Articole etichetat ‘Pestera Dambovicioara’

Tablou de expediţie: Cheile Dâmbovicioarei

miercuri, august 25, 2010 12:37
Autor:
4 Comentarii

Am să îmi încep aventurile de pe Drum liber cu Cheile Dâmbovicioarei. Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră au auzit de ele şi câţi le-aţi văzut, însă pentru mine, şi după douăzeci de ani de când le vizitez an de an, îmi par la fel de frumoase şi mereu o provocare. Le-am văzut iarna, vara, primăvara, toamna, pe ploaie sau vânt, pe soare, pe zi sau noapte, dimineaţa sau la amiază, la prânz sau la asfinţit… de fiecare dată într-un moment unic şi nou.


Cheile Dâmbovicioarei

În arealul montan al Munţilor Piatra Craiului, de pe versantul sudic al Vârfului La Om (2230 m), izvorăşte cel mai important afluent al Dâmboviţei… Dâmbovicioara, căci despre ea este vorba, străbate aproape transversal culoarul Rucăr – Bran, pe o direcţie generală nord-sud, vărsându-se în Dâmboviţa pe partea dreaptă a acesteia, în aval de comuna Dâmbovicioara.

Update: mijloacele de transport în comun (autobuz sau microbuz) spre Dâmbovicioara:

Din Bucureşti autogara Militari cu autocar Lucky Tour/Montana la Câmpulung/Rucăr, şi apoi microbuz către PODUL DÂMBOVIŢEI/DÂMBOVICIOARA.

Alte variante: din Piteşti (autocar Lucky Tour/Montana) sau Braşov (autocar Montana/Codreanu).

Via Dâmbovicioara Turistică


Pârâul Dâmbovicioara săpând în calcarele jurasice ale Pietrei Craiului, a generat un sector de chei, lung de peste 8 km, cu aspectul unui veritabil canion. Aceste chei sunt de origine epigenetică, râul adâncindu-se iniţial în formaţiuni sedimentare mai puţin dure (gresii şi conglomerate), iar mai apoi în calcare. Eroziunea la acest nivel a generat sectoarele înguste ale văilor pe care le putem admira astăzi.

Cheile propriu-zise ale Dâmbovicioarei, legând Depresiunea Dâmbovicioarei de Podul Dâmboviţei, se remarcă printr-un aspect monumental ce ne prezintă pereţi perfect verticali sau chiar aplecaţi peste albie, cu înălţimi ce uneori depăşesc 200 m. La aceştia se poate observa cu uşurinţă stratificaţia calcarelor: cele jurasice – cenuşii-alb-lucioase, fiind dispuse în bancuri groase, în partea inferioară, iar cele cretacice – calcarele albe, fiind aşezate în plăci, pe partea superioară.


Citeşte tot articolul »

Articol din categoria: Călătorie Tags: , , ,