Povestea Întâlnirii Autostopiștilor din România (IAdR) 2012 o avem în 2 versiuni:
Înapoi la scris? Da! Înapoi la scris… pentru că meritați cu toții să vă povestesc cum au fost cele aproape trei zile petrecute departe de calculator și telefon, cu niște oameni minunați, în aer liber!
Este vorba despre cea de-a treia Întâlnire a autostopiștilor din România, ce a avut loc la Sovata, în ultimul sfârșit de săptămână al lunii iulie (27-29 iulie 2012).
Bucuria mi-era mare dinainte să plec de acasă. Povesteam în fiecare zi cu Florin despre cine și-a mai anunțat prezența; și de data aceasta, pe lângă fericirea ce mi-o oferă fiecare călătorie, cunoșteam, cunosc și eu pasiunea din inimile celor ce aveau să fie prezenți. Abia după ce mergi odată, și apoi a doua oară, și tot așa mai departe, cu stopul, știi despre ce vorbesc eu aici! Este ca un drog. Te prinde și basta :))
Am plecat din Brașov, pe la orele amiezii, împreună cu fratele meu, cu Florin și cu Ioana (Florin și Ioana au venit din București, schimbând mai multe mașini – probabil că experiența aceasta le-a fost dat să o trăiască pentru ca Ioana, aflată la primul ei drum cu autostopul, să descopere și micile dificultăți ale acestui tip de călătorie). Câți oameni, atâtea opinii pentru ruta pe care să o urmăm! După câteva dezbateri și după ce am reușit să-mi impun dorința de a trece prin Odorheiu Secuiesc – cu câteva compromisuri (până la Sighișoara să ținem drumul european E60), am rămas înțeleși: fiecare cu GPS-ul lui, iar eu cu indicatoarele de pe traseu (clarific încă odată: toți patru eram în aceeași mașină!). Am povestit, am râs, am prins nori de furtună, vreo câteva fulgere și ceva ploaie; …în apropiere de Sighișoara, la Vânători, am părăsit drumul principal pentru unul mai micuț și mai prost (DN13c), însă cu alte frumuseți: peisaje, câmpuri, sate ferite de traiectoria economică a drumurilor europene. Locuri în a căror liniște și calm te poți scufunda cu totul. Locuri prin care nu mai fusesem niciodată. Cât de mare este diversitatea peisajului pe meleagurile țării noastre! Cum zona aceasta de graniță între județele Mureș și Harghita a avut și are o populație preponderent maghiară, denumirile localităților erau trecute și în ungurește. Ne-am jucat puțin încercând să descoperim ce înseamnă numele diferitelor sate și mici orășele, iar cele aproape trei ore de mers de la Brașov până la Sovata, au trecut repede.
Iată-ne ajunși în Sovata, pe la orele serii (în jur de 19). Florin avea coordonatele GPS ale campingului unde urma să ne facem tabăra, așa că nu ne-a fost greu să găsim locul. Cred însă că ne-am fi descurcat și fără coordonate; Campingul Vasskert este destul de bine semnalizat, și în plus de asta se află pe Strada Principală, cea care leagă Sovata de localitățile vecine (DJ153). După cum ne spune și numele, la Vasskert Kamping am avut o supriză foarte plăcută! Am găsit acolo o adevărată grădină (kert înseamnă grădină): cu flori, copăcei, parcelele de camping delimitate de pomi (păcat că încă nu s-au copt merele – dar poate-i facem o vizită domnului Sandor, pe la toamnă, ca să luăm câte-un rucsac). Locul acesta a fost cândva o livadă. Moștenită de la unul din părinții proprietarilor și amenajată într-un mod excepțional, a fost transformată într-un camping modern, unde găsești cam tot ce ai nevoie: recepţie de unde te poți documenta asupra a ceea ce e de făcut și de văzut în Sovata, căsuţe de lemn, locuri pentru corturi, rulote și mașini, dușuri – cu apă caldă non-stop, grupuri sanitare încăpătoare și foarte bine îngrijite, bucătărie cu aragaz și chiuvetă, cișmea cu apă potabilă și prize cu curent electric, mese și băncuțe pentru luat masa sau stat la povești ori la un joc, un foișor, lumini suficiente cât să te descurci după ce se lasă seara, dar suficient de rare cât liniștea și odihna să nu fie deranjate, un fel de mini-grădină botanică cu tot felul de flori și plante, arbori, pomi și un râuleț; în spatele campingului, dincolo de apă, o pădure veche de pini are grijă să vegheze asupra aerului pe care-l respiri. Poarta de la intrare ne-a întâmpinat într-un mod tradițional, ornamentele sculptate în lemn găsindu-și simbolistica în culturile vechi. Ne-a întâmpinat doamna Vass, căci domnul Sandor (Vass Sandor) era cu treburi prin alte părți. Ne-a indicat locul ce ne era pregătit și ne-a spus câteva cuvinte de bun venit.
