Arată și altora
  •   
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Se tot zice că avem drumuri proaste. Să vă dau câteva exemple (drumuri europene sau naționale):

1. Plecare din București spre Ungaria, prin sud
Până în Pitești, relativ ok, autostradă. Pitești – Craiova este bunișor, fără gropi, doar cu câteva denivelări; au trecut totuși câțiva ani de la refacerea lui. Continuând spre Severin drumul e bun cu o excepție de 1-2 kilometri unde se face pasajul peste calea ferată (și da, spre deosebire de ce era acum 2 ani, de data asta chiar se lucrează la el și îl vor termina anul acesta, e în stadiu avansat de lucru). Update: pasajul este funcțional din iunie 2011. Până în Orșova au fost refăcute multe viaducte și deși mai e denivelat în câteva locuri, mai are doar un loc unde e puțin blocat un sens și de la jumătate până în Orșova e foarte bun, nou-nouț. Spre Herculane e bun drumul, doar o porțiune infinit-ezimală mai e de finalizat. Caransebeș – Lugoj aproape finalizat, iar Lugoj – Timișoara e boboc. Timișoara – Cenad e bun, iar dacă mergi spre Arad este foarte bun drumul și din Arad la fel până la ieșirea din țară (nu pot spune același lucru despre drumul Nădlac – Szeged :p)

2. Plecare din București spre Ungaria, prin centrul țării (Sibiu – Deva – Arad – Nădlac)
București – Pitești e autostradă, în general ok. Pitești – Vâlcea e drumul bun, a fost refăcut anul acesta fiindca iarna trecută s-a lăsat cu „borbardamente”, așadar acum e bun, fără gropi. Vâlcea – Sibiu e în general bun, la Sibiu se intră pe autostradă și se continuă pe un drum cu oarece denivelări până în Sebeș, iar de acolo în puțin timp se intră pe drumul nou, pe care se merge până la ieșirea din țară.

3. București – Iași
Cred că nu mai e nevoie să spun ca acesta este poate cel mai bun drum european din România, cele 1,5 benzi de circulație pe fiecare sens face traficul mai plăcut (se merge pe 2 benzi pe sens). Păcat că sunt așa multe sate și radare în cale, dar drumul e foarte bun.

4. București – Vama Veche
București – Cernavodă, autostradă. Cu excepția primilor km de la ieșirea din București (se simte limita plăcilor de beton) autostrada chiar e foarte bună, nu aș zice că are nimic mai prejos decât altele din Europa (mă refer la asfalt, nu la gardul de protecție și alte astecte conexe). Din Cernavodă pe oricare traseu ați merge spre Constanța, drumul e bun. Din Constanța spre Vama Veche drumul e foarte bun.

Sunt doar câteva exemple, dar lista drumurilor refăcute este mult mai mare. Am rămas în primăvara trecută uimiți când am vizitat Dobrogea de drumurile impecabile spre unele dintre obiectivele din acea zonă, efectiv nu ne vedea să credem. O să vedem în ceva timp încă 2 drumuri noi strategice, care cuprind obiective turistice importante: TransAlpina (Novaci – Rânca – Sebeș) + cel ce trece pe sub Retezat.

Presupun ca cei care spun că avem drumuri proaste uită cum au fost acum 10 ani. Atunci chiar că erau proaste. Acum marea majoritate a drumurilor europene sunt bune sau foarte bune. Drumurile naționale și ele sunt în mare măsură refăcute. Chiar cred că nu mai suntem în situația de a avea drumuri proste. Putem spune că unele sunt cu denivelări, dar gropile din drumurile acestea sunt aproape numărabile pe degete (probabil sunt câteva în cele câteva mii de kilometri de asfalt).

În următorul articol vreau să public un top al celor mai bune drumuri din țară. Voi ce drumuri ați cuprinde în acel top?


Arată și altora
  •   
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
  •   
  •   
  •  
  •  
  •  
  •  

Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)
Cuvinte cheie: , .Articol scris de Florin Arjocu (fondator): vezi detalii despre autor.

28 gânduri despre “Chiar mai avem drumuri (așa de) proaste în România?

  1. Da! Îmi pare rău s-o spun, într-un fel, avem drumuri proaste. Nu ne putem limita la drumurile europene și doar de la acestea să așteptăm decență. Restul drumurilor, drumuri care trec prin zone frumoase ale țării, drumuri DE PE CARE ai ce să vezi, sunt sub-mediocre în cel mai bun caz.

