Astăzi se împlinesc 97 de ani + 1 zi de la inaugurarea Moscheei Carol I din Constanța și suntem în al 100-lea an de la începerea lucrărilor la clădire. Mărețul monument merită prezentat pe larg cu această ocazie. Astăzi se lansează albumul „Moscheea Regală Carol I Constanța 1910 – 2010”, material care a fost pus la dispoziție de GrooveHour, cei care s-au ocupat de crearea lui.

Câteva definiții pentru a înțelege mai bine pozele și cultura musulmană (pentru a avea explicații veridice, unele sunt primite direct de la amicii din Turcia):
HOCA = preot musulman care conduce namaz-ul (la noi se folosește și cuvântul HOG/HOGI)
GEAMÍE, geamii = Construcție destinată celebrării cultului la musulmani, de obicei mai mare decât moscheea.
MINARÉT, minarete = Turn înalt alipit unei moschei, amenajat în partea superioară cu un foișor sau cu un balcon, de unde preoții musulmani cheamă credincioșii la rugăciune; minarea; dacă moscheea are mai multe turnuri, chemarea la rugăciune se face din turnul înalt.
MIHRÁB = altar într-o moschee, de forma unei nișe, bogat ornamentat și orientat spre Mecca.
MINBER = locul de unde HOCA citește la NAMAZ. Este un loc sfânt și simbolizează calea lui Allah. Are număr impar de trepte (5-7-9), in funcție de mărimea bisericii. Preotul (HOCA) stă cu 2 trepte mai jos decât treapta din vârf. Se folosește la ocaziile speciale și nu de către oricine.
HUTBE = cuvântarea rostită de HOCA.
NAMAZ = ritual pe care musulmanii trebuie să îl practice de 5 ori pe zi. Există un Namaz special în prima zi a celor 2 mari sărbători islamice (Kurban și Ramazan).

După reintegrarea Dobrogei în statul Român a crescut interesul pentru studiul istoriei dobrogene, iar în 1897 scrierile lui M.D.Ionescu-Dobrogianu (cel care a scris prima monografie a orașului Constanța) ne spun că în oraș erau șapte geamii, din care 3 mai notabile (două construite de Sultanul Mahmud al II-lea și una de Sultanul Abdul Aziz). Una dintre cele 2 geamii Mahmudiene era în Piața Ovidiu. Din bătrâni s-a aflat că aceasta a fost construită în anii 1823-1825 pe locul unei vechi moschei și era „Mahmudie-Djami” – mare moschee a Kiustendgei (Constanța pe vremea turcilor).

Citește mai departe

Salutare tuturor!

Pornind de la întrebarea lui Cristi, m-am gândit că e de folos un loc unde să găsești camping-uri în România. Pentru început poate fi vorba de camping-uri în Transilvania.

Așadar, din om în om, am pornit o mică cruciadă: să facem o listă cu locuri de campat în Transilvania de la care poate pleca un călător în căutarea unui loc de pus cortul.

Cu cât mai multe campinguri știute (cu detalii), cu atât mai bine. Mulțumesc!

Citește mai departe

Pentru cei care nu știu ce e Gura Portiței, atașez câteva poze și le spun că e „bulina roșie” din harta de mai jos. E o mică stațiune în Delta Dunării, între Lacul Golovița și Marea Neagră, un loc de liniște unde nu sunt mașini, unde poți alege între a profita de apa dulce a lacului Golovița sau de apa sărată a mării. Aici afli cum poți ajunge acolo fără a apela la bărci, pe uscat (presupune să ai puțină energie, vei merge și pe jos).

Update 1 iulie 2012: Am completat articolul cu o recapitulare scurtă a distanțelor, pentru a fi mai ușor de urmărit și planificat un astfel de drum pe jos sau cu bicicleta. Referitor la ce aveți (mai degrabă ce nu aveți) voie să faceți în zonele de frontieră, citiți răspunsul primit de la Poliția de Frontieră, aici.
Update ianuarie 2012: Am corectat câteva scăpări din articol și am adăugat pozele care nu se mai vedeau.
Update 18 iulie 2011: pentru o imagine completă și corectă, citiți și comentariile de sub articol.