Levente, mai harnic decât noi (ori distanța să fi fost de vină?!?! drumul Târgu Mureș – Sovata e mai scurt decât Brașov – Sovata oricum ai ocoli!!) era deja acolo – se relaxa în hamac. Nici măcar nu ne-a auzit cum ne-am furișat (zgomotos) pe la spatele lui, cu gândul să-l întoarcem cu fața în jos. Am făcut cunoștință, iar băieții ne-au ținut mie și Ioanei, o lecție despre cum se montează cortul – o lecție practică, la care am pus și mâna, nu doar am fost „antene” (vorba ceea: nu se știe niciodată când o fată trebuie să facă totul). După ce am luat o mică gustare de seară, rând pe rând au sosit și ceilalți: Timotei cu Adina și Dan de la Cluj, Victor de la Bistrița și Emanuel de la Timișoara (a trăit o adevărată aventură cu traseul și ruta de ajuns în Sovata). Primele povești și prima masă luată împreună (în care slăninuța celuilalt e mai bună decât oricare, unde mierea altuia e cea mai dulce…), sunt cele mai sigure ingrediente pentru a te împrieteni!
Pentru că timpul ne era favorabil, am plecat într-o misiune de recunoaștere prin stațiune. Ne-am gândit cu toții la o plimbare către lacuri (pentru unii cu o bălăceală nocturnă, iar pentru alții doar cu privitul) …Dn perspectiva amintirilor, cred că aici se împart, puțin, drumurile noastre, căci aventura mea e cu mult mai intensă decât a celor din jurul meu. Să urc pe jos, din camping și până la Lacul Ursu e o performanță la care mă voi gândi mult timp de acum înainte (și această plimbare nu încheie seria recordurilor pe care le-am putut atinge). Trebuie să le mulțumesc băieților pentru că mi-au dat o mână și-un umăr de ajutor și pentru că au avut răbdare să meargă la pas atât de încet, iar fetelor pentru că nu m-au lăsat să mă simt prost pentru toate astea! Jumătatea mult mai energică și fără de astâmpăr a trupei noastre a ajuns mult mai repede în zona lacurilor, așa că s-au încumetat la o băiță pe întuneric. Noi restul ne-am oprit la băncuțe unde ne-am tras sufletul (cred că puteți citi „mi-am tras sufletul”), am privit Lacul Ursu de sus, am avut deasupra capului cerul înstelat și ne-am spus lucruri pe care doar întunericul nopții te face să le scoți din suflet.
E minunat să descoperi că și oamenii aceștia iubesc dansul și muzica, că și ei poartă în bagaj o carte sau faptul că le place să întâlnească oameni noi. Totuși, ceea ce ne leagă pe toți, dar absolut pe toți, este aceeași dragoste pentru a călători! Pe drum, în excursii, călătorii sau drumeții suntem fericiți. Că opiniile, proiectele, țintele și țelurile noastre, pe diferite perioade ale timpului, sunt diferite, nu cred că mai contează. Cu toții vrem să călătorim! …Și sper ca odată, cândva, soarta să ne aducă iar împreună pentru a ne povesti unul altuia noile aventuri.
Ne-am întors „acasă” după ce trupa rapidă ne anunțase că în camping s-a dat deja stingerea. Domnul Sandor ne-a așteptat la intrare și nu am avut niciun fel de problemă din cauza faptului că întârziasem puțin după ora de stingere. Pe drum, ne și făceam planuri cum ne vor arunca băieții peste gard (doi băieți la aruncat și patru la prindere). Haios, așa-i?