    Răspunde
  2. @Jimbo Da te rog exemple, eu pe care am umblat in ultimul an nu mai sunt deloc asa proste cum le crede lumea.

    Desigur nu exclud existenta celor proaste, doar spun ca sunt mult mai rare si din fericire pe cale de disparitie.

    Răspunde
  3. Uite de ex. am fost în vară, cu moto, ARAD-Vârfurile-ORADEA-Arad. De la Vârfurile la Oradea e drum european E79. E PRAF, în viața mea, n-am fost pe un drum mai distrus decât ăla.
    Mie mi-e frică de un singur lucru, că dupa ce vor fi terminate vreo două autostrăzi, restul drumurilor vor intra în paragină.

    Răspunde
  4. Da, mai avem. Intr-adevar, in general drumurile europene sunt (deocamdata) in stare buna. Problema e ca lucrarile sunt de multe ori de o calitate indoielnica (de exemplul drumul Pitesti – Valcea era in stare perfecta in octombrie 2009, iar in ianuarie 2010 era distrus).
    Alte exemple: DN18 (Borsa – Vatra Dornei) era plin de gropi in iunie 2009, DN57 (Oravita – Moldova Noua) era distrus in septembrie 2010.
    In plus, exista drumuri nationale care nu-s asfaltate: DN7A (Voineasa – Petrosani), DN67C (Ranca – Sebes), Nu mai zic de drumuri judetene…
    E intr-adevar, ceva mai bine, dar mai e mult de lucru. 
    Si mai e o chestie: cand ma gandesc la „drum bun” nu ma gandesc numai la calitatea asfaltului, ci si la viteza de deplasare, care e in general de 50-60km/h, pentru ca toate drumurile noastre trec prin zeci de sate.

    Răspunde
  5. Pingback: Tweets that mention Avem drumuri proaste în România? | Drum liber - Vezi România cu alți ochi -- Topsy.com

  6. Evaluarea corecta a calitatii drumurilor se face in primavara (cand ies la iveala problemele cauzata de iarna) tinand cont de 2 lucruri: costurile / km si varsta.
    cu 1 triliard de euro am avea foarte repede drumuri bune care tin 1 an de zile.
    Ca asa-i la Romanika.

    Răspunde
  7. Florin intre timp pe A2 au aparut si ceva gropi pe prima banda dupa ce a trecut prima iarna iar pina in Martie sigur se vor inmulti.

    Despre A2 plus prelungirea A3 spre Agigea eventual Vama Veche nu avem ce discuta acum peste citiva ani poate.

    Update intre timp la iesirea de pe A2 s-a inchis podul de la Ecluza si acum turismele vin prin Cernavoda iar camionele pe ruta Drajna Slobozia Hirsova Constanta asadar in vara va fi crima acolo pentru ca la noi un pod se repara in 12 luni.

    Spre Mangalia ar fi vara cind este aglomerat o ruta cu 30 km mai lunga din Agigea spre Negru Voda si apoi se merge paralel cu granita spre Mangalia.

    Eventual spre Negru Voda poti ajunge daca iti amintesti de drumul pe malul Dunarii prin Cohirleni Rasova bla bla cind am ajuns la Manastirea Dervent via Adamclisi.

    Răspunde
  8. Din pacate drumurile nu se pot rezuma doar la E(uropene)… din pacate avem nevoie si de drumuri nationale si judetene OK.

    Sunt drumuri judetene (cel putin asa sunt trecute) care sunt de pamant… sau doar niste piatra aruncata. Imi pare rau dar am crezut ca imi rup masina in doua cand am crezut ca o iau pe o scurtatura.

    Nu, nu avem drumuri… (cei drept nici nu ne permitem). Am stat 8 luni in partea rurala a angliei… si drumurile lor sunt aproape perfecte.. A-urile (DN-urile noastre) sunt geniale, B-urile (DJ-urile) sunt toate astfaltate (cel putin in zona in care am stat) iar drumurile de tara (majoritatea astfaltate… unele aveau si o mixtura mai ciudata)

    Răspunde
  9. Drumuri proaste: Deva – Oradea (iulie 2009) – era varza, si se inrautatea din ce in ce mai tare spre Oradea. Pacat, ptr ca peisajul e magnific.

    Oravita – Moravita (iulie 2009) – rupt in bucati, am facut o ora jumate pe 60 de km.

