Născut în satul Pitaru din județul Dâmbovița, Nicolae Grigorescu se mută în București la vârsta de 5 ani, când îi moare tatăl. Își va petrece copilăria în Mahalaua Cărămidarilor, un cartier sărac bucureștean, la o mătușă. Duminica după-amiază, copii erau învățați de preot să scrie și să citească, iar cei mai talentați sunt școliți în arta picturii. Așa învață și micul Niculiță să picteze icoane, lucrări pe care le va vinde în târgul de la Obor. Vă invit să vizităm împreună Casa Memorială Nicolae Grigorescu și să aflăm povestea marelui pictor român.

Până pe la 23 de ani nu mai cunoaștem mare lucru despre el, știm doar că a fost pictor de biserici. Pictează o serie de icoane pentru câteva mănăstiri prahovene, apoi pictează 4 biserici întregi. Cea mai cunoscută este cea de la Mănăstirea Agapia, o minunăție de care vă voi povesti cu altă ocazie.
Îl cunoaște pe Kogălniceanu, pe atunci, ministru de externe, care îi recunoaște talentul și îi plătește o bursă de studii la Paris.

Intră al 40-lea la Academia de Arte Frumoase (Académie des Beaux-Arts), înainte de mult mai cunoscutul Pierre-Auguste Renoir (cel care intră cam pe locul 60). Nu va termina școala și se mută lângă Paris, la Barbizon, loc în care funcționa o mare tabără de pictură în aer liber.

Participă la Războiul de Independență ca reporter de război. În acea perioadă face o serie de schițe pe tema războiului, transformate ulterior în picturi celebre: două dintre ele sunt „Atacul de la Smârdan„, care e la București, și „Dorobanțul„, aflată în micul muzeu din Câmpina.

Din cele 3000 de lucrări câte a semnat Grigorescu, cele mai cunoscute opere sunt cele din seria „Car cu boi„. Sunt aproximativ 300 de picturi, cea mai mare e la Iași la Palatul Culturii, iar cea mai mică este la Câmpina.

A fost prieten bun cu marii Caragiale, Delavrancea și Vlahuță.
Soție i-a fost Maria Danciu, cu care are un băiat care se căsătorește cu fiica lui Vlahuță, Anișoara. Gheorghe și Anișoara au trei fiice și un băiat, dar ei mai departe nu au copii și așa se stinge neamul lui Grigorescu.

Grigorescu a venit la Câmpina abia în 1904, unde își construiește casa de care vă povestesc acum și din care i-am aflat povestea vieții. El era deja un artist consacrat, era considerat cel mai mare pictor român în viață și era primit cu onoare oriunde se ducea. Grigorescu a fost primul pictor primit în Academia Română.

Pictorul a fost și un mare călător; a văzut întreaga Europă, de la Paris până la Constantinopol. Din acele locuri vizitate a adus suveniruri, obiecte foarte frumoase care se regăsesc la Câmpina.

Cea mai importantă încăpere a casei este, evident, atelierul de pictură.

În muzeu veți găsi și un personaj din viața comunității locale: „Portretul sergentului din Câmpina” e într-una dintre odăile casei. Era singurul polițist în oraș pe vremea lui Grigorescu.

Moare în iunie 1907, la 60 de ani, iar dacă vrem să știm cum arăta Grigorescu, în casă îi găsim un autoportret, făcut în jurul vârstei de 30 de ani.

Anii au trecut, iar in 1918, casa a ars. A fost reconstruită mai târziu de băiatul artistului și în anii ’50 devine muzeul de la poale de Carpați. Sunt curios: câți dintre voi l-ați vizitat?

Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)