Drum liber – Vezi România cu alţi ochi

Eram pregătit psihic de lungul drum, eram cu speranţe mari şi cu gândul la weekendul ce va urma. Plecam din Timişoara seara târziu, plănuind să călătoresc fară întrerupere, ca dimineaţa să mă prindă la Bucureşti. Aşa câştigam şi timp, şi rezolvam încă un lucru: ajungeam la prima oră, că Bucureştiul nu e oraş în care să ajungi noaptea dacă eşti singur şi nu ai popas acolo (e greu de străbătut, nu există transport nocturn). După doar câteva minute de stat la locul de ocazie opreşte o furgonetă, era Cristi, şofer de cursă lungă care mă recunoscuse şi intenţionat a oprit să mă ia. Foarte mişto! Şi după ce îi povestesc unde merg, dă un telefon şi mă rezolvă şi cu a doua parte a drumului, din Craiova până la Bucureşti. Şi mai mişto!

Era cel mai simplu drum spre Bucureşti pe care îl poate avea cineva care merge cu autostopul, şi pe lângă faptul că nu am aşteptat nici o maşină, am mai avut şi un şofer de nota 11 cu care am avut ce povesti multe ore, ba chiar am putut continua poveştile de data trecută. După întâmplarea asta am schimbat şi nr de telefon şi am temă de casă, un mic studiu pentru Cristi. Uite cum pleci de acasă fără nici un gând şi ajungi să construieşti ceva neplanificat.

De pe drum deja am stabilit că dimineaţă mă voi întâlni cu Elena şi din Bucureşti vom continua drumul spre Constanţa împreună. Dar să nu fie pre rapidă plecarea, am fost pe la Universitatea Carol Davila şi pe la prânz mergeam spre ultima staţie de metrou de lângă A2. E greu să îţi imaginezi cât am râs (foarte mult) până a trebuit să plecăm fiindcă un nenea a vrut să ne ducă la Constanţa

Cu Răzvan stabilisem că ne auzim când ne apropiem de Constanţa, şi deja de pe drum am aflat adresa. Aveam cazare la Constanta chiar în Piaţa Ovidiu, numărul 13, scara B, apartament 13, etajul 4. Cum lumea oricum nu ştia să ne îndrume, ne învârtim ca orbeţii printre blocurile din Piaţa Ovidiu, şi după ce nu găsim blocul ne spune Răzvan că e bloc 14, îl aveam scris greşit

Casă, dulce casă
Tanti de la 14 ne dă cheia, şi intrăm în apartamentul magic. Un hol mic dădea în camera de zi cu bucătărie inclusă. Loc luminat, aranjat simplu, cu bun gust. Canapeaua extensibilă de la Ikea se potrivea foarte bine în decor. Mai departe încă un hol lega această cameră de baie şi dormitor.
Aranjat modern şi dotat cam cu tot ce ai nevoie (ulterior am aflat de ce nu e aragaz – Constanţa are gaz doar în anumite zone), inclusiv internet wifi şi televizor în fiecare cameră; apartamentul avea să ne fie casă pentru următoarele zile.

După ce vine şi Răzvan, plănuim zilele următoare: sâmbătă mergem la Adamclisi să vedem monumentul Tropaeum Traiani, cetatea de la Adamclisi. De acolo mergem spre mănăstirea şi peştera Sfântul Andrei, cel care a propovăduit creştinismul pe meleagurile româneşti; nu ne oprim şi ajungem mai departe, spre mănăstirea Dervent cu ale sale sculpturi; de acolo o luăm spre nord şi vedem mănăstirea în cretă de la Basarabi/Murfatlar, trecem pe la cetatea Axiopolis de la Cernavodă şi mergem spre cetatea Capidava. Se arată o sâmbătă plină! Duminică vom fi pe coasta de răsărit, dar pe lângă cetăţile de 2000 de ani (Histria, Enisala), vom opri şi la ceva modern: centralele eoliene din Dobrogea. După cum veţi vedea în episoadele următoare, planul se va mai schimba din mers.

Şi că ziua nu era încă gata, nu puteam lăsa valurile să ne aştepte şi de la apartament, în 5 minute, am ajuns la faleza cazinoului şi prin ploaie am admirat puterea mării dezlănţuite. Valurile se spărgeau de ţărm, iar acolo unde maşinile erau parcate chiar lângă marginea falezei, apa mării se amesteca împreună cu apa de sus, delicat pe ele, aşa cum presară un bucătar sarea în bucate.