rusă, este transformată în penitenciar. Această închisoare găzduiește personalități politice și literare printre care Liviu Rebreanu, Ioan Slavici, Tudor Arghezi, Mircea Damian, Corneliu Zelea Codreanu. În anii 1970 penitenciarul este dezafectat și se încep lucrările la restaurarea clădirii cu scopul de a deveni muzeu, însă în urma unei hotărâri a cuplului Ceaușescu începe demolarea în anul 1984. Au fost salvate câteva picturi din interiorul bisericii și pot fi admirate împreună cu macheta construcției la demisolul palatului Mogoșoaia.

Iată ce rezultă în urma unei surprize: întâlnirea cu o bună prietenă, îmbogățirea mea sufletească și intelectuală și o zi de duminică superbă!
Elena

PS: Pozele sunt mai jos și în albumul foto.

Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)