25 octombrie este Ziua Armatei României, așa că astăzi vă lansez o invitație să cunoaștem un obiectiv foarte puțin văzut pe interior aparținând armatei noastre, Palatul Cercului Militar Național. La 15 decembrie 1876 se înființa Asociația Ofițerilor din Garnizoana București. Scopul ei era să strângă legăturile camaraderești între ofițerii de diverse arme și ranguri, dar și familiile acestora. Inițial întâlnirile se desfășurau în diverse spații închiriate de la alte instituții, ultimul spațiu de întâlnire era actuala clădire a Primăriei Sectorului 5. Odată cu diversificarea activității asociației, a apărut inițiativa generalului Ariton, iar cu sprijinul ministrului de război din acea vreme, se va construi un adevărat palat, actualul Palat al Cercului Militar Național. Haideți să descoperim câteva dintre secretele acestui spațiu foarte puțin cunoscut.
Cu doi ani mai devreme de ridicarea actualei clădiri, se dărâmase vechea mănăstire Sărindar, pe acest loc fiind un spațiul viran, nedorit datorită solului dificil și al mlaștinii Cișmigiu care se întindea până în apropiere.
Proiectul arhitectului Maimarolu a câștigat concursul organizat; Maimarolu studiase la Paris, iar influența arhitecturii franceze este evidentă. V-am spus că solul era dificil, așa că s-a ales sistemul clădirilor venețiene iar clădirea a fost ridicată pe piloni de stejar, piloni rezistenți la mediul umed.
Banii pentru palat au fost strânși cu o listă de subscripții, cam 80 la sută din valoarea proiectului a fost strânsă de la ofițeri iar diferența a fost împrumutată de la bănci.
În 1911 încep lucrările și la construcția edificiului de 4 etaje se vor folosi doar materiale românești.
Trebuie să știți că palatul nu este în circuitul turistic, doar de ziua porților deschise se poate vizita. Intrarea se face prin lateral, prin cea mai mare deschidere a unei clădiri din România. Datorită deschiderii uriașe a intrării, s-a creat și o controversă: arhitectul Marmarolu a trebuit să convingă pe cei din armată că nu se va prăbuși.
S-ar putea să vă intereseze să citiți și despre Castelul Țepeș și Parcul Carol
Eu vă voi povesti doar despre câteva dintre încăperi, cele mai interesante, pe restul vă las să le descoperiți singuri. Încerc să adaug și câteva fotografii pentru a și vedea cum e pe dinăuntru.
Mi-a plăcut Sala Fondatorilor, cea cu tablourile capetelor încoronate care au susținut ridicarea edificiului, dar și busturile militarilor, respectiv al arhitectului responsabil de proiect.
De acolo urcăm impresionanta Scara de Onoare, cea făcută cu marmură de Tulcea, și ajungem în Sala de Marmură – probabil cea mai impunătoare dintre încăperile palatului. Decorațiunile cele mai evidente sunt cariatidele și atlanții din capeții sălii. Scupturile din clădire reprezintă personaje înarmate, așa cum se cuvine într-o clădire a armatei.
Sala de Marmură din Palatul Cercului Militar Național
Pe peretele opus, pe latura lungă care poate fi văzută din fața clădirii, de la actuala fântână Sărindar, avem coloane sau imitații de coloane terminate în capiteliuri corintice.
Pe jos este un covor uriaș montat la fața locului; tavanul este simplu, alb, pentru a păstra aerul sobru.
Decorațiunea cea mai prezentă în întreg palatul este frunza de stejar, cea prezentă și pe chipiul soldaților. Stejarul este simbol al puterii, al trăiniciei. Nu este o coincidență asocierea lui cu armata.
Sala Maură
Etajele au și alte săli interesante, mi-a rămas în minte Sala Alba Iulia, cea legată de evenimentele desfășurate în Orașul Unirii, de fapt, orașul Unirilor.
Sala Mareșalilor
Câteva poze de pe holuri și alte săli vizitate
Turul ne duce și la subsol, unde avem 3 săli memorabile: simplista Sala Gotică cu arcade ascuțite, colorata, vivanta Sală Bizantină decorată cu coloane scurte, și Sala Norvegiană. Până acolo, mai găsiți câteva alegorii sau picturi murale cu teme istorice, pornind de la conducători dacici și cei care i-au urmat.