    Orsova – Moldova Noua (aprilie 2009) – alternau zonele brici cu cele in care se mergea cu 40 km/h.

    drumul ce trece prin Cheile Dobrogei, DJ 222 – infect, plin de gropi (iulie 2011).

    Nu zic ca nu s-au mai refacut din ele, dar daca vrei sa vizitezi si chestii mai „off the beaten path” ai toate sansele sa-ti rupi chiar si bicicleta. Intr-un fel e mai bine, ca nu ajung prin astfel de locuri toti papagalii cu bani si masini metalizate… drumurile principale mari sunt ca in palma, dar doar alea.

    Răspunde
    • @Dudian
      Da, drumuri mici sunt destule rele, dar sunt si multe refacute. Incerc sa combat ideea ca „toate drumurile sunt proaste”, fiindca nu e asa. Majoritatea oamenilor circula pe drumurile mari si acolo ar trebui sa vedem si imbunatatirile, ca foarte multe dintre ele au fost modernizate sau sunt in curs de modernizare.

      Ce am observat e ca spre deosebire de anii ’90 sau mijloc de 2000, acum chiar se modernizeaza drumurile si se fac altele noi. In perioada respectiva iti pot da cel putin 3 exemple de drumuri cu lucrari incepute si apoi abandonate, care au avut nevoie de „transa doi” de lucrari. In aceastra „transa” au fost finalizate si acum se merge foarte bine pe ele.

      Răspunde
    • @Apollo
      M-am uitat pe lista cu drumurile, e o idee foarte buna, felicitari! O sa dau si eu mai departe lista ta. Poate facem ceva in colaborare, cred ca avem sanse sa strangem mai multe informatii impreuna. Ce zici?

      Răspunde
  10. Ca inginer drumar nu pot sa nu remarc cateva completari la articolul tau. In primul rand, calitatea unui drum nu se masoara doar in numarul de gropi pe care le are.
    Un drum bun inseamna un drum unde siguranta in trafic este foarte buna (fara prea multe decese), viteza de deplasare este una constanta si suficient de rapida pentru a nu da batai de cap, fluiditatea traficului pe tot parcursul anului (la noi A1-A2 sunt goale luni-vineri si vara duduie de masini in WE). Marea problema a Romaniei raman in continuare drumurile deoarece viteza de deplasare a marfurilor este una ridicola in comparatie cu media europeana. La noi nu investeste nimeni deoarece Constanta-Nadlac inseamna aproape 18 de ore de stres si chin prin serpentine si schimbari de viteza. La ora actuala cel mai important lucru in infrastructura unei tari este viteza de deplasare a marfurilor. Cu cat te deplasezi mai repede cu atat economia merge mai bine. Faci economii de timp in transportul marfurilor care nu sunt de neglijat. Ca o concluzie la articolul tau, Romania este inca o tara jalnica la infrastructura si va ramane asa pana vom avea in jur de 2000km de autostrazi (cu toate ca se renoveaza masiv Drumurile Nationaledegeaba daca se circula tot pe 1 singura banda pe sens).

    Răspunde
    • @kind
      De acord cu tine, viteza de transport a mărfii/turiștilor este crucială în dezvoltarea unei țări. La un moment povesteam la autostop cu un director de la defuncta fabrica Nokia din Cluj-Napoca despre asta și îmi zicea cât de important e pentru ei ca materia primă/marfa să ajungă în timp scurt la fabrică/beneficiar, dar la fel de importantă e predictibilitatea timpilor. Adică este foarte important să știe că în X ore ajunge camionul la ușa fabricii, sau în Y timp poate fi deja marfa la beneficiar. Iar cum drumurile cu o singură bandă se pot bloca oricând sau se pot aglomera la orele de vârf, deja timpul are o marjă de eroare destul de mare.

      Dar vorbind în sine despre expresia de „drum bun”, majoritatea ne referim la starea asfaltului. Din acest punct de vedere voiam doar să arăt că s-au făcut mari schimbări în ultimii ani, iar lumea tinde să uite acest aspect. Și desigur, mai avem de lucru mult înainte :)

      Răspunde
  11. Dupa mine, problema nu e ca drumurile au o banda pe sens, ci ca trec prin sate. Intre Bucuresti si Ploiesti mergi numai prin sate, intre Bacau si Piatra Neamt la fel, si exemple din astea sunt cu zecile. Tinand cont ca ne ia 18-20 de ore sa ajungem de la Constanta la Arad, putem spune ca avem o tara foarte mare :-D

