Nu de puține ori răspunsul celor care aud de Reșița se referă la împrejurimile orașului. Și e drept, pe aici se găsesc mai de toate: peșteri și chei la mai puțin de 15 km de centrul orașului, o mulțime de lacuri în orice direcție ai lua-o, munți și multă, multă pădure.
Recent am vizitat Dognecea, la 25 de kilometri în afara Reșiței.
Câteva dintre atracțiile pe care zona vi le oferă:
Care ați auzit de cârnații de Pleșcoi?
Pentru cei care nu îi cunoașteți, vă spun că sunt cârnați de casă din carne de oaie, iuți, uscați și afumați. Sunt originali din zona Buzăului.
De ce sunt ei deosebiți? Când zic ei, cârnații de Plescoi, mă refer la cei originali, făcuți după rețeta și cu ingredientele tradiționale. Locul lor de origine este în localitatea Berca, unde oile pășunează într-un loc special. Dealurile subcarpatice din zonă au în subsol importante zăcăminte de sare, iar că urmare a procesului zilnic de evaporare a apei se depun în permanență cristale de sare pe întreagă vegetație colinară. Oile sunt hrănite astfel cu o vegetație semisarata, iar carnea căpăta o savoare deosebită.
Acum rețetă este înregistrată că produs original tradițional românesc de către Traian Papuc, un locuitor din Berca. Ceea ce el vedea foarte des când era mic, produsul fiind foarte popular (până la interzicerea de către comuniști), acum s-a transformat într-un produs comercial, iar puțini chiar respectă rețeta și ingredientele.
1. Mâine curățăm cele 2 văi de râu: Galben și Oțet
2. Duminică încercăm coarda să vedem de ne ține la o tiroliana și un rapel
3. Pregătim un program educațional ecologic pentru copiii dintr-o școală din Oltenia
4. Zâmbim mereu
Cheile Nerei pot concura cu succes cu cele mai frumoase locuri in lume, fiind pentru mine punctul 0 în descoperirea României. M-au făcut să deschid ochii și din acel moment am început să cutreier acestă țară.
Dintre locurile văzute, multe m-au încântat, iar între ele, unele ies în evidență: Cheile Nerei cuprind câteva dintre cele mai frumoase și interesante peisaje din lume!
Totul se întampla în 2004, în timpul unui schimb cultural cu câțiva portughezi simpatici din Coimbra. Ca de obicei, la sfârșit de săptămână plecam împreună cu musafirii străini într-o excursie, să ne bucurăm împreună de un loc frumos din România. Locul ales în acel an era în sud vestul României, în Caraș-Severin, nu departe de Oravița, micul oraș cu cel mai frumos teatru din țară (copie la scara 1 la 3 după cel din Viena, dar care nu mai există).
Pentru weekendul acesta era programat de ceva timp festivalul „Coborâtul oilor de la munte”, un fel de sărbătoare locală în comuna Baia de Fier, acolo unde este și Peștera Muierii.
Mai târziu puțin decât era în plan ajungem și noi (eu și @omfericit) la Peștera Muierii, iar azi voiam pe lângă marețele stânci din jurul nostru să vedem și o parte din festivalul sătesc.
Prin bâlciul clasic am răzbit ca să ajungem lângă scenă, locul unde artiștii încearcă să transmită mai departe plăcerea cântului și a dansului popular.
O formație din zona Polovragi, la câțiva kilometri de acest loc era în plin concert. Un cor mixt de bărbați și femei dădeau ce aveau mai bun. Câțiva bărbați suflau de zor în tradiționalul fluier, dând tonul melodiilor. Saxafonul și el era prezent. Ce mi-a plăcut e că au venit cu repertoriu autentic, tradițional. Nu era imitație după mai știu eu ce vedetă, aveau cântece din zona lor. Nu pot să mă declar un împătimit al folclorului, fără a filtra foarte selectiv ce ascult, dar ce cântau ei mi-a plăcut.
Această parte plăcută a fost urmată de una si mai placută, si de data aceasta era ritm alert. Muzica era mai rapidă, iar pe scenă au intrat 22 de tineri. Era Ansamblul „Maria Apostol”, din comuna Runcu, satul Bâlta (pe Cheile Sohodolului, alte chei foarte frumoase din Romania).
Cateva melodii ritmate au fost alese pentru a face mai interesant dansul si a prinde scena viată. Fete si băieti de varste diferite au reusit să mă incante. Am urmărit felul in care se miscă, sincronurile lor, si am constatat o scenografie reusită si miscări foarte clare. Cu atat mai mult ii apreciam cu cat ei sunt tineri si fac acest lucru pe langa scoală si celelălte activităti.
Din discutiile cu domnul Nicolae Turtoi, director la scolii unde isi desfasoara activitatea ansamblul, am aflat faptul ca tinerii din clubul de dans sunt pregatiti de mici, cei dornici de aceasta experienta fiind primiti inca din clasa intai in clubul de dans. Asadar ei au o „pepiniera” de viitori dansatori talentati, care vor merge in tara la diverse activitati. Din vorba in vorba, aflu ca o tanara pe nume Cristina, danseaza cu grupul de 4 ani, deci nu ma mir ca ajung unii sa fie foarte priceputi in ale dansului, au cativa ani de munca in spate.
