Din 1963, găsim la Ploiești un muzeu cu totul deosebit, Muzeul Ceasului. A fost înființat de Nicolae Simache și cuprinde o diversitate foarte mare de intrumente de măsurat timpul din ultimii 500 de ani. Este singurul loc din România în care putem admira măiestria și talentul persoanelor care le-au lucrat. Vă invit să aflăm povestea măsurării timpului.

Update, iulie 2016: din 19 mai muzeul s-a mutat în locul normal, casa Elefterescu de pe strada Simache nr. 1. L-am vizitat și în noua casă (veche) și o să pun și poze acest muzeu minunat.

Primul instrument de măsurat timpul este cadranul solar. Pentru a aproxima ora, se folosea lungimea umbrei lăsate pe suprafața sa. Erau folosite doar ziua, iar deseori se foloseau ca decor în grădini. În muzeul prahovean avem câteva cadrane solare de dimensiune mică, unele fiind din secolul al 18-lea.

Ca să se poată măsura timpul și noaptea, a apărut ceasul lumânare. Era făcut dintr-o ceară specială și era împărțit în 24 de intervale. După unele opinii, primul ceas lumânare a fost folosit de regele Alfred al Angliei.

Un alt dispozitiv realizat pentru măsurarea timpului a fost lampa gradată cu ulei. La muzeu găsim o lampă făcută în Germania. Prima lampă cu ulei a fost realizată în secolul al 17-lea de un italian.

Nisiparnița dublă, căreia noi îi zicem clepsidră, este un alt mijloc de a măsura timpul. Câteva nisiparnițe pot fi găsite în fascinantul muzeu din Ploiești.

Un alt mecanism stă la baza ceasului cu apă lucrat de Charles Rayner în 1654. Este format din două bazine, iar odată cu scurgerea controlată a apei se mișca indicatorul care arată ora.

Avem ceasuri de masă din Polonia din anii 1600, din Cehia anilor 1700, respectiv Germania anilor 1900, ceasuri de perete, de șemineu, ceasuri de voiaj din anii 1800, ceasuri de trăsură din Anglia și Austria; acestea din urmă erau purtate de vizitii în călătorii.

Ajungem și la ceasurile mai mari. O pendulă de salon din Olanda se remarcă prin dimensiunile sale generoase. Două categorii profesionale lucrau la aceste pendule: ebeniștii erau cei care făceau carcasa, iar ceasornicarii realizau mecanismul din interior. În partea de sus a cadranului era deseori reprezentate fazele lunii, anotimpul sau alte informații astronomice.

Dacă un ceas normal se întorcea zilnic, ceasurile giroscopice sunt cele care se întorc la 365 de zile. Primul ceasornicar care a făcut așa ceva a fost Gustav Becker din Germania.

Aici găsim și ceasuri cu pendul compensator (ele conțin mercur care se dilata în funcție de temperatura din cameră), ceasuri de masă cu dispozitiv muzical (din Austria), ceasuri cu mecanismul montat în sticlă, ceasuri cu simboluri masonice în loc de cifre, cu cadran astronomic, ceasuri care indică orele din diverse capitale ale lumii, ceasuri din aur, ceasuri de palmă, pentru doamne, chiar și o brichetă cu ceas.

În anii 1500, în Germania se face primul ceas de buzunar. Fiindcă avea forma unui ou, s-a numit Oul de Nurenberg. Avem ceasuri de buzunar din Anglia, Franța, Elveția. Unele au carcasă dublă sau triplă, pentru a proteja mecanismul.

Vă provoc să găsiți textul “Prietenia învinge timpul”, text scris în latină :)

Ceasurile de pe vremuri erau piese lucrate manual, scumpe, nu oricine și le permitea. În colecția din Muzeul Ceasului găsim mai multe ceasuri care au aparținut unor personalități: ceasul de birou în stil baroc care a aparținut lui Mihail Kogălniceanu, un ceas care a aparținut Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei, un ceas cu monograma încoronată a regelui Mihai; avem și un ceas care a aparținut lui Carol al II-lea, un ceas al lui Vasile Alecsandri de care e atașat un lanț cu cheiță și o piatră prețioasă, ceasul de masă lucrat în Germania al lui Theodor Aman, ceasul de perete cu barometru, al fondatorului muzeului, Nicolae Simache, ceasul lui Duiliu Zamfirescu, ceasul de perete al lui George Coșbuc, ceasul lui Nicolae Titulescu, ceasul de masă cu mecanism astronomic al lui Alexandru Ioan Cuza, cu capac lucrat în marmură albă; acesta are două cadrane, unul cu cifre pentru oră și altul astronomic.

Putem admira și un portmoneu cu ceas din Elveția, el se deschide și se pot introduce monede înăuntru, un ceas breloc din Franța, un ceas cu sistem antifurt din Germania (de ceas e atașat un lanț cu o ghindă, din ghindă ieșeau patru ace care avertizau persoana de acest fapt), o urnă cu ceas lucrată în porțelan cu motive mitologice.

Foarte interesante sunt și tablourile cu ceas din Germania, cu activitatea dintr-o potcovărie. În acest tablou cu ceas nu doar că se mișcă obiectele din scenă, ele se și aud. Mai găsim și câteva tablouri cu ceas, dar și instrumente muzicale din Austria.

O să vă bucure și ceasurile de masă miniaturale, un minunat ceas cu calion (cu clopoței care cântă), dar și cutiile muzicale – ele funcţionează cu ajutorul mecanismului de ceasornic.

Doritorii pot găsi informații despre casa istorică în care funcționează iarăși acest minunat muzeu al ceasurilor, aici, iar despre ceasuri puteți citi aici.

Eu unul sper că v-am stârnit curiozitatea și am încredere că veți fi încântați de o vizită în acest minunat Muzeu al Ceasului.

Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)