    Răspunde
    • @Apollo
      Dacă se pastrează ritmul actual de lucru la autostrăzi, am încredere că în următorii ani vor fi permanent segmente de autostradă ce vor intra în uz. Apropo, ai observat că noi vom avea asigurată ieșirea din România (via Arad-Nădlac) cu autostradă, dar ungurii nu se grăbesc să ne conecteze la a lor, că deh, ce interes au să ne ajute direct pe noi? Ba dimpotrivă, îi ajută pe ei dacă ne întârzie puțin :)

      Răspunde
    • Eu cred că a fost o greșeală prioritizarea autostrăzii spre Oradea înainte de cea spre Arad, dar să nu ne mai uităm spre vremurilea alea urâte..

      Ajungem pe rând, că nici lumea nu a fost făcută într-o zi :)

      Răspunde
  12. Referitor la cea a spus Apollo, Romania pot spune ca e o tara „unica” in Europa din punctul de vedere a trecerii drumurilor prin mijlocul satelor. Ca sa ma fac inteles, Ceausescu a fost cel care a dorit sistematizarea satelor si a dat ordin expres ca drumurile nationale sa fie asfaltate pe vechile drumuri de caruta. De asemenea acest tip de sate se numesc „Sate de colonizare” deoarece din vidul legislativ oamenii si-au construit in continuare casele dealungul celui mai important drum. Sa ne intelegem, vidul legislativ si nepasarea au dus la acest deznodamant tragic si aproape unic in Europa, vid care exista (in marea mea stupoare) si la ora actuala iar acum autoritatile sunt nevoite sa se lupte cu morile de vant deoarece Ceausescu a mai luat o decizie neinspirata in dezvoltarea tarii (vezi exproprierile incredibil de greoaie). Este mult mai usor sa-ti construiesti tara de la 0 (vezi SUA) decat sa o imbunatatesti pe paltforma invechita sau stricata (verzi Romania). Concluzia mea este ca Romania va ramane la acest nivel cel putin inca 100 de ani fiind nevoie de eforturie incredibile pentru reorganizarea tarii. Imi cer scuze daca am deviat de la subiect.

    Răspunde
    • @kind
      Să știi că sunt și alții în estul Europei cu sate pe drumurile europene. Am traversat toată Polonia, de la sud la nord (nu erau autostrăzi, se construia prima bucată la nord de Varșovia, spre Byalistok), când mergeam spre Tallinn. Poate că nu au fost chiar așa dese satele peste tot, dar nu am sesizat diferențe majore la drum față de România.

      Diferența vizibilă era că în fiecare sat erau 1-2 radare fixe (camere) și atât în sate, cât și în afara satelor, toată coloana respecta legea. 50 la oră în sate, 90 în afară. Și nimeni nu depășea. Pentru mine era frustrant, că mă grăbeam, dar îmi dau seama că e un semn de civilizație. Încurajarea atitudinilor de „șmecher” sunt dăunătoare, iar scuze de genul „m-a lovit tramvaiul” (atunci când e clar că mașina nu are ce căuta pe linia de tramvai, ba chiar mașina trebuie să dea prioritatea tramvaiului) nu trebuie tolerate. La alții se întâmplă de ani buni lucrul acesta. Ar fi timpul să facem un pas înainte și noi.

      Răspunde
  13. Am vazut toata polonia acum 1 an si am mers numai pe autostrada si drumuri exreps. Varsovia-Poznan-Cracovia. Astia au avansat mult in ultimii 3 ani si FOARTE mult in ultimul an. Noi stam pe loc.

    Răspunde
    • @kind
      1. Trebuia sa zic si perioada cand am fost eu prin Polonia – sfarsit de 2008; cam atunci s-au apucat de autostrazi, dupa cum ziceam am trecut pe anumite bucati dintr-una care se construia in nord de Varsovia.
      2. Da, s-au pus tare pe treaba cu autostrazile; sunt sub mare presiune cu infrastructura pt Euro 2012 si sunt in intarziere fata de planurile initiale.

      La faptul ca noi stam pe loc nu sunt de acord. Ca suntem mult in urma, da. Noi acum un an-doi ne-am apucat de treaba care trebuia facuta de fapt in 1990 si ne-a costat mult intarzierea uriasa (direct si indirect: fuga investitorilor, teama turistilor, lipsa pana in oct-nov 2008 a unei legi a desproprietaririlor care a permis existenta unor costuri enorme pentru terenurile de sub drumuri/viitoarele autostrazi, etc.). Daca se pastreaza ritmul actual si poate chiar mai rapid, in urmatorii ani vom vedea tot mai multe autostrazi. Personal mi-e mai degraba teama ca nu cumva unele politici sociale sa taie din fondurile de la autostrazi; castigul ar fi pe moment, dar vom pierde pe termen lung.

