Ziua 2 la Termele lui Hercules a început după un somn prea scurt și avea planificate câteva trasee pe cărările micului oraș binecuvântat cu zeci de izvoare termale, 2000 de ani de existență și multe alte obiective rare.

Pe lângă „lebedele” făcute din prosoape, gazdele de la Roua de Munte ne-au dat ieri și o hartă a Parcului Național Domogled – Valea Cernei (și în cameră am găsit o listă cu legende, informații și trasee).

Vorbim despre:

  1. Foișorul Roșu (Elisabeta)
  2. Grota cu aburi
  3. Grota haiducilor (grota hoților)
  4. Izvorul lui Munk
  5. Sauna naturală din adâncul muntelui
  6. Bazinele publice cu apă termală


Povestea era simplă: aleg un traseu, iau rucsacul și hai la drum! Trebuie că e simplu, ce poate fi mai ușor decât să urmezi câteva semne pe copaci? :)

Am ales traseul care merge la Grota cu aburi. Harta spune că traseul are 2 marcaje: clar

La drum…

Urcarea pe la Biserică

Văd marcajul cu triunghiul albastru. În urmez. Dar ce se întâmplă? Pe parcurs văd că drumul meu arată direcții diferite cu același marcaj, triunghiul albastru. Aleg să merg pe drumul cel mai folosit, să nu dau în cine știe ce bălării, precum am găsit în drumul spre Buila Vânturarița (venind dinspre Olănești).

Pe drum, scorpionul întâlnește un scorpion :) Nu am mai văzut făpturile astea de mult timp, de când am fost cu cortul la Herculane, dar eram un prichindel pe vremea aia.

Conform hărții, trebuia să vedem câteva obiective până la Grota cu Aburi. Așadar mare a fost surpriza când am ajuns la Foișorul Roșu fără a găsi pe traseu nimic altceva.

  • Nu rata la Herculane: Foișorul Roșu (Elisabeta)

  • Ideea de a avea astfel de foișoare pe dealurile din vecinătate este superbă! Construcția de lemn este primitoare, protectoare și oferă o priveliște fantastică!
    Sunt mai multe foișoare (au nume de culori: roșu, galben, verde), dar Foișorul Elisabeta (Roșu) mi se pare cel mai primitor și cu priveliștea cea mai frumoasă.

    E primitor chiar și pentru cele 2 muște :)

    Sau pentru șopârla-turist:

    Ziua avea programată și o repriză de baie termală, ba chiar și o saună dacă e posibil, așa că nu am lungit traseul și am zis că în coborâre facem la intersecțiile cu multiplele triunghiuri nătângi stânga în loc de dreapta și reciproca. Așa ar trebui să ajungem altundeva, poate chiar unde trebuie :)

    După încercări, ghiceli educate, consultări telefonice pentru confirmare, ajungem în primul loc:

  • Nu rata la Herculane: Grota cu aburi
  • Aici aburii veniți din adâncuri și-au găsit loc să iasă exact într-o grotă, undeva în înălțimea stâncilor. Dacă te apropii, chiar auzi sunetul aburilor sub presiune, pe drumul lor de ieșire din rărunchii stâncilor. Privire de afară:

    Privire de sus:

    Cel mai bun traseu să ajungi la Grota cu Aburi este cel marcat cu PUNCT GALBEN. Deși triunghiul albastru vine pe aproape, nu ai indicatoare care să te anunțe pe unde să mergi. De fapt nici punctul galben nu are, dar ești la câțiva metri de grotă și o poți dibui: grota cu aburi este fix sub o stâncă ce oferă un grozav punct de belvedere.


    Din punctul acesta de belvedere am putut admira atât Băile Herculane, cât și mărețul Pin Negru de Banat ce trăiește pe stâncile calcaroase.

  • Nu rata la Herculane: Izvorul lui Munk
  • Este un izvor amenajat aflat chiar sub un frumos și dificil perete de escaladă (cu surplombă). Trebuie să știți că apa este puțin sulfuroasă, așa că dacă sunteți sensibili, poate vreți să beți de altundeva. Aici am dat peste un cuplu de cățărători brașoveni, uimiți de frumusețea și potențialul zonei dar astăzi îmbrăcați gros pentru a se proteja de furia țânțarilor locali ;)

    Iată Izvorul Munk:

  • Nu rata la Herculane: Grota haiducilor (grota hoților)
  • Este cea mai accesibilă grotă din zonă care merită atenția voastră. Urcarea se face pe o potecă cu începutul asfaltat ce pornește de la drumul care străbate Hotelul Roman. Drumul este ușor și durează doar câteva minute.
    Aici s-au găsit dovezi ale prezenței omului încă din epoca focului, iar pe vremea romanilor (și după) a fost ascunzătoare pentru tâlhari. Monede romane dar și tezaure au fost scoase din această grotă care, până să-i fie făcut drumul de acces, era puțin cunoscută. Din păcate omul modern și-a lăsat „amprenta” peste tot, nu doar pe pereții grotei.






    Balustrada a rămas din timpul cercetărilor făcute aici în anii comunismului.