Tinerii din formatie sunt „responsabili” si pentru premiile primite, au se pare in palmares mai multe premii la concursurile la care au participat, atat pentru portul popular cat si pentru jocul pe care il pun cu maiestrie in scena.
Tot din discutii am aflat ca in joia de dupa Paste, in comuna Runcu se organizeaza Sarbatorea Dealului si mi se promite ca este un moment demn de vizita ;) Spectacole, masa comuna, iar seara este hora satului. Deja a fost editia a patra, iar la anul acea zi de joi ar putea fi un moment bun de calatorie pe Cheile Sohodolului.
Iar daca mergi in zona, mi se spune ca nu e de ratat casa memoriala Maria Apostol („o privighetoare” a acelei zone gorjene), casa-muzeu, aflata chiar langa caminul cultural. Prima editie a festivalului Maria Apostol a fost in data de 8 septembrie si atunci a fost inaugurata si casa-muzeu in memoria cantaretei.
Discutiile aduc si vorba de viitoarele lor proiecte aflam ca se vor deplasa la Băile Săcelu, pe 1 octombrie. Va fi o zi de joi, iar domna coregraf imi confirma ca aproximativ la ora 2 si jumatate – 3, ei vor fi acolo si ma invita sa ii observ si pe acea scena. Mi-ar face placere, sincer.
Experienta de azi mi-a demonstrat ca a fost o decizie buna sa vin la Coboratul oilor de la munte si va invit si pe voi sa faceti acelasi lucru la anul. Si poate ne vedem la Săcelu si la Runcu!
O privire asuprea Cheilor Sohodolului:
Multumesc pentru poze domnilor Ionut Mocanu si Costianu Daniel Razvan.
Dupa ce am admirat pe rand, plajele din Corbu si din Vadu, a sosit momentul, ca, impreuna cu David, sa ajungem in Vama Veche, pentru a fi prezenti la Stufstock.
Joi seara, corturile incep sa se adune pe plaje; devin din ce in ce mai multe. Nu stiu daca motivul principal era Stufstock sau pur si simplu pentru ca se apropia weekend-ul. Se apropie inceputul marelui eveniment. La fiecare poarta de acces, dar si pe langa gardul ce delimiteaza locul destinat publicului, se gasesc foarte multi jandarmi, incredibil de multi jandarmi care trebuiau sa impiedice accesul in interior cu bauturi si mancare. Asadar daca vroiai sa consumi, trebuia sa consumi in interior. In interior, voluntarii care asigura buna organizare, imbracati in verde, se deosebesc si ei destul de usor. In stanga si in dreapta dozatoare de bere si mese bine aranjate de unul din sponsorii evenimentului. Bine ca nu erau si mici ca altfel tacamul era perfect. In schimb, un alt sponsor, o companie de telefonie mobila, ca o portocala, distribuia la intrare cartele SIM. Ma acomodez repede cu culorile existente in respectivul spatiu si ma indrept spre scena. Batea vantul. Publicul se lasa asteptat. E drept ca nu trece mult si spontaneitatea desavarsita a Vamaiotilor intra in actiune, reusind sa se adune suficient de multa lume, incat sa nu plece artistii de pe scena. In culise, dupa fiecare evolutie, se iau interviuri. Artistii, consider ca si-au facut pe deplin datoria si merita tot respectul Vamii.
In ceea ce priveste evenimentul, consider, ca nu-si mai atinge de mult scopul principal (Salvati VamaVeche). Totul a devenit si in cazul de fata, o afacere. Tocmai, ce se dorea, la inceput, un eveniment care sa pastreze farmecul de salbaticie al Vamei, a ajuns acuma, un eveniment cu multi sponsori, multa organizare, multi jandarmi, multe dozatore de bere si deloc stuf. Oricum Vamaiotii s-au prins cum sta treaba si tot “la stuf”-ul lor s-au intors, cu peturile lor de bere si cu sticlele de vodka, distrandu-se pana la rasarit pe plaja.
Duminica dimineata, incepe sa ploua marunt, vremea se strica, corturile se raresc vizibil, toamna se apropie, nu am regrete ca plec spre casa. Ne vedem la anul, in Vama.
Cauți un loc de vacanță în care să simți copleșitor bâzâitul țânțarilor? Te-ai săturat de mașină, magazine, Mac, Coke, mall și alte cuvinte monosilabice care îți fac viața simplistă? Vrei natură și liniște? Ești sigur că vrei liniște?
Cumpănind că am pierdut după paragraful anterior grătargiii, turiștii de oraș care se mută cu tot cu sistemul stereo în natură și alte exemplare de neam prost care s-ar putea să fi eșuat pe aici continuăm.
Vreau sa iti arat cazul unei familii care a hotarat sa rupa „regulile” societatii, sa iasa din randul oamenilor obisnuiti care merg la lucru, mananca si dorm, si sa traiasca o cu totul deosebita viata, calatorind in jurul pamantului.
Parintii sunt romani stabiliti in Franta, mama este ilustratoare iar tatal este arhitect. Impreuna au 3 copii: 2 baieti si o zambitoare fetita. La inceputul calatoriei, copiii aveau 10 luni, 4,5 ani, respectiv 7,5 ani. Aceasta se intampla in ianuarie 2007, recent ei ajungand iar in Franta, pentru o binemeritata pauza.
Album foto