Citește mai departe

La Scrie România am văzut Jurilovca și un loc foarte frumos la doar 8 kilometri de satul lipovenilor: cetatea Argamum, sau Orgame.

Localizare:
Ca să ajungem la Jurilovca cu plecare din Constanța am mers spre nord, și aveam de ales între cele 2 variante care se vor uni:

  • Ovidiu – Gura Dobrogei – Mihai Viteazu
  • Mamaia – Corbu – Săcele Istria – Sinoie – Mihai Viteazu
  • Noi am ales pe prima rută, apoi am mers prin Baia – Babadag – Enisala (Heracleea).

    De acolo apare partea interesantă, mai sunt 8 kilometri până la Jurilovca. Veți avea un drum superb, nou-nouț, cu o singura excepție: undeva la mijloc sunt 3 kilometri neasfaltalți (în martie), pe care noi i-am parcurs pe un drum de pământ paralel cu cel asfaltat (dar încă în lucru și plin de tranșee). După cei 3 kilometri cu mici aventuri, a reînceput valsul pe șosea, nu vă zic viteza cu care mergeam, dar să zicem că am ajuns repede la Jurilovca :)

    În total, Constanța – Jurilovca pe drumul nostru a însemnat cam 120 km. Citește mai departe

    Conacul Apafi din Mălâncrav este o exemplul perfect cum un grajd dărăpănat poate deveni o minunăție de palat al Renașterii. Se află în satul Mălâncrav, la cam 25 de kilometri de Sighișoara într-un loc care pare uitat de lume.

    Puțini știu de el și mai puțini au fost să îl și vadă.

    Localizare: din Sighișoara mergi pe drumul de Mediaș, treci de Daneș, ajungi în Laslea, iar acolo vei găsi indicatoare ce te îndrumă spre Mălâncrav. Drumul este foarte bun și străbate o zonă frumoasă, cu dealuri line și, la vremea aceasta a primăverii, pline de verdeață. În drum am întânit și o căprioară oprită într-un câmp de lucernă.

    El ascunde o bucată din trecutul nostru, frumos pus în valoare prin recentele restaurări. Zeci de fronturi de case săsești și alte clădiri au fost restaurate de Mihai Eminescu Trust în ultimii ani, iar dacă ești în zonă o să observi cu siguranță ce se poate face cu puțin interes.

    Citește mai departe

    Una dintre casele deosebite din Sighișoara este Casa cu cerb. Își poartă numele datorită picturii murale de pe laturile de Nord și de Vest ale casei, unite pe colț și continuate cu un cap stilizat de cerb și un trofeu, coarnele cerbului. Este un monument frumos la exterior, dar și mai interesant în interior! Vă invit să aflăm secretele acestei case emblematice din Sighișoara.

    Citește mai departe

    Luceafărul - Cartea cea mai mică din România 3x3 mmȘtiați că există o carte în miniatură cu Luceafărul? Cartea de care vă vorbesc are paginile de 3×3 milimetri și poate fi citită doar la microscop.

    Este cartea cea mai mică din România și o puteți vedea in Iași. Despre locul unde o găsiți cele mai mici cărți din România am scris un articol dedicat :)

    Deja mă obișnuiesc să aud vorba „nu am mers în altă țară, eu întâi vreau să văd România”. Așa am gândit și eu…

    Glob

    Și eu am gândit la fel, dar de câțiva ani mi-am dat seama de un lucru: îmi căutam pretexte ca să nu ies din țară. Am realizat în acel moment că vizitarea altor țări nu are nimic de-a face cu faptul că ne place România și într-adevăr avem foarte multe de văzut și trăit aici. Ce facem la Drum Liber și cu site-ul mai nou cu obiective turistice din România demonstrează clar că ne iubim țara.

    De ce să nu vedem România și în același timp să cunoaștem alte culturi, să vedem cum fac alte neamuri lucrurile, cum arată orașele lor?

    Mi-am dat seama că pentru a vedea mai bine România am nevoie de un termen de comparație. Nu e destul să stau în „colivia” noastră și să zic că avem o țară frumoasă, fără să văd ce au și alții. Dacă nu am dreptate?
    Citește mai departe