După ce v-am arătat poze și desene cu Sighișoara din trecut, cu Târgu Mureș din vechime și Sovata de la începutul secolului 20, a venit rândul altui oraș din județul Mureș să continue seria. Vă prezint în acest articol poze și desene vechi din Reghin (secolele 19-20).

Ca și la celelalte articole, încep cu un rezumat al istoriei locurilor. O să punctez câteva momente care mi se pare mie interesante din trecutul orașului Reghin.

Prima scriere în care este amintit orașul Regun (așa se pare că s-a numit la început) este din anul 1228. O diplomă a regelui Andrei al doilea al Ungariei este cea care atestă orașul Reghin. Este o localitate săsească întemeiată de coloniștii de neam germanic care au sosit în Transilvania începând cu mijlocul anilor 1100. Acest lucru este evident când vă plimbați prin oraș și aruncați o privire asupra caselor tipice sașilor. Numele românesc era „Reghinul Săsesc”. Mult mai târziu se va forma la nord de Reghinul Săsesc și un Reghin Unguresc; cele două, în 1924 vor fuziona formând orașul Reghin de astăzi.

Sașii, la puțin timp de la sosire și-au construit biserică, așa că pe un mic deal din centru este Biserica Evanghelică din Reghin; localnicii îi spun uneori „Biserica Săsească”. Ca toate bisericile vechi evanghelice, și aceasta a fost întâi biserică de rit catolic, iar ulterior, după Reforma lui Luther a fost transformată în Biserică Evanghelică. O găsiți pe Strada Călărașilor și a fost ridicată în 1330 din fondurile magistrului Thomas, după cum atestă inscripţia în latină de pe peretele nordic al corului: „Anno Domini MCCCXXX construitur domus Marie tempore Nicolai plebani cum rebus magistri Thome patroni ecclesie” (Sursa). În evoluția ei se pot distinge 4 stiluri, de la goticul timpuriu până la stilul baroc; e remarcabil că încă se mai pot găsi elemente din prima construcție, cea terminată în 1330.

O primă și uriașă invazie la Reghin a fost în 15 aprilie 1241; de data aceea au fost tătarii, care au mai revenit prin Transilvania și peste 44 de ani, iar de fiecare dată au lăsat distrugeri masive în urma lor. Apropo, știți probabil că timp de aproximativ 150 de ani Transilvania a fost sub suzeranitate otomană, asta până când austriecii au recucerit teritoriile pierdute în fața Porții Otomane. Cam pe la revenirea austriecilor, în 1717 știm că biserica evanghelică din Reghin avea în jurul ei un șanț cu apă și se putea ajunge în incintă doar trecând două poduri din lemn care se putea ridica.

În evoluția orașului Reghin s-au remarcat breslele, acele forme de organizare a meseriilor practicată în lumea medievală. De-a lungul sutelor de ani poate fi urmărită evoluția unor bresle, unirea sau despărțirea lor. De exemplu în anii 1400 știm că funcționau bresle ale cizmarilor, curelarilor și pielarilor. Încă de la mijlocul anilor 1300 știm că reghinenii făceau comerț cu orașul Cluj, apoi și cu Sibiu, Bistrița, Mediaș, Sighișoara. Avea dreptul de a organiza târg, fiind „opiddium”; târgul era săptămânal.

În anul 1423 se crede că apar pentru prima dată în Transilvania și la marginea unor localități din jurul Reghinului… țiganii. Probabil sunt foști membri ai castei de jos a societății indiene, „Paria„. Se crede că nu au mai suportat regimul din nordul Indiei și au migrat spre Europa. Apropo, în India, cei din castele superioare nu aveau nici măcar voie să se atingă de ei.

În 1483 aveau și scoală orășenească; peste un an știm că în cea mai veche breaslă din Reghin, cea a cismarilor, erau 14 calfe.

Amintesc și marea foamete din 1535, când grâul a fost foarte scump și i-au căzut multe victime din rândul populației din localitate și din împrejurimi. În 1551 va primi dreptul de a judeca; cam tot atunci se vor construi cele 4 turnulețe la turnul bisericii săsești.

