Cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaționale a Cărții și Drepturilor de Autor, vreau să vă arăt un eveniment frumos, cu mii de cărți, mii de lumini și mii de oameni. I-am zis pe scurt, Marea Îmbulzeală.

Dar până la cele de astăzi, un scurt moment de laudă:
Până acum, doi dintre cunoscuții mei (mai precis spus, două) și-au lansat sau își vor lansa cărți. Vorbesc despre simpaticele Iunia și Iulia (cartea Iuliei se numește India Darshan). Sunt fete foarte faine, iar cărțile, deși nu le am încă, nu am niciun dubiu că sunt pe măsură (așa zic și gurile nu rele, dar plimbărețe). Dacă vă plac călătoriile (cum, altfel?) și oamenii de la care avem ce învăța, vă recomand cu căldură operele scrise de cele două autoare.

Să vă spun câteva cuvinte despre evenimentul de astăzi
În marele București, în Centrul Vechi, pe drumul (circulat) Lipscani, ni s-a pregătit ceva: 3000 de volume de cărți au fost așezate pe jos, desupra lor erau luminițe cu led-uri, iar la lăsarea serii planul era să le vizităm, iar dacă ne place una, să o luăm cu noi.

Ideea este grozavă și se inspiră de la spanioli, de la ONG-ul numit Luzinterruptus. Organizatorii locali au fost Ziarul „ring” şi Editura Litera, pe care îi felicit pentru inițiativă!

Iată câteva poze din timpul zilei:

Mii de cărți
Mii de cărți

Mii de cărți
Mii de cărți
Ziua internațională a cărții la București
Ziua internațională a cărții la București
În așteptarea deschiderii
În așteptarea deschiderii

Și câteva poze asortate cu un clip filmat seara, la momentul tăierii panglicii:

Mai multe mii de oameni
Mai multe mii de oameni

Mai multe mii de oameni
Mai multe mii de oameni
Am și eu o carte cu licurici.. Ghidul Bucureștiului, primit ceva mai devreme
Am și eu o carte cu licurici.. Ghidul Bucureștiului, primit ceva mai devreme

Iată și filmul cu Marea Îmbulzeală, cum i-am zis eu (calitatea nu e grozavă, dar se vede esențialul; râsul de la început este al meu :D):

Trebuie să remarc că ideea este foarte faină. Implementarea mai trebuie îmbunătățită:

  • Păcat că toate cărțile alea au adunat atât de mulți oameni încât s-a blocat complet strada
  • Păcat că organizatorii nu s-au gândit că miile de localnici nu vor avea răbdare să intre unul câte unul (era cam previzibilă faza)
  • Păcat că unii dintre „vizitatori” au plecat cu brațul de cărți.

PS: A fost o plăcere să reîntâlnesc pe graviduța Anca și prietena ei. Mulțam pentru poze, clip!
PS2: Pozele făcute ziua sunt cu alt aparat, mulțumesc Ioana!

Oare cum va fi la anul?

Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)
Cuvinte cheie: , , .Articol scris de Florin Arjocu (fondator): vezi detalii despre autor.

6 gânduri despre “Ziua Internațională a Cărții și Drepturilor de Autor sau Marea Îmbulzeală

    • Câtă dreptate ai, Ana Maria! La librărie nu o să vezi niciodată înghesuială, dar nici n-aș vrea să văd mii de curioși cu mai puțin respect față de cărți pe acolo ;)

      Răspunde

Spune-ți părerea!

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong> 

necesar

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.