      Răspunde
  14. Nu intelegi.
    A te misca precum melcul in raport cu restul lumii inseamna a sta pe loc in conditiile economice mondiale. 
    Ca exemplu, cand neamtul are 2000e/lunar si tu ai 500e/lunar si salariul la amandoi creste constant anual cu 5%, inseamna ca tu stai pe loc, ba mai mult diferentele dintre voi cresc si mai mult. 
    Ca sa intelegi si mai bine, in anul 2050 Romania va ramane in continuare cel mai sarac stat din UE, daca isi pastreaza ritmul, ba chiar e posibil ca diferentele sa creasca.
    Cu ce ma ajuta pe mine ca in 2050 voi avea 2000km de autostrazi, daca voi ramane in continuare cel mai sarac?! Sper ca acum vei intelege ca defapt stam pe loc si nu avansam.

    Răspunde
  15. E vorba de derivate aici. In raport cu un punct fix avansezi (True) dar in raport cu niste puncte mobile, stai pe loc, ba mai mult poti sa fii si intrecut de cateva ori.
    Atunci cand Economia Romaniei va revenii la mediile din 2008 cu avansuri de 10% pe an unde media UE era de 3-4% doar atunci se poate spune ca avansam.

    Răspunde
    • @kind
      Văd că ești educat și înțelegi lucrurile, înseamnă că știi și rolul infrastructurii în economia unei țări. Fără ea, ești 0, cu ea, începi să ai șanse. Suntem de acord amândoi că ne trebuie și avem de parcurs un drum lung pentru autostrăzi (mai ales), doar că percepem diferit evoluția ei.

      Nu e scopul articolului să vorbim de economie, dar m-ai provocat crezând că nu înțeleg sistemele economice. Eu sper să nu revenim la „creșterea” din 2008, bazată pe credite și pe creșteri exponențiale de prețuri în imobiliare, în timp ce apăreau creșteri de salarii/pensii mai mari decât era creșterea productivității. Dacă tu găsești o metodă prin care acest lucru poate avea un drum prea lung, eu sunt popă.
      E la mintea cocoșului că se vor termina banii, cu atât mai mult cu cât sunt total invers proporționate masele de pensionari / bugetari / oameni productivi (în special în mediu privat).

      Cea mai sănătoasă creștere e cea bazată pe date reale, pe producție, export, turism (cu străini) (și altele similare). Și nu pe export de materii prime ieftine, ci pe export de produse cu valoare adăugată mare. Iar astea sunt ținute în loc de infrastructura. Ești într-un cerc vicios din care nu poți ieși fără sacrificii. Investitorii și turiștii nu vin fiindcă nu ai infrastructură, tu nu ai bani să le faci fiindcă nu ai investitori/turiști.

      Și partea a doua: ce rost are că ai creștere pe hârtie de 10% și nu faci nici un km de autostrăzi, centuri ocolitoare. Dacă nu atunci le faci, când, pe criză când abia ai bani să treci în a doua zi?
      Așa ar fi ideal, dar… cred că printre puținele țări care a făcut asta a fost Germania, care acum 10 ani a început planul de modernizare a economiei, iar acum au cea mai mare masă de muncitori din ultimii ani.

      E bine știut că pe criză trebuie să iei măsuri anti-ciclice, tocmai să nu pici în plasa înșelătoare cu măsuri populiste. În vremuri grele tocmai pe dos trebuie făcut, să faci pe dracu-n-patru să asiguri o creștere sănătoasă care încet-încet să te scoată din criză. Asta dacă nu cumva vrei să îți fie bine azi, și în următorii 20 de ani să trăiești expresia „după mine potopul” (distruge fermele, vinde la fier vechi fabricile, nu construi nimic infrastructură și vezi abia apoi ce înseamnă deficit=importuri=monedă slabă și vulnerabilă și alte cele).

      Dacă vrei să continuăm dezbaterea, trimite-mi mail (florin@), aici nu își au locul comentarii economice înflăcărate. Mersi :)

      Răspunde

Spune-ți părerea!

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong> 

necesar