Pe întuneric ne-am găsit cumva, fiecare, sacul de dormit, izoprenul și bagajul și ne-am grupat la corturi și la hamace. Ioana a ales hamacul lui Florin pentru a dormi cu cerul și stelele deasupra capului, Adina și Dan s-au odihnit în doi, în cortul lor spațios, Emanuel la capul Ioanei, pe jos, sub cerul liber, eu, Florin, Victor și Timo în cortul mare al lui Florin, iar Levi, singurel în cortul lui. (nu i-o fi fost urât?! ps. ai dormit în cort nu în hamac, așa-i?). La noi, în reședința mare (cortul mare), forfota a mai continuat o vreme. Se pare că ne-am adunat acolo mai multe păsări de noapte, al căror somn vine înspre zorii zilei. Dimineață, contrar obiceiurilor mele, m-am trezit foarte devreme, lumina ce intra în cort dându-mi impresia că trebuie să fie aproape de prânz. Mă înșelasem, era ora șapte și culmea că, din codașa sculatului (în general), am fost cea care a dat deșteptarea. Soarele dimineții, puțină rouă și apoi glasurile noastre au sculat pe toată lumea. E rost de dormit când ești într-un loc atât de frumos?
Sâmbătă i-am primit pe Akos, Daniel, Rozsa și Roxana și ne-am despărțit de Timo, iar târziu, după ce s-a înserat și de Akos. Pe lângă cele trei mese gătite (o omletă cu de toate, o mămăligă cu și mai multe de toaate și paste cu sos și cărniță), niște gustări reci, pe lângă excursiile până la Salina Praid, Muntele de sare Praid (rezervație naturală), Lacul Mierlei din Sovata (lângă Lacul Roșu se află Lacul Verde, iar pe unul din traseele de pădure, lângă acesta, se află și Lacul Mierlei) și pe lângă schimbul cultural între noi și Daniel (Daniel este american și am avut norocul să fie și el prezent la întrunirea noastră), am avut și câteva activități „tehnice”: am stat la o discuție în cerc, pe iarbă, în care ne-am povestit aventurile despre autostop, s-a vorbit despre câteva reguli pe care este bine să le respecți, am pus întrebări și s-au dat răspunsuri, am învățat să legăm coarda cu noduri din alpinism: opt, dublu opt și încă un fel de nod, ce leagă între ele două corzi etc. Lecția despre cum se face rucsacul a venit în ziua următoare, când ne-am pregătit bagajele de plecare.
Discuțiile despre autostop s-au purtat mai mult în sfera călătoriilor externe, în afara țării și mă puteți crede pe cuvânt că experiențele celor prezenți la IadR sunt copleșitoare, spectaculoase, minunate, extraordinare. Dar, oricât de spectaculoasă este reușita unui tur al Europei sau al Americii, ori al Asiei, cu autostopul, în comparație cu reușita unui tur al României, eu rămân la aceeași convingere pe care am avut-o dintotdeauna: și bucuria și fericirea vin din lucruri și pași mărunți! Pentru mine este și va fi mai important și mai minunat să călătorești în satele și orașele micuțe, pe drumuri de țară – uneori pietruite, să întâlnești doar oameni ce nu sunt obișnuiți să dea nas în nas cu un călător și nici nu știu ce-i acela un turist, sau, cu atât mai mult, un autostopist, decât să străbați autostrăzile lumii, în viteză, către o anume destinație. Nu mă grăbesc! Am timp destul și fiecare colțișor al țării sau al lumii mă poate aștepta!
Noaptea de sâmbătă spre duminică ne-a prins iar la povești: povești despre români și România, povești despre alte colțuri ale lumii, povești despre noi și pasiunile noastre. De această dată somnul mi s-a părut tare scurt și mi-aș fi dorit ca unul din băieți să mai fi lenevit puțin, în cort, ca să nu trebuiască să mă scol și eu! Am luat micul dejun și ne-am pregătit de plecare. Care încotro, fiecare cu planurile sale…
Roxana și Victor au fost primii ce-au părăsit tabăra! I-au urmat Dan, Adina, Levi, Rozsa și Daniel, iar ultimii plecați am fost eu, Ioana, Manu și Florin.