Nefericitul principe al Transilvaniei Ioan Kemény, ales în acestă funcție din 1660, a fost reconfirmat în 11 (sau 1, depinde de sursă) ianuarie 1661. Era an cu ciumă și Dieta Transilvaniei s-a tinut la Reghin de data respectivă. Înainte de a fi principe, tipul ocupase funcții diplomatice și militare, iar în timpul unei expediții militare în Polonia a fost făcut prizonier de către tătari în 1657 (sau 1659, depinde de sursă). Dus în Crimeea, este apoi răscumparat de rude în 1659. Ajunge principe și nu prea îi plăcea ocupația turcă, așa că plănuia ieșirea de sub suzeranitata otomană și intrarea sub cea austriacă. Turcii, prin pașa de la Timișoara vor pune principe pe Mihai Apafi I și deși Kemény va primi sprijin militar austriac, cele 35 000 de soldați primiți în ajutor se vor dovedi insuficienți în fața armatei otomane. Fix peste un an și 11 (sau 21) zile de la reconfirmare sa ca principe, în bătălia de la Seleușul Mare (apoi i s-a zis Seleuș; e un sat din comuna Daneș, de lângă Sighișoara) cu turcii, Ioan Kemény va muri în luptă; principe va rămâne Apafi I și ca să fie lucrurile bine făcute, drept pedeapsă, Reghinul este atacat și jefuit de turci.

Prin anii 1700, vinurile bune au fost amintite în înscrisuri, dar vă las pe dumneavoastră să judecați asta. :)

Un an memorabil este 1750. Nu neaparat din cauza unui puternic incendiu, ci fiindcă se va permite cultivarea porumbului. „Grâul turcesc” era interzis a fi cultivat încă din 1686, iar din 1750 se permite cultivarea lui, iar suprafețele cultivate se vor extinde rapid. În timp va lua locul, aproape în întregime, al culturilor de ovăz și mei.

Peste 5 ani, în 1755 au fost turnate 4 clopote într-un atelier din Reghin: clopotul mare din turnul bisericii săsești și încă trei mai mici. Cele mici erau folosite pentru chemarea la slujbă, la înmormântări și alte festivități. De notat că cel mare se folosea numai la anunțarea incendiilor și a marilor pericole.

În anii 1700 deja au apărut și alte biserici, inclusiv cele Reformate, Catolice, Ortodoxă, Greco Catolică.

Pentru curioși, în 1813 conducerea orașului era formată din primar (Bürgermeister), un viceprimar și sapte consilieri. Funcționarii primăriei au fost în acel an: un notar, trei controlori financiari, un comisar, un expeditor, un chirurg, șase paznici, patru păzitori de livezi și păduri, un temnicer, un judecător, o femeie de serviciu și o moașă.

Când merg la Sighișoara arăt turiștilor pavajul cu piatră rotundă, de râu. Așa erau inițial pavate spațiile publice, nu cu piatră cubică cioplită. În Reghin, în anul 1818 se pavează prima cărare pe strada principală cu piatră de pe albia râului Mureș. Și piețele erau pavate tot cu piatră de râu, de la Mureș.

Dintre personalitățile legate de Reghin vreau să amintesc doi membri de seamă:
1. În 25 iulie 1822 se naște la Reghin Joseph Haltrich. Va studia la Școala din Deal din Sighișoara, apoi în Germania, unde îl cunoaște pe Jacob Grimm, unul din celebrii frați Grimm. După terminarea studiilor din Germania s-a întors în Sighișoara și va conduce Școala din Deal. În 1854 a publicat, la Berlin, cu sprijinul lui Grimm, o culegere de basme populare, intitulată „Deutsche Volksmärchen aus dem Sachsenlande in Siebenbürgen” („Basme populare germane din țara sașilor”, Transilvania; s-au publicat cel puțin 7 ediții, primele 4 fiind în Germania în timpul vieții lui Haltrich, apoi următoarele trei au apărut la Sibiu, Munchen și București). Inițial, culegerea cuprindea 78 de basme care i-au atras atenția lui Jacob Grimm, cu care a și avut o bogată corespondență pe tema folclorului popular. Tot Haltrich este și unul dintre primii care a studiat și dialectul săsesc. Ultimii 14 ani și-i petrece lângă Sighișoara, ca preot în satul Șaeș, loc unde își găsește sfârșitul. La 450 de ani de la înființare, Școala din Deal va primi numele Gimnaziul Joseph Haltrich, în onoarea celui care a studiat acolo și ulterior a condus unitatea de învățământ.
2. Petru Maior, membru de seamă al Școlii Ardelene, cel care a fost propopot greco-catolic de Reghin. Ritul greco-catolic este format forțat din cel Ortodox, cu unele, puține, influențe primite de la ritul Catolic. A militat puternic pentru drepturile românilor, a scris lucrări în care combătea pe cei care contestau romanitatea românilor, a fost și corector al cărților românești care se tipăreau la Buda.

