Continui seria Scrie România cu a vă arata o altă viziune asupra orașului Constanța și a câtorva obiective turistice din urbea dobrogeană. Vă amintesc că eram la drum cu Elena și aveam cazare la Constanta prin intermediul lui Răzvan.

Orașul Constanța
Eu îl percep ca pe un oraș un oraș interesant, un conglomerat modern construit pe baza a două lucruri: nod maritim și locul principal de intrare în țară a mărfurilor de peste mări și oceane (cel mai mare port din bazinul Mării Negre și al patrulea din Europa), dar și ca loc de pornire a traseelor turistice de vară pentru cei care merg la mare. Majoritatea celor care ajung pe litoral vor trece prin Constanța, deci e punct important și de tranzit rutier. Mai jos, la fundație, stă cetatea Tomis, colonie grecească la țărmul Mării Negre.

ro.Wikipedia spune că cel mai vechi oraș de pe teritoriul României, dar eu contrazic acest lucru. Mai multe surse demne de luat în seamă precizează faptul că Histria este prima colonie grecească pe țărmul Mării Negre de pe teritoriul României de azi. Dar despre Histria în puțin timp, tot în seria Scrie România.

Tomis a fost cucerit de romani în 72/71 î.Hr., în 55 î.Hr. trece sub stăpânirea lui Burebista pentru 11 ani (până la moartea lui Burebista), moment în care devine independentă; încă o schimbare e în 29/28 când revine sub comandă romana. Mai târziu (secolele VIII-XII) a purtat numele de Constantiana după numele dinastiei romane Constantiniene (vezi Constantin cel Mare).

La Tomis este exilat (9-17 d.Hr.) poetul roman Ovidiu, și tot acolo artistul și-a găsit sfârșitul.

Conexiuni: Turnul lui Ovidiu este în Caraș-Severin, lângă Caransebeș.

Importanța Tomisului pentru romani e evidentă, fiind mult timp reședința uniunii cetăților grecești, sediul comandantul militar roman al coastei de vest a Pontului Euxin, iar din secolul II resedință de provincie Moesia Inferior (aproximativ Dobrogea de azi). Era o perioadă înfloritoare, urmată de vremuri tulburi cu atacuri ale carpo-geților, iar o altă perioadă înfloritoare apare pe timpul lui Diocletian, când Tomis este capitala regiunii Scythia Minor. Din această ultimă perioadă provin edificiul roman cu mozaic (foarte aproape de Piața Ovidiu) și termele.
Citește mai departe

Share and Enjoy !

0Shares
0 0