După cum v-am obișnuit, la începutul fiecărui an, vă aducem online, de la partenerii noștri i-Tour, hărțile cu pârtiile de schi din România. Facem asta participând și fiind cu ochii pe ei la fiecare lansare, aniversare sau celebrare.
Ieri, 4 februarie 2014, la Brașov, Groove Hour, alături de Ciuc Premium Natur Radler®, Federația Asociaţiilor de Promovare Turistică din România şi Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului din judeţul Braşov au anunțat încheierea distribuţiei pliantelor şi implementarea celor mai noi canale de promovare a pârtiilor de schi din România.
Ediția de anul acesta, i-Tour Schi 2014, este cea de-a patra încercare de a aduce un flux mai mare de turiști români în stațiunile cu sporturi de iarnă din țara noastră, sărindu-le acestora în ajutor cu hărți, noutăți și informații — o încercare ambițioasă aș zice eu, dar care le reușește, dacă ne gândim că tot mai mulți operatori de turism și administratori de domenii schiabile își doresc să fie prezenți în rețeau de distribuție a pliantelor și hărților informative.
Au fost distribuite două sute douăzeci de mii de pliante gratuite cu hărțile a o sută cinci zeci și șapte de pârtii de schi, snowboard sau snow tubing din șaisprezece județe ale țării noastre. Fie că au ajuns în unităti de cazare, la centre de informare turistică, pe pârtii de schi, la punctele de plecare ale telecabinelor sau telegondolelor, toate hărțile sunt gratuite și pot fi cerute de oricine dorește. Pliantele au fost gândite zonal, fiind delimitate şase spații geografice în care se concentrează toate aceste pârtii: Ardeal, Banat şi Valea Jiului, Harghita şi Covasna, Maramureş şi Bistriţa-Năsăud, Moldova şi Valea Prahovei.
Proiectul și-a propus, ca și în anii precedenți, să informeze și să promoveze gratuit pârtiile omologate din România. Și iată că o face – și ofline, dar și online. Dacă website-ul și pagina de Facebook sunt cele două mari canale pe care sunt distribuite online, în permanență, informațiile despre schi și zăpadă, i-Tour Schi 2014 vine cu o noutate: o hartă interactivă pe care se regăsesc, marcate cu simboluri individuale, toate domeniile schiabile. Din aceste marcaje se poate deschide harta fiecărui domeniu, dar şi o secţiune de informaţii. Harta interactivă poate fi preluată şi integrată în orice altă pagină de web.
O altă noutate este existența, pe aceste pliante, nu doar a domeniilor schiabile și a pârtiilor de schi, dar și a snow parcurilor și pârtiilor de snow tubing sau a stațiunilor de pregătire pentru sportivii hibernali. Două exemple în acest sens sunt pârtia și instalația de „săniuș cu colacul de cauciuc” de la Straja (nu vă impacientați; este vorba de snow tubing, o formă de săniuș răspândită în toată lumea, sigură și foarte bine reglementată cu reguli ce fac ca sportul acesta să fie cât mai puțin periculos; pârtia este sub formă de culoar și asigură o coborâre lină a practicanților; colacul de cauciuc este și el unul special creat pentru acest sport; instalația montată pe astfel de pârtii tractează colacul, cu tot cu aventurierul așezat în el, de la baza pârtiei până la punctul cel mai de sus; sună grozav! așa-i?) sau complexul sportiv de la Cheile Grădiștei (Festivalul Olimpic al Tineretului European – F.O.T.E. a făcut ca această bază sportivă de iarnă să câștige o reputație internațională de excepție; în 2016 aici se va desfășura Campionatul Mondial de biatlon juniori).
Și încă o informație primită ieri: pârtia din Munții Vâlcan și-a adjudecat, în cele din urmă, titlul de cea mai lungă pârtie din România. Are opt mii trei sute de metri și este omologată! Așa să fie, dacă vor hunedorenii. Ghiciți despre ce pârtie este vorba? Dar ca să fie totul clar, și noi brașovenii știm că al nostru Drum Roșu e cel mai lung, iar bănățenii, sunt convinsă că nu vor renunța cu una cu două la supremația acestui titlu râvnit pentru pârtia lor din Semenic (ca să nu mai zicem de drumul de la Muntele Mic, tot din Caraș). Dar să nu ne mai amărâm degeaba că ai noștri sunt cei mai tari. Presa brașoveană a tot vuit în ultima vreme despre Lisa, comuna ce va fi în curând noul „El Dorado” al schiorilor din România.
Închei relatarea de la fața locului, dar nu înainte de a vă adresa rugămintea să ne scrieți dacă vă sunt utile aceste hărți, dacă ați dat de ele prin zonele în care de obicei se schiază (sezonul acesta ceva mai puțin, e drept) sau dacă vreți să ne povestiți viziunea voastră asupra turismului montan de iarnă din România.
Să aveți peisaje frumoase!
Dacă ți-a plăcut, dă-ne like la pagina de Facebook, în căsuța de mai jos! Iar pe pagina de Fb, bifează opțiunea "Follow/Urmărește", să fii sigur(ă) că vei primi tot ce vrem să arătăm lumii. :)