Saluti et laetitae! Așa se salutau romanii, așa vă salut eu, cu gândul la Herculane. Toamna este anotimpul perfect pentru plimbări ușoare, relaxare și refacere. Iar niciun loc din România nu îmbină mai bine natura cu istoria decât Băile Herculane. În sezonul în care pădurea are mii de culori, vă recomand o plimbare în orașul Băile Herculane, să descoperim croiala realizată între o stațiune bimilenară cu ape miraculoase și zeitățile antice, între realitate și mitologie.
Update: nu uitați că lângă Herculane avem și 7 sate izolate la care se urcă pe scări.

Tocmai pentru a scoate la lumină lucrurile mai puțin știute din Băile Herculane, liderul industriei hoteliere din stațiune (Hotel Afrodita & Diana) a inițiat conferința „Herculane, mai mult decât ape”, la care am participat recent. Cu aparatul foto de la F64 am cutreierat stațiunea și vă aduc un material puțin diferit față de ce am mai găsit scris, sper să vă placă. Mulțumesc și domnului Dorin Bălteanu pentru documentație.
Acest material l-ați putut auzi și în data de 2 noiembrie 2014, la Radio România Actualități. Cu o zi înainte, sâmbătă, a fost zi de sărbătoare, s-a sărbătorit ziua postului național de radio. Prima transmisiune a fost în urmă cu 86 de ani și o zi, așa că… La mulți ani, Radio România!
Știați că se spune că romanii ar fi descoperit puterea apelor termale minerale cu ajutorul cailor? Animalele intrau în apă și își vindecau rănile din lupte, iar acest fapt miraculos a atras atenția asupra apelor divine ce izvorăsc aici.
La Herculane s-a descoperit în Termele Romane un basorelief antic cu Hercules, erou care a dat și numele stațiunii. Nu doar că puteți vedea termele, dar le puteți și folosi: sunt funcționale chiar și după aproape 2000 de ani de existență.
Este lesne de înțeles de ce, la tot pasul, îl regăsim pe eroul mitologic Hercules. Trebuie doar să ne imaginăm că Hercules va da un strop din puterea lui oricui vine să se vindece cu apele miraculoase din această stațiune. Forța acestui personaj este sugerată foarte bine de cele două statui ale sale, una dintre ele de un mare rafinament artistic, aflată chiar în centrul istoric al orașului.
Și o altă poveste se țese în jurul său: legendele spun că după ce Hercules ucide din greșeală o rudă a soției sale, și ea reprezentată printr-o statuie, se va vinde ca sclav, timp de trei ani, pentru a sluji un stăpân. Astfel ajunge în slujba Omphalei, regina Lidiei, țară aflată pe teritoriul Turciei de astăzi. Ei bine, cu această Omphala, Hercules va avea un copil, atrăgându-și gelozia soției. La Herculane, chiar în capătul podului vechi de piatră o regăsim pe Omphala, parcă scoasă din paginile cărților de mitologie.
Pavilionul 2 sau Hotelul Franz Iosif din Herculane are deasupra intrării două personaje din mitologie, extrem de importante: pe Esculap și Hygeea (Hygieia). Cine sunt cei doi? Știți simbolul medicinei și farmaciei, acel șarpe încolăcit pe un toiag? Toiagul este al lui Esculap (Asclepios), zeul medicinei în mitologia greacă, preluat ulterior și de romani cu numele Aesculapius. Hygeea este una dintre fetele sale, simbol al sănătății, curățeniei și igienei.
O altă zeiță este prezentă, cu numele, în cadrul Băilor Diana. Zeița Diana, nu era doar zeița vânătorii, ci a căpătat și calități de zeitate binefăcătoare: ea era, de pildă, considerată protectoare a câmpurilor, a animalelor și a vindecărilor miraculoase. Ce loc putea fi mai potrivit pentru vindecare, dacă nu Băile Herculane?
Este toamnă, iar natura, fără doar și poate, ne va îmbia să o admirăm. Vă aștept la Herculane să ne bucurăm de frumusețile cu care suntem binecuvântați de Mama Natură, pe care omul le-a legat de mitologie. Vă mulțumesc pentru atenție și vă doresc să aveți o zi minunată.
Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)
Baile Herculane sunt o locatie care merita vizitata in Romania, eu am fost si mi-a placut tare.