Noi, ultimii patru, ne-am propus o plimbare prin Cetatea Sighișoarei. După mult, mult, mult (enorm de mult) mers pe jos, prin soare și rămas în urmă (drăguța de Ioana își tot făcea de lucru doar, doar să nu mă lase singură, iar bieții băieți au avut de cărat un rucsac în plus), la ieșirea spre Bălăușeri, Florin a oprit o mașină numai bună, șoferul și doamna din mașină dorind și ei să viziteze Sighișoara. Ne-am antrenat în discuții, Florin le-a indicat celor doi câteva obiective turistice din zonă, de pe lângă Sighișoara și am ajuns la destinație. O urcare prin cetate, cu admirat obiecte vechi de strai tradițional și alte antichități sau sculpturi în lemn, o sesiune de tras cu arcul și o bine meritată pauză de masă la Jo Pub, pentru un lichiu cu prune (este un desert atât de bun încât îți vine să te lingi pe degete) ne-au umplut ziua de duminică. Cu părere de rău, aici aveam să ne despărțim și de Emanuel; drumul lui se întorcea către Târgu Mureș, iar al nostru continua spre Brașov și București.
Mașina ne-am așteptat-o vreo oră (poate mai puțin), însă buna dispoziție, râsul, glumele și șotiile nu ne-au lăsat nicio clipă de plictiseală. Două nebune pe capul unui autostopist serios (și inginer pe deasupra!)… Ne-a luat un domn, cu gândul la ce vom face noi, trei tineri (două fete pricăjite și-un băiat), cu trei rucsacuri de munte, dacă ne prinde noaptea pe drum. Am ajuns repede (eu și Ioana, înghesuite pe-un loc din spate – celălalt și mijlocul erau ocupate de rucsacul ce venea grămadă peste noi și de-o ladă frigorifică de-a șoferului – ne-am cam văzut în continuare de râs de ne durea și burta de la asta, iar Florin, obosit de-a binelea, cred că abia aștepta niște momente de liniște ca să mai ațipească puțin)! La marginea Brașovului, în benzinăria unde am coborât eu și unde trebuia ca mașina noastră să alimenteze, Florin și Ioana și-au găsit un alt șofer fain care să-i ducă până în București.
Cam asta a fost tot cu ce-a de-a III-a ediție a IadR 27-29 iulie 2012 Sovata, județul Mureș. Aș fi vrut să vă pot povesti din experiența vastă de drum a celor experimentați cu hitchhiking-ul/autostopul (Florin, Dan, Levente, Timotei, Victor, Akos, Daniel, Rozsa, Roxana sau Adina), ori din cea a celor mai începători (Emanuel și Ioana), însă cuvintele mele nu pot reda trăirile și poveștile lor.
Vă urez drum liber, cu gândul că poate astfel vă veți intersecta cărările cu ale noastre și ne veți căuta prin România sau pe continentele lumii: Europa, America, Asia…
Să aveți peisaje frumoase!
Legendă: Bulgăraș = Andrea, adică eu, un ghemotoc care în ultimul an a văzut mai multe lucuri interesante decât în toți ceilalți 26 de dinainte.
Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)
Foarte frumos, imi place acest site.. eu fac parte din cealalta categorie, cu masina.. de acum incolo o sa iau mereu baieti si fete care au ruxacuri cu ei… chiar la sfarsitul lui august voi avea mai multe drumuri Tm-Bv, Bv-Tg. Mures – Cluj – Oradea – Tm.. sper sa intalnesc autostopisti simpatici ca voi in drumurile mele.
Ce mă bucur să citesc un asemenea mesaj! Mulțumesc @Daniela!!!!
Știi, acum când citeam rândurile tale, mă gândeam cât de mult mi-ar plăcea să lecturez povestea cuiva aflat de cealaltă parte a autostopului (adică a unui șofer ce oprește să ia un călător de pe marginea drumului).
Văd că ai drum lung de parcurs. Un tur de vizitat și văzut locuri frumoase sau rute de serviciu? Îți dorim și noi să întâlnești în cale numai autostopiști simpatici, care să-ți aducă multe zâmbete și o grămadă de povești interesante.
…Și poate ne vei povesti și nouă din experiențele tale!
Bravo Bulgăraș, îți doresc să ajungi la cât mai multe evenimente frumoase!
foarte frumos articolul , bulgaras nu stiam ca ai asa un talent la scris :D astept deja IadR 2013 :D
Așa-i că se pricepe la a atinge sentimentul omului? :)
Măi băieți măi, nu mă lăudați cam tare? Meritul pentru ce a ieșit mai sus este și al vostru. Fără întâmplările și amintirile frumoase de la Sovata și Sighișoara nu aveam ce scrie…
mulțumesc manu!!! pot să te pup?
și eu aștept urmatoarea ediție. oare nu ar fi fain să facem câte una pe sezon?
ps. cele două mari iubiri ale mele sunt scrisul și călătoriile