Sarea, acel element fără de care nu putem trăi, este din belșug la Praid. Ba chiar aici avem cel mai mare zăcământ de sare din România, iar în întreaga zonă găsim și băi sărate (cele mai multe sunt la Sovata).

Ca și la celelalte saline, și în ținutul Praidului zăcământul este folosit din vremea romanilor, iar în subteran doar din anii 1700. În 1762 știm că exista deja mina Josif.

Fiindcă în salină, într-un an intră sute de mii de oameni, dar la rezervația aflată la doar doi kilometri distanță, intră numai câteva zeci de mii, vreau să vă arăt Rezervația Muntele de Sare de la Praid – ca să știți ce pierdeți dacă nu o vizitați. Chiar sunt curios: câți dintre voi ați fost la salină, dar nu ați vizitat muntele de sare?

Cum ajungem la Muntele de Sare? Ca să intrați la rezervație aveți două opțiuni: fie mergeți prin localitate, pe jos, fie, dacă sunteți în deplasare, puteți veni pe drumul național ce duce la Odorheiul Secuiesc și urmați poteca marcată.

Odată ce pășiți în rezervație veți descoperi povestea sării din întreaga Transilvanie: în urmă cu mai bine de 20 de milioane de ani, apa din marea lacunară s-a evaporat, iar sarea s-a precipitat. Ploile și sedimentele au deplasat sarea la marginea Depresiunii Colinare a Transilvaniei, iar astăzi avem câteva zone deosebite, ca sarea în bucate: Turda, Praid, Ocna Dej, Ocna Mureș, Ocna Sibiului, Reghin.

Sunt șapte obiective în rezervație, toate semnalizate prin indicatoare în trei limbi (română, maghiară și engleză), cu alei bine amenajate și marcate, cu podețe și poezii pentru a nu te plictisi.

Am zis mai devreme de precipitarea sării. Când apa se evaporă, sarea devine foarte concentrată și se depunde la fundul apei iar deasupra ei face o pojghiță ca de gheață.

În rezervației veți găsi și formațiuni specifice zonelor calcaroase, fie că vorbim de lapiezuri precum cele de la Ponoare, din Mehedinți, fie că vorbim de caverne și ponoare. Ponorul de sare de la Praid este o cavitate în formă de pâlnie prin care apa se infiltrează, dizolvă sarea, crează cavități, iar o partea ajunge chiar și în salină. Desigur, asta pune piedică celor care vor să scoată sarea, căci Salina Praid este exploatată, așadar apa trebuie eliminată. Ea este pompată în ștrandul din Praid.

Un lucru poate fi făcut doar vara: baia cu nămol. Lutul amestecat cu sare și alte minerale este foarte sănătos, așa că la vară plănuiți-vă și puțin timp pentru o nămoleală ca în filme. Aveți vestiar amenajat chiar în Rezervație.

Informații utile

  • Adresa:
    • în sudul satului Praid, Harghita
  • Contact:
    • http://korpa.ro
  • Taxe:
    • Adulți: 6 lei
    • Elevi, studenți, pensionari: 4 lei
  • Alte informații:
    • Ture cu ghid din oră în oră (în intervalul 10-19) sau la cerere. În condiții nefavorabile, doar la grupuri de minim 20 de persoane, cu aranjament prealabil.
    • Sediul custodiei: Corund, nr 847 (centrul vechi)

Eu am fost plăcut impresionat să găsesc aici și coșuri de gunoi separate pentru hârtie, plastic și aluminiu, deșeu menajer. Zău că nu mă așteptam la așa ceva într-o comună cu poate 7000 de suflete.

Înainte de a vă lăsa cu galeria foto, mă întorc la curiozitatea mea: câți ați fost la salină, dar nu și la Muntele de Sare? :)

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)
Cuvinte cheie: , , , .Articol scris de Florin Arjocu (fondator): vezi detalii despre autor.

3 gânduri despre “Muntele de sare de la Praid. Ca sarea în bucate.

  1. Foarte interesant arata. La Praid n-am fost, in schimb am fost la Ocnele Mari in Valcea. Acolo nu cred ca este si rezervatie :(

    Răspunde
    • Arată interesant și e și destul de mare. Ai nevoie de jumătate de oră – o oră minim. :)

      Am ales să nu vorbesc despre Salina Praid acum fiindcă e prea cunoscută, dar o să îmi spun părerea la un moment dat. Nu e doar pozitivă :)

      Am fost și eu la Ocnele Mari, dar sunt o jucărie comparativ cu salinele astea mari :) Și, să zic un lucru evident: Salina Turda e cea mai faină!

      Răspunde
  2. Eu am fost doar la Muntele de Sare! Avand in vedere perioada in care vizitez zona, am evitat autobusele pline, pline! Chiar daca sunt curioasa sa vad si salina se pare ca va trebui sa revin pentru a o vizita.

    Răspunde

Spune-ți părerea!

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong> 

necesar

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.