În plimbările mele am văzut câteva lucruri interesante care au adus, ușor, un plus de valoare locurilor respective. Investiție minimă sau relativ mică, efect maxim. Mi-au plăcut atât de mult încât de ani de zile mă tot gândesc: „de ce oare nu le-am face și noi”? Vreau să vă prezint 6 idei care fac orașul mai interesant și mai frumos. Dacă aveți prieteni prin birourile de informare turistică, la primării, la consilii județene, dați-le de știre și poate o să regăsim idei inteligente noi răspândite prin România. Am adăugat și un bonus, cu dedicație pentru București. Efectul este instant, iar la unele dintre ele nu sunt costuri foarte mari dacă sunt gândite bine.
Dacă deja v-am povestit despre Zodiac și prezența lui în București, vreau să continui seria cu primul episod destinat statuilor din București. Foarte puțină lume se mai uită la ele, și mai puțini le cunosc poveștile sau pe cei care sunt reprezentați. Statuile din București pot fi în sine o atracție, așa că vă invit să urmărim 16 dintre acestea, alături de câteva informații ușor de digerat la fiecare dintre ele.