Undeva la nord de orașul Cluj-Napoca, nu departe de teribila închisoare Gherla, se găsește un loc în care liniștea este omniprezentă, unde sufletul omului își poate găsi alinare, un loc în care putem privi ceața dimineții de pe înălțimile dealurilor împădurite. În prima parte a anilor 1300, Nicula era o pădure în care s-a retras pustnicul ortodox Nicolae. Pădurea, satul și Mănăstirea Nicula îi vor împrumuta numele.
Dintre multele mănăstiri pe care le avem, Nicula iese în evidență prin câteva povești interesante, pe care le voi relata în continuare.
1. Prima poveste este legată de simbolul Mănăstirii Nicula, și anume, o icoană. Un anume Luca din Iclod pictează în 1681 o icoană cu Fecioara Maria și Pruncul pentru un bogat din satul Nicula. Acesta o donează mănăstirii, iar în 1699, icoana a plâns pentru 26 de zile. În lumea creștină, acesta e un semn divin, iar icoana ajunge pe o scurtă listă de obiecte făcătoare de minuni. Pentru curioși, Luca mai are două icoane, una e la Strâmba (în Sălaj) și alta e în muzeul catedralei din Cluj (se zice că și aceasta ar fi plâns de-a lungul timpului).
Când s-a ridicat noua biserică din piatră, s-a creat și un iconostas din lemn de tei, special conceput pentru icoana fecioarei; acesta are un mecanism special care coboară icoana între ușile împărătești.
2. Un alt simbol se arată ceva mai târziu. Prin anii 1760, Generalul Bukow a distrus mănăstirile ortodoxe din Transilvania. Peste 100 de mănăstiri și biserici au fost dărâmate cu tunurile sau, dacă erau din lemn, au fost arse. Dintre toate, se spune că doar trei au scăpat urgiei: Mănăstirea Râmeț din Alba, mănăstirea Rohița din Maramureș, și… Mănăstirea Nicula din Cluj.
3. Când vechea biserică din lemn arde, la Nicula va fi adusă o biserică sălăjeană veche din lemn. Este în stil maramureșean, iar de la plecarea ei din Gostila și până să ajungă la Nicula, a trecut prin alte două sate. Ca și curiozitate, în mica biserică sătească, obiceiul era ca cei mici să stea la balcon; doar adulții stăteau jos.
4. Fiindcă în biserica de lemn veți descoperi icoane pe sticlă și pe lemn, majoritatea, pictate la Nicula în urmă cu 100 de ani, să vă spun câteva lucruri despre școala de pictură.
În urmă cu câteva sute de ani, puțini oameni simpli aveau școală, așa că pictorii erau foarte puțini. O icoană pe lemn costa cât un car cu boi, nu își permitea oricine icoane. Oamenii din sat își doreau să țină în case icoane, dar nu și le permiteau.
Întâmplarea face ca această problemă să le fie rezolvată, pentru că, pe la 1700, a poposit în satul Nicula, pentru câteva zile, un grup de iconari austrieci. Ei pictau pe sticlă, în tehnica practicată în Boemia, Austria și Bavaria.
Țăranii au fost foarte curioși, i-au rugat pe pictori să le arate meșteșugul, lucru care s-a și întâmplat. Localnicii au adaptat pictura austriacă la stilul bizantin, așa cum au știut ei, în tehnică naivă. Le-a fost de folos și că lângă Nicula era o fabrică de sticlă, iar localnicii aveau acces la suportul pentru icoane. Așa se face că la Nicula s-a creat o tradiție, fiecare om din sat picta icoane pe sticlă. Ba mai mult, din asta trăiau, ei își vindeau icoanele la Gherla, la târgul de icoane.
Știm că în incinta mănăstirii a funcționat o școală împărătească pentru copii, timp de aproximativ 150 de ani. Dascăli erau călugării din mănăstire, iar copiii veneau la școală din satele dimprejur. Când școala comunitară a fost închisă, la mănăstire a continuat o școală bisericească care avea să practice și pictarea icoanelor. Acest lucru este important, mai ales fiindcă în 1950 a murit ultimul pictor din sat și doar mănăstirea duce tradiția de la Nicula mai departe.
Cu timpul, prin intermediul mănăstirii, tehnica picturii icoanelor s-a transmis și în județele apropiate, școli de icoane au apărut la Sibiel, în Șcheii Brașovului, la Făgăraș, sau la Sâmbăta de Sus.
Alte poze de la Nicula:
Sper că v-am făcut poftă de drum. Să aveți o zi minunată.
Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)
Aceasta manastire este superba, daca aveti drum prin acele locuri ar fi pacat sa nu o vizitati, eu am fost de doua ori odata in 2006 de Stanta Maria, eram gravida in luna 7 si am mers pe jos 5 km deoarece era inchis drumul pentru masini. Mi-a fost greu dar a meritat din plin. A doua oara am fost anul trecut.
Cred că până și drumul, deși nu a fost ușor, a fost o experiență deosebită la prima vizită. Mulțumim.
Este o manastire absolut minunata! care merita vizitata! Ma bucur ca mai exista prsoane care viziteaza manastiri!
Orice efort facut pentru a ajunge la aceasta manastire merita. Ma bucur ca am avut ocazia sa ajung acolo.
Un loc special și cu multă istorie, într-adevăr.