  • Nu rata la Herculane: Sauna naturală din adâncul muntelui
  • Într-una dintre vizitele făcute la Herculane un pui de localnic ne-a dus și într-un loc care mi-a rămas în minte timp de câțiva ani. Un tunel lung de 150-200 de metri în stâncă se termina cu un loc foarte interesant: o saună naturală. Practic apa care alimenta bazinele termale de afară vine din acel munte, iar prin anii comunismului, nu știu cu ce scop, au fost săpate tunelurile acestea mari (printr-un șanț curge apa). Cu fiecare pas făcut spre inima muntelui aburii erau mai calzi. Astăzi am repetat figura, dar a fost o mică-mare diferență. Din cauza ploilor din belșug, cantitatea de apă care iese de acolo este prea mare pentru a putea fi încălzită suficient. Așadar, chiar dacă am ajuns în capătul tunelului, nu am avut parte de sauna mult-dorită :( Rămâne pe data viitoare! PS: aveți grijă să intrați cu frontală/lanternă și ar fi ideal să purtați ceva în picioare, în prima parte veți găsi dovezi ale prezenței omului nu preistoric, ci vagabond (acum erau câteva cartoane, haine).
    Ajungeți la tunel foarte ușor: imediat după Hotelul Roman o să aveți între drum și Cerna 2 bazine cu apă termală. Tunelul este cel care aduce apa pentru acele 2 bazine și intrarea este chiar acolo lângă ele.

  • Nu rata la Herculane: Bazinele publice cu apă termală
  • Fiind de loc din Caraș, am avut drumuri prin Herculane încă de când eram mic. Tot pe atunci am cunoscut prima data băile termale în aer liber. Trec anii, iar prin 2007-2008 veneam din Timișoara la Herculane pentru o baie nocturnă; noi o numeam „baie la cloacă”. În 2 ianuarie 2009 eram cu câțiva prieteni dragi din Cluj în apa caldă de la Herculane, în drumul spre casă după un revelion la Severin.

    Cei care nu au fost încă în orașul lui Hercules trebuie să știe că aceste băi publice sunt gratuite și în aer liber. Din aceleași motive sunt amenajate sumar, de obicei sunt niște construcții din ciment în care curge apa termală. Le găsiți în mai multe locuri din Herculane, dar probabil cele mai frecventate sunt cele de lângă Hotel Roman și cele de la 7 Izvoare. Nu vă faceți prea multe griji de igiena locului, sulful din apă se ocupă de dezinfectare.

    PS: Data viitoare vin și cu hărți detaliate, dar acum aparatul GPS se pregătește pentru a fi de ajutor în încercarea de a sări cu parașuta de la 10 000 de metri, un posibil nou record național.

    Voi unde ați fost la Herculane?

    Share and Enjoy !

    0Shares
    0 0

    Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)
    Cuvinte cheie: , , , , , .Articol scris de Florin Arjocu (fondator): vezi detalii despre autor.

    12 gânduri despre “Băile Herculane: 6 locuri de vizitat în orașul lui Hercule

    1. Un alt obiectiv de vazut in zona este cascada Vanturatoarea, un traseu putin mai lung, dar foarte frumos si mai putin umblat decat cele din jurul hotelurilor… care hotel vad din prima imagine ca si-a asteptat oaspetii cu prosoape pliate in forma de… scorpion in pozitie de atac? :)

      Răspunde
      • @Adi
        Salutare și mersi de sugestie!

        Am fost pe un frumos traseu pe partea dreaptă de curgere a râului Cerna: Peștera cu Aburi, Foișorul Elisabeta (Roșu), Izvorul lui Munk, foișoarele Galben și Albastru, Platoul Coronini. Am avut câteva puncte de belvedere foarte frumoase iar cu o zi înainte am văzut și Grota Haiducilor.

        Am lăsat pe data viitoare câteva trasee; o vă merg(em) atunci sper și la Cascada Vânturătoarea. „Data viitoare” sper să fie cândva în vara aceasta :)

        Răspunde
      • @Andrada
        Exact acolo am stat si noi cu cortul prima data cand am fost la Herculane, cand eram mic. De data aceasta n-am ajuns pana la 7 Izvoare, dar cred ca mai voi vizita o data locurile acelea frumoase, in vara :)

        Răspunde
      • @Antonia
        Așa este, Băile Herculane au un potențial uriaș! Nu oriunde găsești o stațiune romană cu băi termale la tot pasul, un cadru natural deosebit și multe alte atracții în zonă. Și să nu zic că perioada Austro-Ungară a dat foarte multe orașului, trebuie doar pusă în valoare.

        Răspunde
    2. Am vizitat astazi ,Grota cu aburi.Super!Cei care aveti ocazia sa ajungeti in statiune,nu ratati o plimbare in natura.Ceva ce nu vezi zilnic.Super!

      Răspunde
    3. In 2010 am fost cu niste localnici la sauna naturala. Mi a ramas in creieri atat sauna in sine cat si faptul ca l un moment dat, m am scudundat pe sub apa si am iesit la suprafata intr un bazun sub munte. E unul dintre cele mai interesante locuri in care am fost.
      Weekendul asta voi merge iar la Herculane si sper din suflet sa gasesc sauna asta.

      Răspunde

    Spune-ți părerea!

    <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong> 

    necesar

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.