Nu putem termina povestea micului Reghin fără a ajunge la plutărit, una dintre cele mai importante activități economice din oraș. Reghin este situat pe râul Mureș, în apropierea unor păduri întinse din munții Gurghiu și Călimani. Mureșul era folosit pentru transportarea mărfii, iar materia primă era lemnul provenit din întinsele păduri din zonă. Așa se face că în anii 1850 „Societatea de plutărit” de la Reghin era cea mai importantă din întreaga Transilvanie. La bază erau sași, dar au apărut și lipoveni.
Apropo, o însemnare din anii 1700 ne lămurește în privința timpului de transport cu pluta: de undeva mai sus de Reghin, de la Lunca Bradului, până la Arad se făceau trei săptămâni.

Apropo, la Reghin a apărut și o fabrică de trăsuri. Iată cum se spălau trasurile, direct în apa Mureșului :)

În 20 februarie 1863 ajunge la Magistrat înștiințarea oficială cu numărul 6201/1863, îndeplinindu-se o dorință îndelung căutată a reghinenilor: au primit titlul de Oraș Liber Regal. Rangul de oraș liber regesc a dus la acordarea unor privilegii pentru oraș, din care cel mai important a fost acela de a fi reprezentat de către doi deputați în Dietă. A durat 100 de ani de la primele petiții și vizite la Viena sau la „Guberniul de la Pesta” până în acel moment; ba chiar primarul orașului de la un moment dat a fost amenințat cu „25 de lovituri de bâtă” pentru că nu a împiedicat plecarea delegației locale spre Viena.
Pe 10 martie 1863 a avut loc „Ospățul„, la care au participat locuitorii orașului, indiferent de etnie. La masa festivă au participat oficialitățile orașului, printre care și Ioan Pop Maior, nepotul preotului și cărturarului Petru Maior; el a ținut un toast care se încheia cu fraza următoare: „Numai egalitate, frățietate și concordie între toți, și Reghinul va ajunge la înflorirea dorită„. Discursul preotului Kinn a asemănat etniile transilvănene cu un buchet de flori frumos mirositoare nutrite de același pământ și crescute la lumina aceluiași soare. (Gazeta Transilvaniei, Brașov, nr. 21 din 16 martie 1863).

Clădirile din centru sunt ridicate în perioada 1850-1910 în stil neobaroc, neoclasic, eclectic și secesionist. Ele formează un tot unitar, plăcut ochiului, dar în zilele noastre au nevoie de restaurări. Iată cum arăta orașul Reghin în urmă cu aproximativ 100 de ani, vremuri în care orașul se dezvolta. Apăruse și un pod modern peste Mureș, un baraj care îi păzea de inundații și le producea electricitate; lumea se distra plimbându-se cu bărcile, la înot, la plimbări prin parcurile orașului. Într-una din poze se vede că erau și câteva automobile în micul Reghin.

Ultimul moment cu adevărat memorabil s-a petrecut în 1951, când se construiește fabrica de instrumente muzicale din lemn. Astăzi se numește „Hora” și deși nu se aude nimic de ea (sau nu am auzit eu), se pare că funcționează și trimite o mulțime de produse la export, fiind cea mai mare din Europa. Sper să fie corectă informația, pe site-ul fabricii nu am găsit informații actualizate.

(Surse de aprofundat: 1, 2, 3).

Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)