Numele lor este suficient de descriptiv, vă spun doar câteva cuvinte despre Sala Norvegiană. Ea se numește așa datorită decorațiunilor în stil viking. Mobila are motive cu animale marine, lustrele sunt sub formă de corăbii, lemnul este omniprezent. Chiar acum se reface fresca, artistul care a realizat-o se ocupă de restaurarea lucrării sale.
Sala Gotică
Sala Bizantină
Ar mai fi multe de spus, vă amintesc doar că această clădire mai are și 3 galerii de artă, o sală de spectacole și una de cinema, fostul Cinema Central.
Vă spun și o curiozitate: covoarele sunt făcute la Alba Iulia, iar pentru a le realiza conceptul, designerii fabricii de covoare au stat o lună de zile în palat.
Încă un lucru neștiut: actuala Sală Ștefan cel Mare a avut și câteva armuri; după restaurarea ce a urmat cutremurului din 1977 ele au fost mutate la Muzeul Național Militar.
Acum pot să vă întreb și eu: ați merge la Palatul Cercului Militar Național?
Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)
Multumim Florin pentru articol si fotografiile superbe!
Oricand e nevoie dam ajutor…
Toate gandurile bune!
Mulțumesc frumos! A fost o plăcere să vizitez clădirea, măcar așa au ocazia și alții să își facă o idee despre monumentul prea bine știut pe afară, prea puțin dinăuntru :)
La intrebarea ta ,raspunsul este ,da . Asa cum am mai spus ,am admirat aceasta cladire si chiar imi doream sa o vizitez. Am retinut informatia cu privire la modul in care se poate vizita si cu siguranta voi merge ,sa o vad. Felicitari pentru articol ,este foarte frumos, interesant,marca pe care o cunoastem si cu care ne-ai obisnuit .Ma bucur ca am avut posibilitatea ,sa vad interiorul palatului prin intermediul tau si a paginii drumliber.ro. Superb interiorul iar preferatele mele ar fi Sala de Marmura si Sala Bizantina (dar dupa ce voi vizita palatul ,am sa ma pronunt). Frumosa Scara de Onoare ,picturile (mi-ar fi placut sa notifici tablourile ), interesanta icoana pe sticla (nu se vede foarte bine ,este in genul celor de le Sibiel ?),exista o galerie a Sfintilor Militari ? cred ca este foarte interesanta .
P.S. Unul dintre tablourile din Sala Grigorescu este ,,Barbu Lautaru ,, a lui Iser ?
Nu am insistat pe cele 4 picturi cu regalitatea vremii, dar dacă vrei să știi câteva informații, îți spun că au fost finalizate în anul 1927; ele cuprind portretele regilor Carol I și Ferdinand și ale reginelor Elisabeta și Maria. Și da, Iosif Iser are tablou acolo. Ori ai trișat, ori îl cunoști.. :p
Nu stiu la ce te-ai referit cand ai spus ca am trisat (muzeul nu l-am vazut ) . Iosif Iser este unul din pictorii care imi plac. Dupa intoarcerea din Spania ,face cateva calatorii in Dobrogea si ramane fascinat de populatia de origine turca ,dar mai ales tatara (probabil pe acelasi principiu al alegerii personajelor in Spania – fete deosebite ,chipuri orientale ). Aloca un spatiu destul de amplu in opera sa acestor personaje si vor aparea tablouri :cu chip de tataroaica ,chip de tatar ,fete de copii , familii de tatari dar si peisaje dobrogene . Atunci cand originile tale sunt dobrogene ,nu ai cum sa nu indragesti acest pictor . Iar in ce priveste tabloul in cauza ; Barbu Lautaru , a fost un personaj cat se poate de real . A trait cam in aceeasi perioada cu Iser si a fost un celebru cobzar moldovean ,care a pus bazele muzicii lautaresti ,cu oarecare influente orientale ,rusesti .. . A fost apreciat de Franz Liszt si nu putea ,sa nu il inspire si pe Iser . Te -am intrebat ,pentru ca eu citisem ca acest tablou se gaseste la Muzeul National de Arta .
P.S. Multumesc pentru informatii, dar eu ma refeream la tablourile din Sala Grigorescu . Promit cand voi vizita muzeul, iti trimit pozele tablourilor ,cu notificari. Asteptam si alte materiale la fel de frumoase si interesante ,marca Arjocu.
Era o glumă, pot doar să mă bucur că ai pasiunea aceasta. Apropo, ai adus cititorilor informații foarte interesante despre I. Iser, mulțumesc!